De la înălțimea Parlamentului României Eminescu se vede ca un minor coleg de partid. Datorită unei asemenea situații, probabil a apărut cândva Academia Română, pentru ca privirea să fie în sus, acolo unde se află situați cei invocați public.
Ziua Culturii Naționale a fost tocmai umbrită de un mesaj pe FB, care l-a coborât atât de mult pe autor, încât ar fi potrivit să elibereze scaunul având pe spătar eticheta “ Cultură”. Nu că predecesorii omului politic de strânsură vor fi fost diferiți, dar, în aceste vremuri pandemice, e mai mult decât necesar ca Eminescu să rămână undeva pe un soclu de neantins. Nu de alta, dar vorbele năstrușnicului “om de stat” se vor, printr-un exercițiu de comunicare instituționalizat deja, alăturate slovei poetului. Nu ar fi nimic nou în ce privește vestirea acestui nou tăvălug venind dinspre un partid al cărui acronim este același cu al unei închisori comuniste a scriitorilor, săltat ca o seceră și un ciocan pe scena publică a unui viitor tot mai incert.
Salutul de pe FB este în siajul încolonării scriitorilor, pe care care semnatarul l-a preluat printr-o adevărată și malefică vocație. Așa cum, nu puțini, se văd colegi de organizație cominternistă cu Eminescu, așa tânărul și verdele politruc se vede în egalitate, înlocuind cu câteva propoziții gangsterești eternitatea.
Ceva, vreun articol, din partea „filozofului” de talie mondiala Liichenu? Ceva cu Titu Maiorescu, cu „pe langa plopii fara sot”, sara pe deal mai in deal de Socola etc? Observ ca numai buhaiu bulai a sarit „in sus” de i s-a umflat tarata culturala in el!
Pai, Dilema lu’ Presu de acu’ fo 20 ani nu dedica ea un intreg numar hulirii lui Eminescu?
Lui Bulai-Trotzki i se acorda mult prea multa atentie față de cit merita. Nevertebrata in cauza, care dupa înfățisare arata intr-adevar ca un experiment nereusit de laborator, in care femeia de serviciu a institutului s-a amuzat sa amestece dupa orele de program cromozomi de broască rîioasă cu gene de sconcs, probabil ca nu merită nimic mai mult decit un scuipat.
„Azi ţăranul scade pe zi ce merge, proprietarul, ale cărui interese sunt identice cu ale ţăranului, asemenea, bresle nu mai avem, negoţul încape pe mâini străine încât, mâine să vrem să vindem ce avem, găsim cumpărători străini chiar în ţară şi am putea să ne luăm lucrurile în spinare şi să emigrăm la America. Chiar ar fi bine să ne luăm de pe acuma o bucată de loc în Mexico, în care să pornim cu toate ale noastre, când nu vom mai avea nimic în România.
Să nu ne facem iluzii. Prin atârnarea noastră economică am ajuns ca toate guvernele, spună ele ce-or pofti, să atârne mai mult sau mai puţin de înrâuriri străine”.
(Mihai Eminescu, Frază şi adevăr, Timpul, 23 decembrie 1877, în Opere, vol. X, Ed. cit., Bucureşti, 1989, pag. 31)
Am citit ieri un articol pe site-l ,,Crestin Ortodox” al regretatei Zoe Dumitrescu Busulenga ,,Eminescu intre credinta si cunoastere”.Apoi am revazut un dialog intre doamna Busulenga si Egdar Papu din anii 70 la TVR,despre poezia erotica a lui Mihai Eminescu! Citind despre elucubratia lui Iulian Bulai la adresa poetului geniu,am inteles pe ce maini a ajuns cultura tarii noastre!
Ma asteptam ca ,,marii nostri ” scriitori si poeti (in viata!) sa scrie ceva in jurnalele nationale. despre ziua de nastere a lui Eminescu,zi declarata politic, ,,ziua culturii romane”! Nimic sau …pe aproape!
„Capitalul, cel puţin cel imobiliar, avea înainte un caracter istoric, tradiţional şi personal. Legăturile între boieri şi ţărani erau istorice, tradiţionale, personale. E nenatural a admite ca oameni de aceeaşi rasă, care neam de neamul lor trăiseră şi lucraseră împreună, să nu aibă un sentiment de cruţare şi omenie între ei. Boierul cel mai avar, cel mai lacom de avere, n-ar fi îngăduit să i se exploateze ţăranii de către slugile lui. Astăzi capitalul e impersonal. O moşie străveche încape pe mâna unui străin de origine, care caută să scoată lapte din piatră. Puțin îi pasă de soarta lucrătorului, de biserică ori de şcoală. Omul e pentru el un instrument de muncă, o vită trebuitoare pentru un timp mărginit, până ce vinde sau arendă altuia moşia. Lipsa de sentiment de rasă, lipsa de solidaritate între popor şi clasele dirigente, recrutate dintre Cariadgii şi Basmangii lipsa de simţ istoric şi naţional, ne-au adus unde suntem şi au prefăcut o ţară veche, cu trecutul ei cinstit, cu datinele ei oneste, într-un han de oaspeţi străini, în care toată organizaţia s-a făcut în favorul străinilor, pentru a le face traiul cât mai neted şi mai moale în ţara nimănui, căci numai firma mai e a noastră. Noi nu suntem contra îmbogăţirii celor ce vin şi se aşează în ţară. Cu timpul vor deveni, poate, buni cetăţeni ai acestui stat. Dar, ca de dragul lor, să ucidem oamenii noştri proprii, ca de dragul luxului, desfătărilor, înlesnirilor de trai să compromitem existenţa fizică şi morală a rasei române, iată ceea ce e de neauzit şi de neînţeles. Poporul nostru e pe calea de a ajunge ca fellah din Egipt.. Totul e străin acolo, afară de mizerie. Numai ea e naţională, egipteană”.
(Mihai Eminescu, Economiştii observă…, Timpul, 10 iulie 1881, în Opere, vol. XII, pag. 238, 239)
„La noi, în ţara absolutei libertăţi, este(;) cu putinţă, ca lucrătorul să nu se bucure nici de duminecă, nici de sărbătoare, să nu se bucure nici de răgazul pe care Scriptura îl asigură până şi animalelor. Mania de a trata pe om ca simplă maşină, ca unealtă pentru producere, este, întâi, tot ce poate fi mai neomenos; al doilea, dezastruoasă prin urmările ei. Căci, vita de muncă se cruţă la boală, i se măsură puterile, nu se încarcă peste măsură, pierderea ei e egală cu cumpărarea unei alteia, încât interesul bine înţeles al proprietarului este cruţarea. La om lucrul se schimbă. Poate să se stingă în bună voie, se va găsi, totdeauna, altul la loc, căci, nevoia e o dăscăliţă amară, care primeşte orice condiţii”.
(Mihai Eminescu, Robie modernă, Curierul de Iaşi, 12 decembrie 1876, în Opere, vol. IX, pag. 286)
„Dar creditul statului e sus, ni se zice. Să nu se uite cumcă încă aveţi ce vinde. Mai sunt de vândut trupurile de moşii ale statului, mai e de vândut dreptul de-a le cumpăra; mai sunt de vândut încă multe din România din câte strămoşii au păstrat.
Şi, daca ne veţi întreba care e împrejurarea ce inspiră străinătăţii încredere în solvabilitatea statului român, vă vom spune asemenea care e.
Din ce în ce elementele naţionale sunt substituite prin cele străine; siguranţa că România devine un simplu nume pentru a însemna colonii din centrul Europei lângă Dunăre, siguranţa că poporul nostru nu mai e în stare de-a-şi recâştiga vreodată pământul patriei sale din mâini străine, pe această siguranţă că viitorul e al lor în această ţară, ei creditează guvernului”.
(Mihai Eminescu, În numărul său din urmă…, Timpul, 1 decembrie 1882, în Opere, vol. XIII, Ediţie critică întemeiată de Perpessicius, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1985, pag. 232)
„Matei Basarab răscumpăra cu bani din visterie pământuri încăpute pe mâini străine; astăzi trei din patru părţi ale acestor pământuri sunt în asemenea mâini. Se înţelege că cu pământul trec drepturile publice, cu acestea Parlamentul, cu Parlamentul puterea”.
(Mihai Eminescu, De îmbunătăţiri rele…, Timpul, 3 decembrie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 234)
„Posibilitatea dată unor nulităţi şi unor parveniţi de-a trăi din buget, din întreprinderi, din arenzi, din păsuieli; posibilitatea constituţională dată unor oameni de provenienţă incertă de-a exploata munca poporului fără nici o compensaţie, iată răul, incurabil poate, al organizaţiei noastre”.
(Mihai Eminescu, Răul de căpetenie…, Timpul, 22 august 1881, în Opere, vol. XII, Ed. cit., Bucureşti, 1985, pag. 303)
„Pentru încurcarea judecăţii profanilor se clădeşte un labirint de cifre şi fraze pseudoştiinţifice, fără cap şi fără coadă, în care nu se vede esprimată clar nici o idee cumsecade, dar din al căror întreg reiese intenţia guvernului vătămătoare intereselor Statului”.
(Mihai Eminescu, Mai toate ziarele oficioase…, Timpul, 16 noiembrie 1879, în Opere, vol. X, pag. 354)
„Marii oameni ce se pretind reprezentanţi ai poporului românesc întreg, cei ce pretind a personifica idealurile noastre naţionale, lupta de emancipare ce ne absoarbe(;), aceştia nu au în vedere decât utopii cosmopolite, proprii a ne dezorganiza şi mai mult, a slăbi în noi simţul de conservaţiune naţională şi, dacă se servesc din când în când de ideile comune poporului românesc, o fac numai debitându-le ca pe o marfă, pentru a-şi câştiga popularitate”.
(Mihai Eminescu, E greu a afla…, Timpul, 27 noiembrie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 229
Bulai a avut dreptate cu Eminescu! Degeaba i-a sarit fbk-ul in cap!
„Natura poporului, instinctele si inclinarile lui mostenite, geniul lui, care, adesea, nestiut, urmareste o idee pe cand tese la razboiul vremii, acestea sa fie determinante in viata unui stat, nu maimutarea legilor si obiceielor straine. Deci, din acest punct de vedere, arta de-a guverna e stiinta de-a ne adapta naturii poporului, a surprinde oarecum stadiul de dezvoltare in care se afla si a-l face sa mearga linistit si cu mai mare siguranta pe calea pe care-a apucat. Ideile conservatoare sunt fiziocratice, am putea zice, nu in senzul unilateral dat de d-nul Quesnay, ci in toate directiile vietii publice. …
…
Demagogia e, din contra, ideologica si urmareste aproape totdeauna realizarea unor paradoxe scornite din mintea omeneasca. Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte straine, supte din deget, pe cand ele ar trebui sa fie, daca nu codificarea datinei juridice, cel putin dictate si nascute din necesitati reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse in mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfa noua sau ca un nou spectacol, ca eligibilitatea magistraturii, pe care nimeni n-o cere. Masurile economice ale demagogiei sunt o maimutarie. Ii vezi creand drumuri noua de fier, tot atatea canaluri pentru scurgerea industriei si prisosului de populatie din strainatate, pe cand adevarate masuri ar fi acelea menite a dezvolta aptitudinile cari sunt in germene in chiar poporul romanesc.”
(Mihai Eminescu, Ceea ce dă guvernului…, Timpul, 1 aprilie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 87)
Opera politica a omului de cultura si gazetarului de exceptie Mihail Eminescu este publicată în mod unitar pe portalul http://www.mihai-eminescu.ro/ Grație geniului sau vizionar si jurnalistic , numeroase dintre articole politice au rămas valabile sau pilduitoare până astăzi ! Opera lui Eminescu exista, dar romanii care sa o inteleaga si sa o puna in practica politica sunt pe cale de disparitie!
Smarandache, felicitari pentru pertinentele postari.
Ideea cu care am rămas zilele astea este NU că Eminescu este actual, ci că NOI nu am evoluat deloc, facem aceleași erori impardonabile și așteptăm rezultate spectaculoase, „ca afară”, hienele si rechinii de afară ne știu slăbiciunile și le exploatează lejer, știind că suntem neputincioși și nevindecabili! De pildă, ideea că politrucii români, milidocți, majoritatea, nu cunosc lupta de idei sau programe, de proiecte, ci scandaluri de ușa cortului și încrâncenarea sfâșierii haitelor de câini în rutul nunților cinice!
V-ati si gasit de la cine sa aveti pretentii de cultura in Parlamentul Romaniei, dominat de lichele si dobitoci!
Astia sunt de nivelul manelelor lui Salam.
Ce va mai mirati !!! Pe numitul ( decupat dintr-o caricatura URZICA , la fel cu prim ministrul sau ) l-au votat ANALFABETII sau cel mult cei NEFUNCTIONALI , gen BASINOSUL de CARTOFI , confortabilul din dealul COTETULUI !!! Atata timp cat un IDIOT cu studii filozofice la HEIDELBERG , se crede GENIUL NEAMULUI (decorat de Basescu ) , iar unul doctor in LASERE , promotor al unui limbaj SUBURBAN , la tara in ardeal i se spunea IMBALATOR ( conform DEX , imbalare =INJURATURA )ce sa asteptam ??? Ar trebui ca ziua de nastere a lui DINESCU sau a tziganului AROMAN ( care cara metru) CARAMITRU )sa fie decretata ZIUA INCULTURII ROMANE !!!
Scrierile lui Eminescu au fost ascunse pt. ca au fost mereu de actualitate, gratie unei fine observatii si analize. De asta s-a accentuat poetul, in dauna jurnalistului. Cauza acelor scrieri era situatia instaurata odata cu Carol I, de unde si ura acestuia si comanda de anihilare a lui Eminescu. „Prietenul” Szlavics Janos il turna si el pe la siguranta austru-ungara, dupa cum singur a recunoscut in 1909…