România sub cenușă

Singurul lucru cert în urma tragediei de la Piatra Neamț sunt perchezițiile. În rest, e ceață totală despre cauze și, mai ales, despre ce trebuie făcut începând de mâine.

Prioritatea pentru guvernanți pare a fi găsirea rapidă a unui vinovat care să fie aruncat în arena presei cu epoleți. Cei de la putere așteaptă verdictul procurorilor, nu caută ideile care pot aduce lumină într-o țară acoperită de cenușă. Și este acoperită de cenușă pentru că, în România, nu doar că ard oameni de vii, dar sunt incendiate, buluc, la grămadă, competențele, bunul simț, regulile democratice, empatia, încrederea între oameni, solidaritatea.

Nu cred că oamenii care au rămas în picioare în acel spital din Piatra Neamț aveau nevoie de spectacolul perchezițiilor. Medicii și asistentele care conviețuiesc cu fumul și cenușa unei tragedii sunt supuși unor anchete cu cătușele la brâu, iar riscul de demobilizare generală a oamenilor în halate albe se răspândește prin spitale ca o flacără a revoltei tăcute.

Desigur, este nevoie de investigații în orice situație cu victime umane. Dar orientarea exclusivă spre penal a acestei tragedii arată că, și în acest caz, se caută un acar Păun. Este tot ce a putut să debiteze mintea unui premier abulic duminică dimineața, în prima sa declarație de după incendiu: „Am solicitat susţinerea, cu toată puterea, a anchetei Parchetului General pentru stabilirea responsabililor pentru tragedia de la Piatra Neamţ. Am solicitat criminaliştilor, reprezentanţilor ISU şi altor specialişti să se implice cu toată expertiza şi capacitatea pentru a identifica cauzele incendiului şi responsabilităţile, pentru ca cei vinovaţi să fie traşi la răspundere”, aste e tot ce l-a interesat pe Orban.

Un alt personaj cam de aceeași teapă, bădăran incapabil să înțeleagă regulile diplomației, a angajat statul care l-a trimis aici într-o uluitoare acțiune polițienească pe teritoriul altui stat suveran, anunțând „ajutor în ceea ce privește investigarea cauzei incendiului de la Piatra Neamț”, anunțând totodată – ce să facem – și dorința unui mic gheșeft, oferindu-se să „asiste cu un plan de revizuire și modernizare sau reconstruire a tuturor spitalelor din România, pentru ca o astfel de tragedie să nu se mai întâmple vreodată”.

Vinovatul trebuie găsit rapid, dar îndreptarea cât de cât a lucrurilor cere timp. Și mai cere minte, oameni cu cap. În această privință, merită reținută opinia lucidă a prof.dr. Alexandru Rafila: „Infrastructura este învechită. Chiar dacă aducem echipamente moderne, spitalele nu sunt pregătite, pentru că instalațiile electrice sunt suprasolicitate de echipamentele care sunt proiectate pentru alte clădiri. Suntem într-o situație dificilă, pentru că oxigenul în această perioadă este esențial. Cred că lucrul cel mai important acum, cu tot ce se întâmplă în sistemul de sănătate, este să evităm apariția unor noi astfel de episoade. (…) Există niște clădiri ale căror instalații ar trebui refăcute, dar acest lucru nu se poate face peste noapte. Suspendarea activității iar nu se poate, pentru că e dreptul oamenilor să fie îngrijiți. (…) Declarațiile autorităților sunt cam multe. Trebuie să fim mai reținuți și să nu politizăm această tragedie (…) Și atunci când spitalele erau în subordinea Ministerului Sănătății se întâmpla același lucru”, declara prof. Rafila, duminică seară, la o televiziune.

Instrumentul numit „avizul ISU” sau „avizul DSP” este o poartă deschisă spre pușcărie. Așa a funcționat și în cazul Colectiv, pentru care primarul Piedone n-a avut absolut nicio vină. Printr-o atitudine mizerabilă, acea tragedie a fost exploatată politic. Huliganismul politic s-a urcat pe cadavrele unor tineri pentru a urla împotriva guvernului de atunci. Dar acum, Iohannis nu se mai grăbește să țipe „a trebuit să moară oameni pentru ca guvernul – sau premierul, sau ministrul Sănătății – să-și dea demisia”. În schimb, „președintele” ne anunță din ușa bisericii că „este absolut necesară o reformă profundă a sistemului de sănătate publică”.

Sunt câteva probleme cu această „reformă”. Mai întâi că „președintele” nu spune exact ce înseamnă acest cuvânt; și nu spune pentru că habar n-are.

Apoi, sistemul actual de sănătate publică este rezultatul tot al unei reforme, inițiată tot de PNL, sub bagheta ministrului Sănătății de atunci, Eugen Nicolaescu. Legea respectivă se cheamă chiar așa – „Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății” și fost impusă prin angajarea răspunderii, ca atâtea alte legi ale liberalilor.

Iar cel care cere acum altă reformă a sănătății a promulgat chiar el încă o lege în domeniu, Legea nr. 91/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

În condițiile astea, e greu de spus ce fel de reformă mai vrea, la numai cinci ani distanță, gânditorul de la Hamangia. După ce a făcut praf climatul din țară, sunt imposibil de realizat condițiile propice pentru construcția consensuală a unui proiect de reorganizare a sistemului sanitar. Orientarea dată societății în ultimii 16 ani este spre ură și răzbunare, nu spre concordie și vindecare. Cuvântul de ordine este „penalii!”. Anatema pusă pe fruntea țării este „corupția!”. Mai nou, discursul politic al „președintelui” s-a îmbogățit și cu expresii dure din recuzita nazistă, fără să-i pese cuiva.

Regimul acesta a făcut posibil ca niște brancardieri cu epoleți să se tragă de brăcinar cu somități ale medicinii, să-i spioneze pe directori dacă wc-urile din spitale au capace, dacă mopurile de șters pe jos sunt curate și dacă în chiuvete nu se varsă lucruri toxice… Acesta e nivelul intelectual al stâlpilor regimului – nivelul mopului cu care se spală podelele.

Spitalele sunt împânzite de așa numiții „agenți de integritate” – de fapt, tunătorii care au luat locul foștilor CI-iști „de obiectiv” de pe vremuri, niște ființe detestabile a căror prezență este o jignire pentru întreaga societate românească, deopotrivă pentru instituții și pentru oamenii demni ai acestei țări.

Reforma ar fi posibilă, dar într-un alt climat social. Procurorii nu sunt purtători de viziune și nici securiștii promotori ai dezvoltării. Reforma sistemului sanitar nu se poate face cu brancardieri ajunși deputați, cu ministra Pepsiglas, cu ministrul Grindă, cu ministra Liftieră, cu viceprim-ministra care se-nchină să nu se trezească dimineața moartă ori cu personaje comice precum Bușoi, Paul Popescu, Rareș Bogdan, Florin Roman, Ben Ardelean și alți asemenea sicofanți politici, gulgutieri atoateștiutori ai tăiatului de frunze la câini.

O reformă a sistemului sanitar are nevoie de cu totul alți oameni și, mai ales, de o cu totul altă tablă de valori afirmată și asumată în societate. Trebuie început cu precizarea clară a locului care li se rezervă medicilor pe scala de valori a națiunii tot timpul, nu doar când îi facem eroi.

Spitalele, DSP-urile, toate instituțiile cu tangențe asupra sănătății oamenilor trebuie să fie încredințate medicilor, nu patronilor de pompe funebre.

Degeaba se vor construi spitale dacă nu va avea cine să lucreze în ele.

Medicii tineri ar trebui să aibă posturi garantate după absolvirea rezidențiatului, fără calvarul așteptării scoaterii pe pile a posturilor la concurs, de cine știe și pe cine știe unde. De ce polițiștii, securiștii, judecătorii, procurorii, militarii au posturi asigurate la ieșirea din școlile respective și medicii nu? Sistemul sanitar aparține siguranței naționale, iar medicii sunt de asemenea absolvenți ai unui învățământ public, de care societatea are absolută și urgentă nevoie. Primul semn al respectului față de medic este ca, asemenea celor de mai sus, societatea să-i asigure un loc de muncă în care să-și poată exercita profesia.

Cifrele de școlarizare in universitățile medicale ar trebui să fie cel puțin dublate, cu alocări bugetare corespunzătoare, dar și condiționări proporționale impuse viitorilor absolvenți. Profesorii universitari trebuie reașezați în vârful piramidei respectului public, și nu compromiși prin dosare fabricate și terfeliți de turnătorii plătiți. Medicii români apreciați atât de bine în străinătate au fost formați chiar de profesorii cărora regimul sinistru din ultimii 16 ani le face acum dosare penale pe bandă. Acesta este halul „recunoștinței” la care s-a ajuns în societatea românească.

Cu universități populate de o studențime mult lărgită și un sistem de învățământ în care să se reîntronze autoritatea profesională și științifică, nu impostura și delațiunea, se poate asigura, în câțiva ani, asistența medicală în cele mai îndepărtate așezări umane, printr-un sistem de prerepartiții similar profesiilor de mai sus. Nu închiderea spitalelor, ca pe vremea lui Băsescu-Petrov-Boc, este soluția, ci dimpotrivă, extinderea numărului lor – pentru că numai astfel dreptul constituțional la asistență medicală nu va rămâne o vorbă goală.

Spitalele regionale au devenit o marotă, fără a fi analizat prea atent impactul apariției lor în 6-8 locuri privilegiate din țară. Aceste imense cvartale medicale nu vor rezolva, însă, problemele medicale ale unei populații rurale, îmbătrânite, sărăcite, cu dificultăți de deplasare de tot felul și pentru care accesul în astfel de construcții megalitice va fi aproape imposibil.

În contrapartidă, programul de înfiinţare a unei reţele naţionale de centre medicale comunitare şi cel de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice despre care vorbea prof.dr. Rafila sunt o bună soluție, dar au nevoie de resursă umană calificată. Degeaba facem ziduri de spitale dacă n-are cine să lucreze între ele. Poate că și pentru asistentele medicale ar trebui organizate cursuri pe specialități, de tipul rezidențiatelor de la medici, astfel încât să obțină calificarea necesară în domeniile deficitare, cum ar fi ATI, de pildă sau morbiditatea specifică vârstei a treia.

România nu are gândurile aprinse la asemenea idei. Țara funcționează, deocamdată, în paradigma unui stat polițienesc. La Piatra Neamț, ca și în cazurile maternității Giulești, Colectiv ori al incendiului din blocul operator de la Spitalul Floreasca, în prim-plan sunt procurorii, nu medicii. Prioritatea o au cătușele, nu halatul alb. Aceasta este ierarhia. Aceasta este starea naturală a unui „stat” în care comanda aparține epoleților și pentru care ancheta, controlul, delațiunea, arestarea sunt principalele sale moduri de funcționare.