Analiză. Alternativă tentantă la marile orașe. Prețuri mai mici, suprafețe mai mari

Zona periurbană a marilor oraşe a devenit în ultimii ani o alternativă tentantă pentru cumpărătorii interesaţi să facă o achiziţie, prezentând unele avantaje evidente, precum preţuri mai mici, suprafeţe de multe ori mai generoase şi oportunitatea de a avea propria grădină, arată o analiză realizată de un site de profil.

Imobiliare.ro a analizat cererea pe segmentul de case în cazul localităţilor poziţionate în imediata apropiere a oraşelor Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Braşov, alături de evoluţia ofertei şi de tendinţele înregistrate în materie de preţuri în prima parte a anului 2024.

„Oferta rezidenţială din periurban s-a dezvoltat treptat ca alternativă de locuire, iniţial la numărul limitat de case din interiorul oraşului, pentru a atinge punctul culminant în pandemie când a început să rivalizeze cu apartamentele pe segmentul familiilor cu copii. De atunci, aceasta s-a diversificat, incluzând astăzi case individuale, duplexuri, triplexuri sau case înşiruite. Dacă avantajul iniţial al ofertei în periurban a fost spaţiul, astăzi vorbim tot mai mult de preţuri comparabile cu cele ale apartamentelor noi cu 3 şi 4 camere situate în oraş. De remarcat este, totodată, faptul că noile aglomeraţii periurbane atrag după sine o serie de investiţii precum şcoli private şi grădiniţe, centre comerciale sau mari retaileri, iar în anumite cazuri autorităţile contribuie la dezvoltarea infrastructurii de transport în comun sau la amenajarea pistelor pentru biciclete”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro, potrivit unui comunicatului al platformei.

Cumpărătorii găsesc cele mai scumpe case de vânzare la marginea oraşului Cluj-Napoca şi în imediata apropiere a Bucureştiului. Singurele două localităţi unde metrul pătrat se vinde cu preţuri ce depăşesc pragul de 2.000 de euro sunt Feleacu şi Sălicea, ambele din judeţul Cluj.

Cei care vor să se mute la marginea Capitalei plătesc cel mai mult pentru proprietăţile situate în nordul oraşului, în Voluntari. Similar, casele cele mai scumpe pot fi găsite în nordul Timişoarei, în Dumbrăviţa, în timp ce în cazul Braşovului cele mai mare preţuri la locuinţe sunt în Cristian.

Oferta extrem de variată din zona Bucureşti-Ilfov face ca şi unele dintre cele mai ieftine proprietăţi din zonele periurbane ale marilor oraşe să poată fi găsite tot în apropierea Capitalei, în zona de sud, cu doar câteva excepţii.

Plătesc cel mai puţin cumpărătorii care aleg o casă în apropierea Braşovului, dacă se orientează spre locuinţele din Codlea. În acest caz, metrul pătrat se vinde cu un preţ mai mic de 1.000 de euro.

Cumpărătorii care vor să se mute la casă lângă Timişoara, dar nu vor să plătească mult pentru a-şi schimba domiciliul, ar trebui să-şi orienteze căutările spre Sânmihaiu Român sau Remetea Mare, arată analiza menţionată.

Cele mai scumpe case vechi, construite înainte de 2020, pot fi găsite în Feleacu (Cluj), unde preţul mediu solicitat pentru aceste proprietăţi ajunge la 2.457 euro/mp.

„Proprietarii solicită cele mai mari preţuri pentru proprietăţile cu cele mai generoase suprafeţe de teren, de cel puţin 500 mp, în Feleacu (Cluj, 2.160 euro/mp) şi cele mai mici preţuri în Bragadiru (Ilfov, 1.040 euro/mp); cumpărătorii interesaţi de case cu terenuri de 250-500 mp plătesc cel mai mult pentru acestea în Dezmir (Cluj, 1.787 euro/mp) şi cel mai puţin în Pantelimon (Ilfov, 1.037); casele vechi cu cele mai mici suprafeţe de teren (100-250 mp) se vând cel mai scump în Voluntari (Ilfov, 1.860 euro/mp) şi cel mai ieftin în Bragadiru (Ilfov, 1.101 euro/mp)”, se mai arată în comunicatul citat.

Totodată, cele mai scumpe case noi, finalizate începând cu 2020, pot fi găsite tot în judeţul Cluj, la Sălicea, unde proprietarii le scot la vânzare cu un preţ mediu de 1.955 euro/mp.

În materie de ofertă, localitatea Berceni este campioană în ultimii ani, iar numărul proprietăţilor disponibile pentru cumpărători creşte de la an la an. În primul trimestru din 2024, cei interesaţi să se mute la marginea Bucureştiului puteau alege din mai bine de 1.000 de case şi vile aflate în Berceni.

Extinderea Magistralei de metrou M2 Pipera-Berceni cu încă o staţie, Tudor Arghezi, şi planurile de prelungire a acesteia cu încă trei staţii în comuna Berceni fac din această zonă una atractivă în ochii potenţialilor cumpărători. Numărul celor care s-au mutat deja în Berceni a crescut, de asemenea, constant în ultimii ani, cel mai nou recensământ indicând aproape 14.000 de locuitori, arată Imobiliare.ro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.