România sub cenușă

Singurul lucru cert în urma tragediei de la Piatra Neamț sunt perchezițiile. În rest, e ceață totală despre cauze și, mai ales, despre ce trebuie făcut începând de mâine.

Prioritatea pentru guvernanți pare a fi găsirea rapidă a unui vinovat care să fie aruncat în arena presei cu epoleți. Cei de la putere așteaptă verdictul procurorilor, nu caută ideile care pot aduce lumină într-o țară acoperită de cenușă. Și este acoperită de cenușă pentru că, în România, nu doar că ard oameni de vii, dar sunt incendiate, buluc, la grămadă, competențele, bunul simț, regulile democratice, empatia, încrederea între oameni, solidaritatea.

Nu cred că oamenii care au rămas în picioare în acel spital din Piatra Neamț aveau nevoie de spectacolul perchezițiilor. Medicii și asistentele care conviețuiesc cu fumul și cenușa unei tragedii sunt supuși unor anchete cu cătușele la brâu, iar riscul de demobilizare generală a oamenilor în halate albe se răspândește prin spitale ca o flacără a revoltei tăcute.

Desigur, este nevoie de investigații în orice situație cu victime umane. Dar orientarea exclusivă spre penal a acestei tragedii arată că, și în acest caz, se caută un acar Păun. Este tot ce a putut să debiteze mintea unui premier abulic duminică dimineața, în prima sa declarație de după incendiu: „Am solicitat susţinerea, cu toată puterea, a anchetei Parchetului General pentru stabilirea responsabililor pentru tragedia de la Piatra Neamţ. Am solicitat criminaliştilor, reprezentanţilor ISU şi altor specialişti să se implice cu toată expertiza şi capacitatea pentru a identifica cauzele incendiului şi responsabilităţile, pentru ca cei vinovaţi să fie traşi la răspundere”, aste e tot ce l-a interesat pe Orban.

Un alt personaj cam de aceeași teapă, bădăran incapabil să înțeleagă regulile diplomației, a angajat statul care l-a trimis aici într-o uluitoare acțiune polițienească pe teritoriul altui stat suveran, anunțând „ajutor în ceea ce privește investigarea cauzei incendiului de la Piatra Neamț”, anunțând totodată – ce să facem – și dorința unui mic gheșeft, oferindu-se să „asiste cu un plan de revizuire și modernizare sau reconstruire a tuturor spitalelor din România, pentru ca o astfel de tragedie să nu se mai întâmple vreodată”.

Vinovatul trebuie găsit rapid, dar îndreptarea cât de cât a lucrurilor cere timp. Și mai cere minte, oameni cu cap. În această privință, merită reținută opinia lucidă a prof.dr. Alexandru Rafila: „Infrastructura este învechită. Chiar dacă aducem echipamente moderne, spitalele nu sunt pregătite, pentru că instalațiile electrice sunt suprasolicitate de echipamentele care sunt proiectate pentru alte clădiri. Suntem într-o situație dificilă, pentru că oxigenul în această perioadă este esențial. Cred că lucrul cel mai important acum, cu tot ce se întâmplă în sistemul de sănătate, este să evităm apariția unor noi astfel de episoade. (…) Există niște clădiri ale căror instalații ar trebui refăcute, dar acest lucru nu se poate face peste noapte. Suspendarea activității iar nu se poate, pentru că e dreptul oamenilor să fie îngrijiți. (…) Declarațiile autorităților sunt cam multe. Trebuie să fim mai reținuți și să nu politizăm această tragedie (…) Și atunci când spitalele erau în subordinea Ministerului Sănătății se întâmpla același lucru”, declara prof. Rafila, duminică seară, la o televiziune.

Instrumentul numit „avizul ISU” sau „avizul DSP” este o poartă deschisă spre pușcărie. Așa a funcționat și în cazul Colectiv, pentru care primarul Piedone n-a avut absolut nicio vină. Printr-o atitudine mizerabilă, acea tragedie a fost exploatată politic. Huliganismul politic s-a urcat pe cadavrele unor tineri pentru a urla împotriva guvernului de atunci. Dar acum, Iohannis nu se mai grăbește să țipe „a trebuit să moară oameni pentru ca guvernul – sau premierul, sau ministrul Sănătății – să-și dea demisia”. În schimb, „președintele” ne anunță din ușa bisericii că „este absolut necesară o reformă profundă a sistemului de sănătate publică”.

Sunt câteva probleme cu această „reformă”. Mai întâi că „președintele” nu spune exact ce înseamnă acest cuvânt; și nu spune pentru că habar n-are.

Apoi, sistemul actual de sănătate publică este rezultatul tot al unei reforme, inițiată tot de PNL, sub bagheta ministrului Sănătății de atunci, Eugen Nicolaescu. Legea respectivă se cheamă chiar așa – „Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății” și fost impusă prin angajarea răspunderii, ca atâtea alte legi ale liberalilor.

Iar cel care cere acum altă reformă a sănătății a promulgat chiar el încă o lege în domeniu, Legea nr. 91/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

În condițiile astea, e greu de spus ce fel de reformă mai vrea, la numai cinci ani distanță, gânditorul de la Hamangia. După ce a făcut praf climatul din țară, sunt imposibil de realizat condițiile propice pentru construcția consensuală a unui proiect de reorganizare a sistemului sanitar. Orientarea dată societății în ultimii 16 ani este spre ură și răzbunare, nu spre concordie și vindecare. Cuvântul de ordine este „penalii!”. Anatema pusă pe fruntea țării este „corupția!”. Mai nou, discursul politic al „președintelui” s-a îmbogățit și cu expresii dure din recuzita nazistă, fără să-i pese cuiva.

Regimul acesta a făcut posibil ca niște brancardieri cu epoleți să se tragă de brăcinar cu somități ale medicinii, să-i spioneze pe directori dacă wc-urile din spitale au capace, dacă mopurile de șters pe jos sunt curate și dacă în chiuvete nu se varsă lucruri toxice… Acesta e nivelul intelectual al stâlpilor regimului – nivelul mopului cu care se spală podelele.

Spitalele sunt împânzite de așa numiții „agenți de integritate” – de fapt, tunătorii care au luat locul foștilor CI-iști „de obiectiv” de pe vremuri, niște ființe detestabile a căror prezență este o jignire pentru întreaga societate românească, deopotrivă pentru instituții și pentru oamenii demni ai acestei țări.

Reforma ar fi posibilă, dar într-un alt climat social. Procurorii nu sunt purtători de viziune și nici securiștii promotori ai dezvoltării. Reforma sistemului sanitar nu se poate face cu brancardieri ajunși deputați, cu ministra Pepsiglas, cu ministrul Grindă, cu ministra Liftieră, cu viceprim-ministra care se-nchină să nu se trezească dimineața moartă ori cu personaje comice precum Bușoi, Paul Popescu, Rareș Bogdan, Florin Roman, Ben Ardelean și alți asemenea sicofanți politici, gulgutieri atoateștiutori ai tăiatului de frunze la câini.

O reformă a sistemului sanitar are nevoie de cu totul alți oameni și, mai ales, de o cu totul altă tablă de valori afirmată și asumată în societate. Trebuie început cu precizarea clară a locului care li se rezervă medicilor pe scala de valori a națiunii tot timpul, nu doar când îi facem eroi.

Spitalele, DSP-urile, toate instituțiile cu tangențe asupra sănătății oamenilor trebuie să fie încredințate medicilor, nu patronilor de pompe funebre.

Degeaba se vor construi spitale dacă nu va avea cine să lucreze în ele.

Medicii tineri ar trebui să aibă posturi garantate după absolvirea rezidențiatului, fără calvarul așteptării scoaterii pe pile a posturilor la concurs, de cine știe și pe cine știe unde. De ce polițiștii, securiștii, judecătorii, procurorii, militarii au posturi asigurate la ieșirea din școlile respective și medicii nu? Sistemul sanitar aparține siguranței naționale, iar medicii sunt de asemenea absolvenți ai unui învățământ public, de care societatea are absolută și urgentă nevoie. Primul semn al respectului față de medic este ca, asemenea celor de mai sus, societatea să-i asigure un loc de muncă în care să-și poată exercita profesia.

Cifrele de școlarizare in universitățile medicale ar trebui să fie cel puțin dublate, cu alocări bugetare corespunzătoare, dar și condiționări proporționale impuse viitorilor absolvenți. Profesorii universitari trebuie reașezați în vârful piramidei respectului public, și nu compromiși prin dosare fabricate și terfeliți de turnătorii plătiți. Medicii români apreciați atât de bine în străinătate au fost formați chiar de profesorii cărora regimul sinistru din ultimii 16 ani le face acum dosare penale pe bandă. Acesta este halul „recunoștinței” la care s-a ajuns în societatea românească.

Cu universități populate de o studențime mult lărgită și un sistem de învățământ în care să se reîntronze autoritatea profesională și științifică, nu impostura și delațiunea, se poate asigura, în câțiva ani, asistența medicală în cele mai îndepărtate așezări umane, printr-un sistem de prerepartiții similar profesiilor de mai sus. Nu închiderea spitalelor, ca pe vremea lui Băsescu-Petrov-Boc, este soluția, ci dimpotrivă, extinderea numărului lor – pentru că numai astfel dreptul constituțional la asistență medicală nu va rămâne o vorbă goală.

Spitalele regionale au devenit o marotă, fără a fi analizat prea atent impactul apariției lor în 6-8 locuri privilegiate din țară. Aceste imense cvartale medicale nu vor rezolva, însă, problemele medicale ale unei populații rurale, îmbătrânite, sărăcite, cu dificultăți de deplasare de tot felul și pentru care accesul în astfel de construcții megalitice va fi aproape imposibil.

În contrapartidă, programul de înfiinţare a unei reţele naţionale de centre medicale comunitare şi cel de îngrijire la domiciliu a persoanelor vârstnice despre care vorbea prof.dr. Rafila sunt o bună soluție, dar au nevoie de resursă umană calificată. Degeaba facem ziduri de spitale dacă n-are cine să lucreze între ele. Poate că și pentru asistentele medicale ar trebui organizate cursuri pe specialități, de tipul rezidențiatelor de la medici, astfel încât să obțină calificarea necesară în domeniile deficitare, cum ar fi ATI, de pildă sau morbiditatea specifică vârstei a treia.

România nu are gândurile aprinse la asemenea idei. Țara funcționează, deocamdată, în paradigma unui stat polițienesc. La Piatra Neamț, ca și în cazurile maternității Giulești, Colectiv ori al incendiului din blocul operator de la Spitalul Floreasca, în prim-plan sunt procurorii, nu medicii. Prioritatea o au cătușele, nu halatul alb. Aceasta este ierarhia. Aceasta este starea naturală a unui „stat” în care comanda aparține epoleților și pentru care ancheta, controlul, delațiunea, arestarea sunt principalele sale moduri de funcționare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 6
Octavian Știreanu 195 Articole
Author

17 Comentarii

  1. Toate prostiile,care se intimpla in Romania cit si in lume se datoreaza acestor secaturi care conduc Romania inainte si dupa 1989 care sunt aceeiasi cu cei din occident=acesti analfabeti securisti!

  2. Call me crazy dar:
    1. de ce nu au dat alarma detectoarele de fum?
    2. cum de nu a simțit NIMENI mirosul ăla infect de plastic ars și de circuite prăjite, că vorba aia, și la priza de-acasă se simte ca dracu’ dacă se încinge?
    3. chiar mediu „saturat” de oxigen fiind, cum de personalul medical a intervenit (?) abia după ce oamenii ăia erau scrum?
    4. unde erau asistentele sau medicii care, în mod normal, nu trebuie să lase o secție ATI nesupravegheată?
    5. unui om îi trebuie cam o jumătate de oră să ardă până la nivelul ăla, ce naiba s-a întâmplat în timpul ăsta, de-a reușit să ardă până și plasticul masiv de la mobilier?

    Probabil că nu vor exista răspunsuri iar vinovată va fi femeia de servicu, cum bine e scris într-un articol…

  3. Am devenit un veritabil Lagar. Producem carbonizati peste media mondiala…Nazist am vrut, morti in flacari avem.

  4. DOAR SECATURILE DE DUPA 2005 !!!! DUPA CE UN APROZARIST (NICOLAESCU, membru marcant PNL/vai de PNL!, acum facand parte din conducerea BNR/vai de BNR!) A FOST PROMOVAT CA MINISTRU AL SANATATII.

    ANTERIOR, toti ministrii sanatatii din Romania au fost DESEMNATI dintre SOMITATILE MEDICALE ALE VREMURILOR LOR.

  5. @Call me crazy

    DAR LA COLECTIV CUM A FOST??? SCRUM SI JALE in doar 75 de secunde !!! 32 de morti instantaneu. Le-a cazut tavanul incandescent in cap.

    Ce se poate salva in cateva secunde – bolnavii , medicii ??? sau trebuia sa se sune la pompieri – si sa se astepte.

    Toti medicii si toate asistentele, incercand sa salveze de urgenta bolnavii de covid – AU SUFERIT RANI GRELE si S-AU INFECTAT cu virusul !!!!!

    La Giulesi, Colectiv si la Neamt au fost DOAR ACCIDENTE. INTAMPLARI NEFERICITE !!!

    Dupa dezastre, MULTI DESTEPTI SE ARATA !!!!!!!!!!!!!!!!!!!

    De cate ori nu a sarit siguranta din casele dumneavoastra ???
    DE CATE ORI NU AU FOST STRICATE istantaneu INSTALATIILE DIN CASELE VOASTRE ???

    NU BLAMATI DEGEABA !!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    NU BLAMATI PE NIMENI !!!!!!!!!!!!!

  6. @doru popescu

    Oricum nu va fi blamat nimeni din cei care ar trebui să răspundă penal pentru asta. Îți reamintesc, Piedone (care e departe de a-mi fi simpatic) a fost condamnat pentru ceva ce nu cădea în directa sa responsabilitate – hai să fim obiectivi.

    „Ce se poate salva in cateva secunde – bolnavii , medicii ???”
    Care secunde? Detectoarele de fum se declanșează în câteva secunde, într-adevăr, doar că timpul necesar pentru propagarea unui incendiu până la nivelul ăla e ceva mai lung. O secție ATI se supraveghează permanent, tocmai prin natura ei. Primul semnal sonor de la detectoare ar trebui să trimită pe secție personalul în cea mai mare viteză, nu să aștepte să ardă ăia ca șobolanii acolo, plus mobilierul. Despre ce naiba vorbim?? Ție când îți urlă detectorul de fum în casă ce faci, mai iei o cafeluță și după aia te duci să vezi ce s-a întâmplat? Faptul că amărâtul ăla de medic e singurul cu arsuri atât de grave din personalul medical nu spune nimic? Știi ce înseamnă pata aia de sânge rămasă pe cearceaf? Înseamnă că omul ăla a ars ÎNCET, s-a copt până i-a plesnit carnea!
    Nu doar că trebuie blamați, dar trebuie să răspundă TOȚI, de la minstrul ăla gras ca o mangaliță în jos, și nu cu suspendare ci cu pușcărie grea, pentru neglijență criminală!

  7. Este pe site „petiţieonline.ro” petiţia „Demisia domnului Prim ministru Ludovic Orban” ,aveţi posibilitatea să o semnaţi! In orice ţară în astfel de tragedii ,măcar demisia de onoare s-ar impune!!

  8. Asa e cand dormi pe un pat de petrol, esti imbracat din cap la picioare pana la gat in petro si ai o masca din petrol. Plasticul ordinar un derivat al petrolului, petrol care impacheteaza foarte multa energie odata declansata o flacara practic nu se mai opreste arde foarte repede se transforma intr-un ceva lichid de vascozitate mare ca mierea si foarte lipicios de straturile de piele arde cu degajare puternica de caldura chiar si pe piele, mai ales cand da de o sursa de oxigen medical arderea se inteteste. Nu mai are nimeni sanse de scapare necarbonizat si se face scrum.

  9. Bolnavii au fost arsi pe rug de materiale plastice datorita unor incompetenti spagari si pilosi. Dar cei mai incompetenti sunt la guvern cancelaria „primului ministru”, MAI si Ministerul Sanatatii. Guvernul trebuie demis la fel cum a fost demis si Ponta la presiune strazii.

  10. „doru popescu”, ma BEST-ie securista, nu te potolesti cu provocarile? Ce „tavane incandescente”au cazut in capul tinerilor de la Colectiv, scarnavie? Ma „Ileana.Suceava” travestita, nu te potolesti cu diversiunile acoperirii crimei de la Colectiv?
    A fost o EXPLOZIE intr-un val devastator, tara tura bolsevica si nu a „explodat tavanul”. Caracter infect, ins infam, ce te
    poate determina, daca nu ai fi un asasin securist, sa te strofoci sa acoperi CRIMA SECURITATII folosindu-te de prilejul noii CRIME A SECURITATII? Responsabilii/ordonatorii si beneficiarii sunt aceiasi…

  11. 66% sustinere pentru ‘guvernul meu’ intr-o România normală.
    Normală o fi dar sigur nu la cap cu 66%. Vinovatul de serviciu, acarul Paun, problea rezolvata ca asistenta de la Maternitatea Giulesti care nu avea voie sa se duca nici la wc. Procurorul Iacob si justitia de OTV a lui Predoiu si Iohannis dupa ce au gastit-o pe Elodia, au bagat-o pe asistenta la puscarie c-a indraznit sa se duca odata la WC in timpul serviciului.

  12. Nu va demisiona niciun liberal din nicio funcție idiferent de ce dezastru se va întâmpla. Iohannis dă foc țării dacă e nevoie să obțină ce vrea mușchiul lui.
    PNLiștii doar n-or fi fraieri ca Ponta.

  13. JUDETULUI NEAMT, IN URMA UNEI ASEMENEA CATASTROFE UMANITARE , AVAND IN VEDERE MAFIOTISMUL SI HOTIA DEZVOLTATE IN ULTIMII 30 DE ANI IN ACEASTA ZONA TREBUIE SA I SE IMPUNA CAT MAI URGENT REGIM ADMINISTRATIV SPECIAL MILITAR …………….SUNT MULTE ZONE ASEMANATOARE PESTE 75% DIN ROMANIA.

  14. Ok, e legea liberalilor, dar voi ce ati pazit? Ati votat sau tacut toti ca in somn! Citez din articol:” inițiată tot de PNL, sub bagheta ministrului Sănătății de atunci, Eugen Nicolaescu. Legea respectivă se cheamă chiar așa – „Legea nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătății” și fost impusă prin angajarea răspunderii, ca atâtea alte legi ale liberalilor.

    Iar cel care cere acum altă reformă a sănătății a promulgat chiar el încă o lege în domeniu, Legea nr. 91/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.”
    Voi cu ce ati venit pentru sanatate? Din contra, ati profitat de aceasta lege si ati bagat nespalati si, fara carte de la ghetou, un costum, o camasa, o pereche de pantofi, tuns, ras si spalati la birourile din spitale sa plimbe hartii sau ca salahori pentru cumparaturi birocrati! Hai sa fim seriosi! Acum tot nespalati, pe maidan la barbut si vandut tigari de contrabanda! Sa nu spun mai multe! Asta e doar o mica nemultumire, dezamagirile crunte v-au lovit cand nu va asteptati! Oricum, acest psd trebuia inlocuit, si-a finalizat etapele vietii bazate pe minciuni, manipulari si crunte dezamagiri!

  15. interesant ca fostul pnl,apoi pdl,iar pnl au trecut toate prin asumarea raspunderii
    jigodii antiromane

  16. Spre deosebire de gânditorul de la Hamangia, mediocrul de la HERMANgia nu mai cere (şi asta subînţeles, nu direct) decât prima parte ” să moară oameni !”, fără a mai cere şi capuri, că vorba aia , de data asta sunt încorNorate, de-a lui, din Peee Neeee Leee, ciuma gălbuie !
    Şi pentru a scăpa de ăştia, probabil va trebui să mai moară oameni, dacă nu în lupte cu jandarmii, măcar în luptă cu mizeria din sistemul de asistenţă sanitară .
    P.S.
    Cum simt duhoarea morţii, cum încep să apară hienele : medicul personal a lui Bibi a şi apărut oferindu-se să cumpere, cum altfel decât pe nimic, spitalele româneşti, încurajat de ieşirea obraznică a celui adus de vânturile diplomatice ale lui Soroş, via democrată, acum mai mult moartă decât vie, după dezvăluirea crimelor electorale de la recentele alegeri pe calculator din SUA, zaharisitul ce dădea dispoziţii să se privatizeze tot, că ei nu mai au ce face cu banii şi noi cu averea lăsată de Dumnezeu şi de strămoşii noştri !

  17. analiza omului de presa O Stire, char daca este directionata versus reprezentantul RO la OMS= este de lecturat cu atentie. Ca si in alte ocazii, analiza da o imagine justa, sistemica si clara a bramburelii administrative. Romania nu are mai intai clasa administrativa scolita iar clicile din varf se sudeaza pe legiferarea preferentiala in care doar anumite categorii socio profesionale sunt protejate. In fapt, Statul Roman de la don pedro si ilici incoace isi protejeaza doat calaii si uneltele lor, fenomenul pitesti se simte si azi in colportare si dezbinarii continua.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.