Un fenomen îngrijorător

Românii dau bani tot mai greu bani la bănci

Peste 670.000 de români înregistrează în prezent restanțe la bănci și IFN-uri, numărul acestora crescând de la o lună la alta. Pe fondul aprecierii puternice a euro și a majorării cheltuielilor de consum, tot mai mulți români se văd în imposibilitatea de a mai plăti ratele la timp și, astfel, ajung în procedurile de executare silită. Conform celor mai noi date de la BNR, valoarea totală a creditelor restante în lei ale populației și firmelor, înregistrată în luna august 2017, se cifra la 5,77 miliarde de lei, în creștere cu 0,51% față de suma raportată în iulie 2017, iar restanțele la creditele în valută au urcat cu 7,4%, la 7,08 miliarde de lei. Cea mai mare parte a datoriei depășește termenul de peste 90 de zile (4,32 miliarde de lei). Potrivit experților de la Starbyte, înrăutățirea situației din sectorul de creditare se vede și în procedurile de urmărire a datoriilor.

Pe platforma eKollect, o aplicație bazată pe web care permite controlul, evidența și automatizarea procesului de colectare a datoriilor, folosită de multe dintre instituțiile financiare din România, numărul cazurilor investigate a trecut, în această lună de nivelul de 100.000, cu peste 20.000 față de semestrul anterior. Prin intermediul aplicației web, instituții precum BCR Leasing IFN SA, COFACE, Allianz Tiriac Asigurări SA, Credius, ERB Retail Services IFN S.A, Storevision Group AB, EOS Matrix S.A., BDO Audit SRL, Infocredit Group LTD, CreditReform, Marfin Bank, BEJ Aequitas, dar și Agroind Bank Moldova au urmărit sau urmăresc situația recuperării datoriilor de la rău-platnici.

“Platforma, complet securizată, gestionează situația reală a persoanelor și firmelor cu datorii și permite creditorilor, bănci, IFN-uri, companiilor de recuperare dar și birouri executorești care fac recuperare Soft și Legal Collection, să gestioneze la un nivel optim acțiunea de colectare a creanțelor. eKollect permite urmărirea dosarelor de executare, insolvență, faliment și lichidare”, afirmă experții de la Starbyte.

Cum se urmăresc rău-platnicii

Platforma eKollect, o aplicație software dezvoltată în România a cărei primă versiune a fost lansată de Starbyte acum 14 ani, automatizează și simplifică procesul de colectare, monitorizare și raportare pentru bănci, leasing, call center și societăți de colectare. În aplicație, utilizatorii își integrează toate datele privind restanțierii, de la expunerea totală (informații restante și alte sume), sumele recuperate, garanții, ultima evaluare de informații și de istorie a cazurilor.

eKollect permite monitorizarea şi raportarea prin urmărirea tuturor acţiunilor, a contactelor şi a acordurilor încheiate între părţi. Cu alte cuvinte, eKollect permite simplificarea negocierilor, astfel încât firmele de recuperare să poată înregistra progrese, iar datornicii să nu se simtă agresați cu mesaje și apeluri. „Prin intermediul aplicației, sunt generate scrisorile sau campaniile telefonice de negociere cu datornicii, eKollect integrând aproape toate canalele de comunicare: server de imprimare pentru scrisori, e-mail ca o metodă alternativă de livrare a notificărilor, fax, SMS, telefonie inbound şi outbound (CTI). Aplicația conține și un modul de raportare de unde managementul poate accesa statistici operaționale (activitatea operatorilor), analiza de eficacitate a recuperării şi rapoartele avansate de Business Intelligence”, afirmă experții de la Starbyte.

eKollect permite, totodată, managementul licitațiilor și a bunurilor (mobile și imobile), istoricul evaluării bunurilor și a datelor evaluatorilor. De asemenea, în cazul firmelor, aplicația integrează date despre toți participanții la dosar (creditori înscriși la masa credală, executori, debitori, giranți, administratori judiciari etc.) și permite, totodată calcularea automată a zileor restante, a onorariilor executorilor, comisioanelor, penalităților zilnice/ anuale, împutațiilor de plăți, în așa fel încât relația dintre cele două părți, creditori și datornici să se desfășoare la un nivel optim, fără erori de comunicare și interpretări.

Banca Naţională a României a anunțat vineri că soldul creditului neguvernamental acordat de bănci a crescut în luna octombrie cu 0,3% (-0,9% în termeni reali) faţă de luna septembrie, până la nivelul de 233,4 miliarde lei, în condiţiile în care creditarea în lei s-a majorat cu 0,6% (-0,6%în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a redus cu 0,2%.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4557 Articole
Author

5 Comentarii

    • De ce? N-ai vazut ca populatia si firmele private au imprumutat 233,4 miliarde lei deci la un euro de 4,65lei inseamna peste 50 de miliarde euro pentru care exista acoperire in imobile/bunuri. Ce vina are BNR ca oamenii vor sa ia credite? Ce vina au cetatenii care economisesc la dobanzi de 0,5% pe an ca altii sa imprumute cu 5-7% echivalentul a 50 de miliarde de euro? Nu crezi ca oamenii care economisesc ar trebui sa primeasca o dobanda rezonabila de 2-3%? Cine vrea lux pe spinarea oamenilor cumpatati sa suporte dobanzi mari. Nu mai renteaza sa tii banii in economii bancare.

  1. Cita nesimtire din partea bancilor!
    Ei imprumuta din banii romanilor care au depozite la ei si cu ce dobinzi!
    Cita nesimtire si din partea guvernului,parlamentului si BNR!
    Rusine sa va fie!

  2. Cand a inceput sa creasca ROBOR-ul si sa le dea o speranta celor care au economisit ca va creste dobanda de la 0,5% la 2% toti au vociferat ca le cresc dobanzile la credite. S-au invatat sa traisca din agoniseala altora, nevoiti sa-i tina in banca de frica hotilor si uneori li se returneaza mai putin decat au depus. In Romania sunt doua tabere cei care iau imprumuturi si le-ar vrea gratis si foarte vocali si oamenii care economisesc tacuti si umiliti de presa si societatea care se revolta daca exista o marja rezonabila intre dobanda la sold si cea de la credit.

  3. 233 de miliarde de lei cu o dobanda medie de 6%. Inseamna ca bancile incaseaza de la populatie, ca venit net, o suma de 14 miliarde de lei aproximativ 3 miliarde de euro iar restantele se ridica la aproximativ 1 miliard de euro. Inca sunt pe profit bancherii sa nu le plangem de mila.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.