România digitală de azi – o imagine a unei întârzieri istorice

Conform Indicelui economiei și societății digitale (DESI – 2020), care măsoară competitivitatea digitală prin 5 subcomponente (conectivitate de bandă largă, abilități digitale ale capitalului uman, digitalizarea afacerilor și comerțul electronic, servicii publice digitale), România se situează pe locul 26 din cele 27 de state membre ale UE. Recomandările specifice de țară (2020) identifică nevoia de investiții pentru valorificarea avantajelor digitalizării pentru cetățeni, sectorul privat și administrația publică. Se recomandă în special creșterea măsurilor privind e-guvernarea, inclusiv prin introducerea și consolidarea unor servicii interoperabile la nivel european, învățarea on-line și creșterea competențelor digitale, se arată în Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR).

Ultimul raport de țară menționează capacitatea insuficientă de a furniza servicii de calitate, inclusiv servicii digitale, aspect care are un impact negativ asupra cetățenilor și întreprinderilor. Nivelul competențelor digitale de bază și avansate rămân cele mai scăzute din UE. Mai mult de o cincime dintre români nu au folosit niciodată internetul, iar mai puțin de o treime au abilități digitale de bază. Totodată, măsurile de distanțare socială impuse în contextul pandemiei COVID au arătat faptul că întregul sistem educațional este nepregătit pentru a furniza servicii de educație la distanță. Situația este mai precară în ciclurile inferioare de învățământ și în mediul rural, unde accesul elevilor și dotarea unităților de învățământ au un grad ridicat de precaritate.

Competențele digitale de bază și competențele elementare de utilizare a programelor informatice sunt printre cele mai scăzute din UE. Din cauza infrastructurii digitale inadecvate, a materialelor didactice necorespunzătoare și a competențelor digitale
insuficiente, trecerea la învățământul la distanță creează probleme pentru instituțiile de învățământ și formare, pentru cadrele didactice și pentru elevi, în special pentru elevii din grupurile defavorizate. Din nefericire progresul înregistrat în ultimii cinci ani în acest domeniu a fost destul de limitat.

România se află pe penultimul loc la abilitățile utilizatorilor de internet (cel puțin abilități digitale de bază) și în abilități avansate. Nivelul de dobândire a competențelor digitale este scăzut, punând în pericol integrarea viitorilor absolvenților pe piața forței de muncă. 35% dintre români au cel puțin abilități software de bază, în timp ce în Olanda, Finlanda și Marea Britanie, trei din patru persoane au cel puțin abilități software de bază.

Progresele privind dobândirea de competențe de bază și digitale sunt încă reduse. În ultimul raport de țară se menționează că s-ar putea înregistra rezultate pozitive dacă s-ar folosi metode de previzionare și anticipare a nevoilor viitoare în materie de
competențe, recomandându-se îmbunătățirea competențelor digitale, în special prin sporirea relevanței pe piața forței de muncă a educației și formării profesionale și a învățământului superior.

Cel puțin 80% din întreprinderile care au recrutat sau au încercat să recruteze specialiștii în domeniul tehnologiei informației au raportat dificultăți în completarea posturilor vacante. În consecință, întreprinderile oferă tot mai multă instruire personalului lor pentru a-și dezvolta sau actualiza aptitudinile. Liderii în acest domeniu sunt firmele din Finlanda (37%) și Belgia (36%), care alocă mult mai mult decât cele din România (6%).

România are un potențial important atât în domeniul capitalului uman, cât și în ceea ce privește utilizarea benzii largi de foarte mare viteză în zonele urbane. Numărul de absolvenți cu studii în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor este de 5,6% dintre toți absolvenții, față de media UE de 3,6%. Cu toate acestea, România nu dispune în acest moment de specialiști pentru evaluarea nevoilor de digitalizare și conceperea sau proiectarea unor soluții funcționale pentru serviciile digitale, întrucât sunt necesare abilități specifice.

Dobândirea de competențe digitale rămâne limitată, iar procentul de tineri cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani care își evaluează competențele digitale ca având un nivel redus, este printre cele mai ridicate din UE (39 % în comparație cu media europeană de 15 % în 2019). Programele de învățământ, programele și infrastructura existente nu reflectă într-o măsură suficientă necesitatea de a spori competențele digitale ale elevilor.

Cetățenii se angajează într-o gamă largă de activități online, însă există încă mari disparități în toate statele membre ale UE cu privire la utilizarea serviciilor de internet. În timp ce țările nordice au o utilizare foarte ridicată, România, Bulgaria și Italia sunt cele mai puțin active.

Ca răspuns la criza generată de pandemia COVID, trecerea la învățământul la distanță a fost dificilă din cauza infrastructurii digitale inadecvate, a materialelor didactice necorespunzătoare și a competențelor digitale insuficiente ale cadrelor didactice și ale
elevilor. România a luat o serie de măsuri necesare pentru a sprijini procesul educațional prin achiziția de echipamente necesare desfășurării activității didactice în mediul on-line. Numărul de școli din România echipate corespunzător din punct de vedere digital și conectate este semnificativ mai mic decât media UE, potrivit Monitorului Educației și Formării pentru România (MEF, 2019). Astfel, este necesară continuarea pregătirii pentru desfășurarea procesului educațional și în mediul online, fiind necesară digitalizarea serviciilor publice de educație, inclusiv pentru a crește capacitatea de reziliență a serviciului public în perioade de criză.

România înregistrează rate scăzute de conectivitate a gospodăriilor din mediul rural la internet de mare viteză, fiind inclusă în grupul statelor cu un grad de utilizare rurală relativ scăzut (sub 63%) și cu decalaje semnificative de 12-30 puncte procentuale între ocuparea urbană și cea rurală. Această lipsă a conectivității digitale și a infrastructurii adecvate adâncește și mai mult disparitățile dintre regiuni și din interiorul acestora. În cadrul regiunilor, județele cu conectivitate redusă înregistrează un nivel scăzut de creștere economică, salarii mai mici și mai puține investiții străine.

În 2019, România și-a îmbunătățit rezultatele în ceea ce privește acoperirea, dar a stagnat în ceea ce privește utilizarea internetului. În special, acoperirea de bandă largă de mare viteză a crescut până la 82%, puțin sub media europeană de 86%. Utilizarea benzii largi a stagnat la 66%, fiind cu mult sub media UE de 78%. România este cu mult sub media UE în ceea ce privește integrarea tehnologiei digitale în întreprinderi. 23% dintre întreprinderile din România fac schimb electronic de
informații și doar 8% utilizează platformele de comunicare socială (media UE: 25%). În ultimii ani, s-a înregistrat o ușoară îmbunătățire a ponderii IMM-urilor care fac vânzări online, de la 8% în 2017 la 11% în 2019, dar aceasta rămâne cu mult sub media UE de 18%. Din ce în ce mai multe IMM-uri își vând produsele online în afara țării, dar aceasta situație se aplică doar pentru 6% din numărul total de IMM-uri, comparativ cu o medie a UE de 8%.

Tendința ascendentă a comerțului electronic continuă, cu aproximativ 71% dintre utilizatorii de internet din UE realizând comenzi de bunuri și servicii online. Comerțul electronic variază considerabil între statele membre ale UE. În 2019, 86% din utilizatorii de internet din Danemarca au cumpărat online, comparativ cu doar 29% din România.

În urma crizei COVID, datorită măsurilor legate de instaurarea stărilor de urgență și de alertă, precum și de distanțare socială se estimează că valoarea indicatorului a crescut și în România.

Securitatea cibernetică națională trebuie abordată din perspectiva riscurilor și amenințărilor conexe mediului virtual, fiind identificată ca domeniu prioritar în cadrul mai multor documente strategice precum: Strategia Națională de Apărare a Țării 2020-
2024, Strategia Națională de Securitate Cibernetică a României, Raportul de țară pentru România 2020, Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă. România se confruntă cu amenințări provenite din spațiul cibernetic la adresa infrastructurilor critice,
având în vedere interdependența din ce în ce mai ridicată între infrastructuri cibernetice şi infrastructuri precum cele din sectoarele financiar-bancar, transport, energie şi apărare națională. Globalitatea spațiului cibernetic este de natură să amplifice riscurile la adresa acestora, afectând deopotrivă cetățenii, mediul de afaceri şi cel guvernamental. Se impune o actualizare a liniilor strategice de securitate națională în noul context al evoluțiilor provocărilor de securitate cibernetică, și respectiv cu noua strategie de securitate cibernetică a UE, parte componentă a conturării viitorului digital al Europei.

Capacitățile existente ale României nu sunt suficiente pentru asigurarea unui nivel ridicat de securitate a rețelelor și de gestionare adecvată a riscurilor/incidentelor cibernetice în UE și la nivelul statelor membre, acestea având niveluri de pregătire neunitare. Acest aspect a condus la o abordare fragmentară a necesităților privind securitatea cibernetică şi la asigurarea unui nivel inegal de protecție a consumatorilor și a întreprinderilor, cu atât mai mult în situația de criză actuală, în care utilizarea sistemelor informatice este esențială pentru desfășurarea activităților în multe domenii (educație, sănătate, administrație publică etc). Conceptele de reziliență a datelor și serviciilor necesită pregătire, documentare, coordonare, aplicare și implicit resurse/facilități specifice îndeplinirii acestora.

Serviciile publice digitale constituie un alt domeniu în care România nu excelează conform statisticilor europene, ocupând ultimul loc la nivel european în conformitate cu Indicelui economiei și societății digitale pentru toate componentele subcriteriului menționat (utilizatori de e-guvernare, ponderea utilizatorilor de internet care trebuie să trimită formulare, formulare precompletate, servicii publice digitale pentru întreprinderii, servicii publice derulate online, date deschise). Tehnologiile digitale plasează noi cerințe și așteptări de la sectorul public. Realizând întregul potențial al acestor tehnologii digitale este o provocare pentru instituțiile guvernamentale de a oferi o administrație electronică bidirecțională cu servicii și avantaje destinate cetățenilor și
mediului de afaceri și propriului interes, creând astfel bazele eficientizării și debirocratizării activității, crescând totodată deschiderea și transparența serviciilor publice.

Chiar dacă digitalizarea este doar unul dintre factorii care determină creșterea economică, absența unor instrumente care să faciliteze standardizarea informațiilor la nivelul administrației publice centrale are consecințe negative. Până în prezent, sistemul informatic fragmentat al administrației naționale crește sarcina administrativă pentru cetățeni și mediul de afaceri. Nivelul redus al serviciile realizate integral online indică o problemă sistemică în ceea ce privește calitatea și capacitatea de utilizare a serviciilor oferite, iar lipsa de coordonare dintre instituțiile publice persistă.

Pentru a răspunde recomandărilor Comisiei Europene privind relansarea și creșterea activității economice, promovarea tranziției verzi și a transformării digitale, România trebuie să introducă instrumente flexibile, reutilizabile și interoperabile. Problema nu este reprezentată de faptul că România nu ar fi demarat digitalizarea administrației publice, cât faptul că nu a făcut-o în mod integrat. În teorie, România oferă diverse metode pentru a completa formulare online. Există servicii precum Punctul de Contact Unic Electronic, Ghiseul.ro, Spațiul Privat Virtual sau servicii electronice la diverse primarii. Cu toate acestea, în practică, rata de folosire a acestor instrumente este foarte mică datoritei lipsei de cooperare digitală dintre instituții. În plus, doar 10% dintre formularele au date pre-completate, iar principiul “once-only” lipsește.

Printre măsurile de reducere a sarcinii administrative o reprezintă crearea cloud-ului guvernamental, care va oferi infrastructura necesară pentru toate instituțiile care au obligația să preia și să stocheze informațiile beneficiarilor de servicii publice. În plus,
va proteja datele și va crea cadrul național de interoperabilitate inclusiv dincolo de granițele României, facilitând schimbul de informații și de bune practici. În perioada 2014-2019, serviciile de tip e-guvernare au înregistrat o creștere ponderată de la 22,8%
(în 2014) până la 38,6% (în 2019).

Pentru a atinge un nivel al serviciilor conform cu arhitectura europeană de interoperabilitate trebuie completate lacunele care împiedică realizarea unor servicii “digitale în primul rând”. Pentru aceasta este nevoie de migrarea și integrarea în structurile de date existente a tuturor datelor disponibile, astfel încât acestea să susțină funcționarea în timp real a serviciilor oferite. Totodată implementarea funcționalităților implică alinierea infrastructurilor de identificare și autorizare națională cu cele ale statelor membre ale UE, într-o schemă transnațională, conform regulamentului EIDAS.