România fără Emil Boc

Românii – de care pomeneşte la tot pasul Emil Boc, cu toată că fără maghiarimea lui Marko Bela nu era cocoţat unde este astăzi, adică în fruntea guvernului – au o vorbă. Simplă şi concisă. Dacă îţi spun trei oameni că eşti beat, te duci acasă şi te culci. Ce poate fi mai clar? Şi atunci nu pricepem şi pace ce atâta tevatură pentru remanierea guvernului. Că doi miniştri – onor Mihai Şeitan şi Sebastian Vlădescu – ar fi cei mai vizaţi. Că alţi patru nu au dus la capăt – sau nici măcar nu au început, cică, Dumnezeu ştie adevărul gol-goluţ, reforma. O reformă ordonată de la Cotroceni, ambiguă şi fără nici o perspectivă de viitor, doar banale disponibilizări. De parcă pentru a suprima – aşa se spunea pe vremea lui Caragiale – nişte posturi ţi-ar trebui multă minte! Că ministrul Transporturilor nu a realizat planul la autostrăzi, iar CFR este într-o stare jalnică. Că la Turism s-au cheltuit bani aiurea şi nimic în afară de vorbe nu mişcă. Că Ministerul Economiei nu prognozează decât gogoşi, în timp ce pierderile unor întreprinderi rămân la fel de mari. Predoiu de la Justiţie vorbeşte rar şi nu spune nimic consistent. Trăncăneală cu ştaif, dar în rest nimic. De Funeriu de la învăţământ, ce să mai spunem, nu are nici un fel de prestigiu să dea încredere unui sector unde e nevoie musai şi de aşa ceva, nu doar de bani pentru repararea şcolilor. Ca şi la Sănătate, unde sistemul e subfinanţat şi deblocarea posturilor nu a fost aprobată în şedinţa de guvern. Bravos, naţiune, trăiască reformele şi intransigenţa lui Boc! Că nu ştim care ministru nu a fost vizibil sau a comunicat prost – cei vizaţi ar fi miniştrii Agriculturii şi Comunicaţiilor -, iar altul nu se ştie bine ce a făcut în ministerul lui (la Apărare). În schimb, miniştrii maghiari sunt toţi OK – asta după mângâiatul pe cap al lor de către mai-marele UDMR-ului – şi ar putea rămâne pe posturi oricum. Una peste alta, mai toţi miniştrii – mai puţin Vasile Blaga, care dă impresia mereu de firmă serioasă, şi Elena Udrea, care e pupila prezidenţială – pot fi remaniaţi. Sau schimbaţi. Doar că în clipa de faţă lupta dintre vanităţile şi orgoliile politicienilor este extrem de periculoasă. Nu avem nevoie să înlocuim un nume cu alt nume – eventual mai uşor digerabil -, ci de luat măsuri concrete şi eficiente. Toată nebunia de săptămâna trecută cu plata taxelor şi impozitelor pe drepturile de autor a fost sugestivă pentru incapacitatea acestui guvern condus de Emil Boc să facă treabă în ţara românească. Deci este limpede că este nevoie de un brain la Palatul Victoria, care să preia hăţurile şi să gestioneze cu oameni capabili şi responsabili treburile naţiunii. Fără apariţii televizate – chiar ar trebui impuse nişte norme ca să nu mai trăncănească miniştrii toată ziua pe la diferite posturi – şi declaraţii de presă. Emil Boc este punctul vulnerabil al actualului guvern. Ceva trebuie făcut. Toată lumea, cu mic cu mare, dincolo de partide şi politică, este nemulţumită. Şi nu e de joacă. Vine toamna, vine iarna, nu doar FMI. Şi aici trebuie să găsim soluţii alternative. Nu poate evalua mai bine situaţia din ţară mr. Jeffrey Franks decât noi înşine. Preşedintele Traian Băsescu trebuie să-şi calce pe inimă şi să renunţe la serviciile lui Emil Boc. O fi omul cumsecade şi devotat partidului, dar e depăşit de postura unde a fost pus. Cu sau fără voia lui. Schimbarea lui Emil Boc este prioritatea nr. 1 a României. Avem Daniel Dăianu, Mugur Isărescu – ce e aia nu vrea? -, avem Mihai Tănăsescu, chiar şi Vasile Blaga, la urma urmelor. Nu mai e loc şi timp de gâlceavă. Cu o vorbă a lui N. Iorga din 1915, adresată Parlamentului României, când ţara era în primejdie, „Să ne punem la lucru!”.