Agenţia Spaţială Română (ROSA), împreună cu Institutul de Ştiinţe Spaţiale (ISS) din Măgurele-Bucureşti, va participa la proiectarea misiunii spaţiale Euclid, destinată studierii expansiunii accelerate a Universului, anunţă reprezentanţii ROSA, citati de Ziare.com.
Misiunea a fost selectată de către Agenţia Spaţială Europeană (ESA) pentru Programul „Cosmic Vision” şi urmează să fie lansată în 2019.
Euclid este un observator spaţial al ESA, care va studia mai multe sute de milioane de galaxii distribuite într-o zonă importantă a cerului, spun cei de la ROSA. Astfel, astronomii vor afla ce înseamnă energia întunecată şi vor verifica daca teoria relativităţii generalizate îşi mai păstreaza valabilitatea.
În acelaşi timp, va face posibila înţelegerea originii expansiunii accelerate a Universului, pe care specialiştii o numesc „energie întunecată”.