Români blocaţi de 12 ore pe aeroportul Amman

Cursa Bucureşti-Amman-Bucureşti, care trebuia să decoleze la ora 3 AM duminică dimineaţă de pe aeroportul Amman, a fost deviată pe alt aeroport din Iordania, iar pasagerii nu au fost anunţaţi, astfel că 38 de români sunt blocaţi de 12 ore pe aeroportul Amman din Iordania, potrivit Ziarul Financiar.

“Noi nu am ştiut. La două ore după ce aeronova deja decolase, reprezentanţii Tarom din aeroportul Amman au venit să ne anunţe că din cauza ceţii avionul nu a putut să ia pasagerii de pe aeroportul din Amman şi s-a întors gol la Bucureşti. Suntem de 13 ore aici fără mâncare şi fără apă. Reprezentanţii locali ai Tarom au spus că nu au o soluţie. Următorul zbor este în noaptea de marţi spre miercuri”, a spus Cristina, unul dintre pasageri.

“Cursa de la Amman operată de compania Tarom a aterizat dimineaţă pe aeroportul Otopeni, dar avionul a venit gol, fără pasageri. Cei de la Tarom ne-au furnizat un număr de telefon la care pot suna toţi cei interesaţi de acest zbor”, a spus un reprezentant al biroului de informaţii sosiri de pe aeroportul Otopeni din Capitală.

Contactată de ZF, Silvia Columb, director comercial Tarom, a spus că încearcă să îi reruteze pe cei 38 de pasageri români.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.