România, trei zile în doliu naţional 

Zilele de 14,15 şi 16 decembrie au fost declarate de către Guvern ca zile de doliu naţional în memoria Regelui Mihai, şef al statului român între anii 1927-1930 şi 1940-1947.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai a ajuns, miercuri seară, la Palatul Regal din Capitală, fiind întâmpinat şi aplaudat de sute de oameni, acolo unde va rămâne până sâmbătă, când va avea loc înmormântarea la Curtea de Argeş.

În zilele de doliu naţional, toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă.

De asemenea, drapelul României în bernă va fi arborat la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituţiilor de învăţământ şi de cultură, misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări şi autogări, precum şi ca pavilion pe navele de orice fel şi pe ambarcaţiunile ce navighează sub pavilion românesc. Aceeaşi obligaţie revine, potrivit legii, şi persoanelor fizice dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă.

Totodată, posturile de radio şi televiziune, instituţiile de cultură îşi vor adapta programul în mod corespunzător.

În Capitală, nu se vor aprinde luminile decorative de Sărbători, în semn de respect faţă de Majestatea Sa Defunctă Regele Mihai.

Totodată, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a trimis o recomandare către şcoli şi grădiniţe să nu desfăşoare serbări sau alte manifestări culturare pe perioada celor trei zile de doliu naţional.

‘Ţinând cont că există o hotărâre de guvern care a stabilit trei zile de la doliu naţional în memoria Regelui Mihai, ISMB a transmis o recomandare către unităţile şcolare şi grădiniţe ca în perioada de doliu să nu s desfăşoare serbări, având în vedere că se apropie Crăciunul, sau alte manifestaţii culturale”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu.

Reprezentanţii ISMB au precizat că este vorba doar de o recomandare, rămânând ca fiecare unitate şcolară să îşi stabilească programul legat de serbările de Crăciun.

Toţi cei care vor dori să depună flori şi să se închine la catafalcul Majestăţii Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal joi, între ora 08.00 şi ora 22.00, dar şi vineri, 15 decembrie 2017, între ora 08.00 şi ora 22.00, potrivit programului.

Cei prezenţi la Palatul Regal pentru a aduce un ultim omagiu Regelui Mihai I sunt rugaţi să fie îmbrăcaţi în ţinută corescunzătoare (culori închise), să nu poarte sacoşe, genţi ori bagaje voluminoase de niciun fel, să nu vină însoţiţi de copii sub 7 ani, nici cu cărucioare de copii, să nu folosească aparate de fotografiat, telefoane mobile ori alte instrumente electronice, fotografierea şi filmarea fiind interzise, să aibă la ei un document de identitate, să nu aducă volume, scrisori, ilustrate, timbre, documente sau fotografii.

Nimeni nu va putea depune florile personal, la catafalc. Florile vor fi aşezate în grădina din faţa Palatului Regal sau pe trotuarul din faţa grilajului Palatului. În incinta Palatului Regal, fumatul şi vorbitul la telefonul mobil sunt strict interzise, potrivit Casei Regale.

Sâmbătă, 16 decembrie, la ora 10.25, un scurt serviciu religios va fi oficiat în Sala Tronului de la Palatul Regal. Presa nu va avea acces în Sala Tronului pe durata ceremoniei.

La înmormântare vor participa peste 100 de personalităţi. Printre acestea se află şi Prinţul Charles, dar şi un reprezentant al Casei Regale din Spania. În ciuda neînţelegerilor din ultimele luni, Casa Regală a acceptat ca fostul principe Nicolae să fie prezent la funeralii, împreună cu logodnica sa.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

4 Comentarii

  1. PSD nu respecta doliul national si impinge pe repede inainte votarea legilor justitiei. Astia nu au nimic sfint in ei.

  2. Si cu cresterea economica cum ramane?Stagneaza in astea 3 zile de doliu?Mai bin e dadeau 3 zile libere…

  3. Eu am fost una din persoanele, care la inceputul anilor 2000 s-a gandit mult, cum ar fi fost daca Regele Mihai ar fi primit puterea in Romania… si parca mi-o doream din inima atunci… mi-ar fi placut sa vad cum se traieste printre printi si printese, peste tot numai printi si printese… Romania ar fi devenit o altfel de tara. Insa nu a fost asa, tara a fot condusa de Basescu ales prin vot de poporul roman si stim cu totii ce a urmat. Regele a ramas in umbra. Intr-un fel de tacere ascunsa. Caci rar se vorbea despre el. Si dintr-o data, dupa moartea sa, aceast doliu enorm, aceast pompoasa inmormantare, atat de uriasa! Acum cand nu mai este, i se acorda onorurile pe care nu le-a primit in viata, nu-i ciudat? De parca moartea acestuia este folosita spre a arata lumii intregi ca in Romania inca mai traieste monarhia, care o spun cu regret, insa cu luciditate: care monarhie? Pe Regele Mihai Dumnezeu sa-l ierte. Nu a primit in viata atatea onoruri, cat a primit la inmormantare. Iar copiii daca nu-si vor aduce aminte de el, precis nu-i vor uita acest doliu national din perioada unui Craciun, in care nu s-au aprins luminile de sarbatori.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.