„România nu mai este un elev mediocru…”. Yeah, right!

Este cea mai recentă declaraţie a lui Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI pentru ţara noastră, legată de percepţia României. Declaraţia a fost făcută pentru Bloomberg, iar Jeffrey Franks are dreptate. Din punctul domniei sale de vedere.

Declaraţia completă o găsiţi aici.

Pe scurt, ea sună aşa: „România a inversat imaginea de elev economic mediocru, după ce guvernul a trecut cu bine de o moţiune de cenzură şi de protestele legate de aderarea la cerinţele FMI de tăiere a cheltuielilor şi de reducere a locurilor de muncă pentru bugetari”, citează Bloomberg din Jeffrey Franks.

Declaraţia este cel puţin ciudată, având în vedere că FMI nu cere reduceri de cheltuieli şi desfiinţări de locuri de muncă. FMI, în calitate de creditor instituţional de ultimă instanţă, cere reducerea deficitului bugetar, pentru a se asigura că, pe viitor, debitorul România va avea suficiente resurse pentru a plăti cel mai mare împrumut din istoria ţării: 20 de miliarde de EURO haliţi în numai doi ani.

Guvernul României are opţiuni de majorare a veniturilor, de tăiere a cheltuielilor, amândouă, sau, de preferat, eficientizarea cheltuielilor. Cuvintele „cerinţă de reducere a cheltuielilor şi a numărului de locuri de muncă” din gura lui Jeffrey Franks nu sună bine. Este mai degrabă o formulare de decident de politici economice interne decât de creditor.

Doar dacă FMI a preluat întru totul frâiele decizionale din România, adică un transfer lent, dar ferm, de suveranitate. FMI, ca orice creditor, poate prelua „de facto” administrarea specială a unui debitor aflat „pe marginea prăpastiei” şi atunci poate cere ceea ce vrea. Iar decidenţii se transformă uşor în guvernatori, iar ţara se transformă uşor în colonie. Iar din veniturile coloniei se asigură plata serviciului datoriei către creditori. Ascunde asta formularea lui Jeffrey Franks? Nu încă…

„România a avut o reputaţie de elev mediocru în ceea ce priveşte încheierea reformelor, iar acest program a schimbat cu siguranţă imaginea. Acum este văzută ca o ţară care a făcut eforturi enorme în ciuda şanselor reduse de a încheia câteva reforme foarte dificile, care erau necesare”.

Gata? A avut? Înţelegem că reputaţia pentru „a doua cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, după Bulgaria”, este reparată? Şi dacă e reparată, putem ieşi când vrem din acordul cu FMI şi putem să îl ignorăm pe următorul? Putem face ca ungurii? Putem alege să nu mai ne tragem „o nouă centură de siguranţă”, în fapt, o sumă de centuri (a.k.a. cămaşă de forţă), care este reprezentată de un nou acord cu FMI? Răspunsul la toate aceste întrebări este unul extrem de scurt: „Ntz!”.

„Plănuim în continuare să venim să negociem încă un acord, cu ideea că următorul acord va intra în vigoare cel mai probabil în luna aprilie”, a mai spus Jeffrey Franks. Adică, încă un acord. Cum rămâne cu reputaţia? Dacă ea este restabilită, de ce mai avem nevoie de un nou acord?

Vă invit în continuare să intrăm în intimitatea declaraţiilor lui Jeffrey Franks. Nu vreau să ştirbesc cu nimic aura lui Jeffrey Franks, care este un funcţionar sclipitor al FMI şi un intervievat de mare calitate. Dar în relaţia cu România dânsul nu este nici mai mult, nici mai puţin decât echivalentul ofiţerului dumneavoastră de credite. Dânsul trebuie să justifice în ochii acţionarilor de ce mai recomandă acordarea încă unei tranşe de împrumut României. Nu poate contra altfel declaraţiile preşedintelui României la adresa cvasi-decidenţilor domestici, de genul „fiţi responsabili”, în fapt recunoaşterea propriei lipse de responsabilitate. Un ofiţer de credite care dă împrumuturi spre altcineva decât cineva care „nu mai este un elev mediocru” este un ofiţer de credite care păgubeşte banca şi acţionarii. Ofiţerul de credite trebuie să se asigure că banca şi acţionarii vor primi cu vârf şi îndesat suma investită într-o economie în devălmăşie, iar discursul şi conturarea unei anumite percepţii sunt esenţiale. Jeffrey Franks nu va spune niciodată că România ESTE un elev mediocru sau un elev prost. Jeffrey Franks va consemna cel mult post-factum deciziile de tip gâgă ale autorităţilor băştinaşe, în speranţa că România va învăţa măcar din propriile greşeli. Una este discursul public, alta este analiza pe care o trimite fondului şi acţionarilor. Repet, a da mesaje încurajatoare este scris în fişa postului. Ca autorităţi, a te baza pe asta este o dovadă de mare prostie.

Ce este FMI totuşi în viziunea şefului Fondului, Dominique Strauss-Kahn? Iată ce mi-a răspuns, în martie acest an, directorul general al Fondului: „Credeţi că acum FMI este văzut din nou drept «consilierul de încredere» al statelor?

FMI este mai degrabă un doctor, nu un consilier. Când ceri Fondului să vină să te vadă, o faci pentru că ai vreo boală. Dacă nu ai nici o boală, nu chemi FMI-ul. Dar, ca întotdeauna, atunci când ai o boală, o ai dinainte ca doctorul să vină să te vadă şi nu este responsabilitatea doctorului dacă te-ai îmbolnăvit. Doctorul încearcă să te ajute. Îţi dă medicamente şi în cazul nostru medicamentul este banul. Câteodată medicamentul este mai bun, câteodată doctorul îţi dă medicamentul, dar doctorul îţi spune că trebuie să îţi schimbi comportamentul, pentru că dacă iei medicamentul fără să îţi schimbi comportamentul, la final, nu vei fi mai sănătos. Asta este ceea ce spunem: vă oferim medicamente şi sfaturi ca să fiţi capabili să vă însănătoşiţi. Ăsta este rolul FMI. Şi dacă mă uit la ceea ce se întâmplă în această criză, în state precum Ungaria, care este foarte apropiată de România, cred că situaţia Ungariei a fost foarte dificilă, dar acum sunt într-o poziţie mult mai bună decât înainte, şi, categoric este unul dintre statele care au fost capabile, mulţumită ajutorului de la FMI şi mulţumită curajului populaţiei şi deciziei hotărâte a guvernului, să se aşeze într-o situaţie în care să beneficieze de recuperare”.

Întreg interviul îl aveţi aici.

Eu privesc FMI drept împrumutătorul de ultimă instanţă. Atunci când ultima instanţă se transformă în unică instanţă, FMI devine, pe lângă creditor, şi doctor. Când nu respecţi reţeta iniţială (ceea ce Boc&Co. nu au respectat până acum), ea se schimbă. Pentru România, s-a schimbat de şase ori (cele 6 versiuni de acord). Ungaria a respectat reţeta. S-a făcut bine şi nu mai are nevoie de doctor. Nu numai că nu a încheiat un nou acord, dar a atins obiectivele prevăzute în acord fără să ia întreaga sumă alocată de FMI. Ungaria beneficiază de recuperare chiar şi fără FMI. România, nu, chiar şi cu FMI. Şi dincolo de calitatea de creditor sau doctor, în România Fondul a mai căpătat una: cea de administrator special concomitent cu transformarea în guvernatori a liderilor autohtoni.

În această etapă, FMI nu va spune niciodată că România este condusă de o gaşcă de incompetenţi, iresponsabili, rupţi de realitate, mediocri, care prezintă propria mediocritate drept excelenţă şi care măcar o dată pe zi stabilizează economia, sau atunci când rămân la putere încă o tură spun că „a câştigat raţiunea”. Pentru că FMI nu se ocupă de asta. FMI, printre altele, taie facturi. Cu cât mai multe, cu atât mai bine.