Românii care au adus progresul omenirii: Iustin Capră

Inginerul Justin Capră este primul invitat al conferinţelor despre marii inventatori români, organizate de Fundaţia Dan Voiculescu în parteneriat cu Biblioteca Metropolitană Bucureşti. Conferinţa va avea loc joi, începând cu orele 17.00, la sediul central al Bibliotecii Metropolitane din Bucureşti, în sala Mircea Eliade. Conferinţele despre marii inventatori români vor oferi un spaţiu al dialogului […]

De cotidianul.ro - Autor

Inginerul Justin Capră este primul invitat al conferinţelor despre marii inventatori români, organizate de Fundaţia Dan Voiculescu în parteneriat cu Biblioteca Metropolitană Bucureşti. Conferinţa va avea loc joi, începând cu orele 17.00, la sediul central al Bibliotecii Metropolitane din Bucureşti, în sala Mircea Eliade. Conferinţele despre marii inventatori români vor oferi un spaţiu al dialogului […]

Inginerul Justin Capră este primul invitat al conferinţelor despre marii inventatori români, organizate de Fundaţia Dan Voiculescu în parteneriat cu Biblioteca Metropolitană Bucureşti. Conferinţa va avea loc joi, începând cu orele 17.00, la sediul central al Bibliotecii Metropolitane din Bucureşti, în sala Mircea Eliade.

Conferinţele despre marii inventatori români vor oferi un spaţiu al dialogului intelectual centrat pe descoperirile şi poveştile de viaţă ale românilor care au schimbat soarta umanităţii. Discuţiile vor fi astfel orientate spre tematica raportului dintre inovaţie şi progres în dezvoltarea societăţii, şi modul în care ideile de azi au şansa de a se transforma în invenţiile şi realizările societăţii de mâine.

Henri Coandă, Petrache Poenaru, Hermann Julius Oberth, Traian Vuia, Nicolae Paulescu, Ştefan Procopiu, Dragomir Hurmuzescu sunt numai câteva nume din seria inventatorilor de marcă, datorită cărora România deţine pioneratul în diferite domenii ale ştiinţei şi tehnicii. La conferinţele inţiate, începând cu luna mai, de Fundaţia Dan Voiculescu, vor veni să prezinte aceste personalităţi şi ce au însemnat ele pentru progresul societăţii, inventatori şi cercetători contemporani, care au pus România pe harta științifică a lumii.

 

Justin Capră, unul dintre românii care şi-a dedicat întreaga viaţa cercetării, va deschide seria conferinţelor dedicate marilor inventatori români. Recunoscut ca inventatorul primului rucsac zburător şi pentru cercetările şi descoperirile sale în domeniul aparatelor de zbor neconvenţionale şi al autoturismelor, inginerul Justin Capră, va vorbi despre întâlnirea sa cu Henri Coandă, cel care avea să-i devină mentor şi prieten, şi felul în care aceasta i-a schimbat viaţa.

 

Participarea la conferinţe este liberă. Evenimentele se adresează în special tinerilor, dar şi tututor celor care doresc să afle, mai mult decât s-a scris deja, despre românii care au contribuit la progresul omenirii.

 

Cu prilejul acestor conferinţe, Fundaţia Dan Voiculescu lansează şi un concurs de eseuri pentru tineri, recompensat cu premii constând în bani şi materiale educaţionale. Pentru a participa, concurenţii vor trimite până pe 1 iunie, la adresa inscrieri@fundatiadanvoiculescu.ro, un eseu de maxim 500 de cuvinte despre inventatorul, pioner al aviaţiei, Henri Coandă.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.