
Amenzi şi jucării confiscate de la comercianţi. Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat peste 330 de amenzi în valoare de aproape un milion de lei vânzătorilor de jucării.
De asemenea, câteva sute de articole au fost retrase de la comercializare, fiind considerate periculoase pentru copii, potrivit unui comunicat de presă trimis de ANPC.
Principalele cauze ale amenzilor au fost lipsa instrucţiunilor de montare, asamblare şi utilizare a jucăriilor.
Totodată, lipsa unor precizări obligatorii precum marcarea grupei de vârstă a copiilor cărora le sunt destinate jucăriile, necesitatea supravegherii copilului, purtarea echipamentului de protecţie sau lipsa traducerii în limba română au fost alte motive pentru care s-au aplicat amenzi.
De exemplu, în judeţul Bistriţa-Năsăud se comercializau păpuşi, figurine din plastic sau cauciuc, trenuleţe, maşini şi roboţi fără indicaţii de utilizare şi avertismente traduse în limba română.
Potrivit ANPC, în judeţul Vrancea se comercializau jocuri, role şi skateboard-uri pe a căror etichetă de marcaj, aplicată de importator, era scris: „A se folosi conform graficelor de pe ambalaj”.
Ambalajul produselor nu conţinea însă niciun grafic sau schiţă de utilizare.
Fără instrucţiuni de utilizare în limba română
În judeţul Suceava, inspectorii ANPC au găsit triciclete şi leagăne de cameră, importate din Turcia, care nu aveau traduse în limba română instrucţiunile de montaj şi avertismentele privind vârsta minimă a utilizatorilor sau necesitatea supravegherii copilului.
Cei de la ANPC au mai descoperit în judeţul Giurgiu diverse păpuşi la care s-a constatat desprinderea cu uşurinţă a părului, existând pericolul de înghiţire şi sufocare. Acestea au fost retrase de la comercializare.
Alte jucării din pluş, prezentând acelaşi risc de înghiţire şi sufocare, s-au găsit şi la operatori economici din judeţul Mureş.
În cazul ofertelor speciale, consumatorul nu era informat cu privire la data de începere a promoţiei, încetarea promoţiei, preţul vechi şi preţul nou.
Recomandări de la Protecţia Consumatorilor
În aceste condiţii, reprezentanţii ANPC recomandă consumatorilor să cumpere jucăriile din locuri autorizate şi magazine specializate.
De asemenea, este recomandat să se verifice existenţa marcajului CE care certifică produsul ca fiind sigur, conform legislaţiei în vigoare.
Cumpărătorul mai este îndemnat să aleagă o jucărie specifică vârstei copilului, conform etichetei.
Avertismente
Atunci când aleg un astfel de obiect, cumpărătorii trebuie să verifice existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, traduse în limba română.
Li se mai recomandă evitarea cumpărării jucăriilor care au muchii tăioase, piese uşor detaşabile, de dimensiuni reduse, care pot fi înghiţite sau din materiale textile şi fibre ce pot produce sufocare.
În cazul jucăriilor alimentate electric, consumatorul trebuie să verifice dacă sunt branşate direct la reţea, starea cablului şi a prizelor sau dacă jucăria utilizează un transformator/redresor, să verifice ca acesta să furnizeze o tensiune mai mică de 24 V.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.