Românii cumpără tot mai mult din străinătate

Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) a urcat în primel șapte luni ale acestui an la 9, 479 miliarde de euro, mai mare cu 1,89 miliarde de euro decât cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, pe fondul unor exporturi de 4 miliarde de euro şi al unor importuri de 5 miliarde de euro, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). În primele șapte luni din acest an, exporturile au crescut cu 2,1%, iar importurile cu 5,8%, comparativ cu ianuarie-iulie 2018. Asta înseamnă că producția internă nu poate să susțină cererea și drept urmare românii cumpără tot mai mult din străinătate. În felul acesta, iese valută foarte multă din țară pentru că noi răsplătim munca altora. Atunci când importurile depășesc exporturile, cererea de valută a unei țări în ceea ce privește comerțul internațional este mai mică. Reducerea cererii pentru o monedă face ca aceasta să fie mai puțin valoroasă pe piețele internaționale.

În timp ce balanțele comerciale afectează în mare măsură fluctuațiile monedelor în majoritatea cazurilor, există câțiva factori la care naţiunile pot apela si gestiona corespunzător pentru a atenua efectele balanței comerciale negative.

În perioada ianuarie – iulie 2019, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (48,0% la export şi 37,2% la import) şi alte produse manufacturate (32,2% la export şi respectiv 30,4% la import).

Valoarea schimburilor intra-UE28 de bunuri în perioada 1.I-31.VII 2019 a fost de 31390,8 milioane euro la expedieri şi de 37521,0 milioane euro la introduceri, reprezentând 77,1% din total exporturi şi 74,7% din total importuri. Valoarea schimburilor extra-UE28 de bunuri în perioada 1.I-31.VII 2019 a fost de 9343,7 milioane euro la exporturi şi de 12693,4 milioane euro la importuri, reprezentând 22,9% din total exporturi şi 25,3% din total importuri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4578 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Nu că nu putem face cererii, ci nu putem face față concurenței. Parcă supermarketurile trebuiau să fie afară din oraș. Acum sufocă tot ca ciupercile după ploaie. În Sibiu sunt tot mai în centru. Când s-au darămat halele și sediile unor fabrici din centru acum 15 ani s-a spus că se vor face blocuri de locuințe. Ași, fac un supermarket față de care Circurile foamei sunt colibe. Au îngesuit zile acestea și un sens giratoriu nou pe intrarea la Policlinică, și așa fară parcare, stația de autobus și strada de acces la a ambulanțelor la Urgență. Magazinele nemților să prospere. Noroc că au făcut subterane cât două nivele și la rupere de nori de mai lungă durată, zonă fiind inundabilă, poate scapă casele.

  2. Este adevarat. Ma duc la magazin sa cumpar ceapa. E din Egipt. Alta nu e. Vreau sa cumpar morcovi. Sunt din Polonia. Altii nu sunt. Si atunci cum sa nu fie deficitara balanta de plati?

  3. De, daca ne facem tot mai mult cumpărăturile din supernarketuri! Lenea se plăteste…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.