Românul care a condus o mare putere a industriei petroliere: Dumitru Minovici (1897-1982)

A fost o vreme când lucrurile au stat altfel. O vreme când România exporta petrol şi derivate, în toata Europa cel puţin, fiind a treia forţă petrolieră după Rusia şi USA. Se întâmpla în perioada interbelică şi s-a mai întâmplat să existe un trust, Societatea Creditul Minier, unde 51% din capital era românesc. De aceea directorul ei a fost un român. Şi această societate deţinea rafinării şi o vastă reţea de benzinării din România până Germania, incluzând Austria, Cehoslovacia, Ungaria, Iugoslavia şi Bulgaria. Astăzi este invers. Centrul se află la Viena iar capitalul românesc este practic inexistent. Însă resursele, tot ale noastre.

Dar cine a fost acest director al Societăţii Creditul Minier? Este vorba de inginerul în mine şi petrol Dumitru Minovici.

Dumitru Minovici a fost nepotul de soră al doctorilor Mina şi Nicolae Minovici. Sora acestora din urmă, Elena Minovici, s-a căsătorit la 21 de ani, cu negustorul braşovean Zaharia Z. Furnică. Negustorii Furnică aveau un magazin situat pe Strada Carol 66 din Bucureşti. Reşedinţa Elenei Minovici până la căsătorie a fost pe Strada Popa Tatu nr. 81. Căsătoria s-a oficiat la 1 ianuarie 1892, prilej cu care cei doi au încheiat „un contract de căsătorie în valoare de 25.000 lei” autentificat de Tribunalul Ilfov, o sumă foarte mare, dacă salariul unui funcţionar mediu rar trecea de 100 lei lunar.

Soţii Furnică au avut doi copii: Dumitru şi Sofia. Dumitru Furnică s-a născut la Bucureşti în ziua de 14 decembrie 1897. Deşi încă din copilărie manifesta o atracţie deosebită pentru artă, părinţii lui au dorit ca, după absolvirea Liceului Sf. Sava din Bucureşti, să studieze la o universitate tehnică. În primii ani care au urmat marelui război dintre 1914 şi 1918, Dumitru Minovici a urmat cursurile Facultăţii Tehnice a Universităţii din Toulouse, unde a primit diploma de inginer chimist. A urmat studii doctorale la École du Petrole din Strasbourg.

Dumitru Minovici la mijlocul anilor ’20, proaspăt absolvent al Ecole du Petrole din Strasbourg

Întors în ţară, Dumitru a fost angajat în anul 1925 de Societatea Creditul Minier – care pe atunci furniza petrol românesc în toată Europa. Până în 1928, Dumitru Minovici a fost directorul Rafinăriei de Uleiuri din Orşova, pentru ca apoi să fie numit director al Serviciului Comercial. În această calitate a activat până în anul 1934, când a fost numit director al filialei „Cremin” din Austria, filială ce poseda două rafinării de prelucrare a ţiţeiului şi de uleiuri, precum şi o întinsă reţea de pompe şi depozite. Ulterior a fost numit director al Departamentelor Filialelor din Străinătate şi anume: Crédit Minier Franco-Roumain din Paris; Nile Oil Alexandria din Egipt; Petroleum Associatie din Rotterdam; Azienda Petroli Italo-Rumena din Roma; Creditul Minier G.m.b.H., din Viena; Creditul Minier A.G., Berlin şi Union Spolecnost pro obchod mineralnimi oleji s.r.o., din Praga.

Diploma de inginer obţinută în anul 1924 la Institutul Petrolului din Strasbourg

A fost şi membru în Consiliile de Administraţie la Crédit Minier Franco-Roumain, Petroleum Asscociatie, Azienda Petroli Italo Rumena şi Creditul Minier din Viena.

Aceste funcţii îl obligau pe Dumitru Minovici să călătorească aproape săptămânal în toată Europa, pentru încheierea de contracte. A avut astfel posibilitatea să viziteze muzeele, anticariatele, vânzările de licitaţii de obiecte de artă. A cumpărat multe piese rare de artă medievală, pe care le-a expediat în ţară cu intenţia ca la întoarcere să fondeze un muzeu. Între 1939 şi 1941, ajutat de arhitectul italian Enzo Canella, Dumitru a ridicat actualul muzeu de artă veche apuseană, donat în martie 1945 Academiei Române. Dispărând Societatea Cremin la naţionalizare, Dumitru Minovici a devenit director al propriului muzeu. Concomitent a lucrat şi la secţia de stampe, pentru a-şi da avizul faţă de diferite obiecte ce urmau să fie achiziţionate (cărţi, desene, manuscrise etc). A participat frecvent după 1948 la comisiile de achiziţii ale diferitelor muzee. Dumitru Furnică-Minovici s-a stins din viaţă în anul 1982.

Standul Societăţii Creditul Minier la o expoziţie de profil din perioada interbelică

Cât de bogată i-a fost cariera de inginer aflăm dintr-o adresă din 1945 a Societăţii anonime române pentru dezvoltarea industriei miniere „Creditul Minier”, unde Furnică-Minovici a activat timp de 18 ani. Urmează textul acestei adrese:

„Dl. Ing. D. Furnică-Minovici este funcţionarul societăţii noastre încă din 1 martie 1927. D-sa, după ce a fost timp de peste doi ani, directorul Rafinăriei noastre de uleiuri din Orşova şi după ce a activat şi ca trimes al societăţii noastre în străinătate: Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria şi Austria, pentru a comercializa produsele noastre, a fost numit în anul 1928 director al serviciului Comercial. În această calitate a activat pînă în anul 1934, când a fost numit director al filialei noastre din Austria, filială ce posedă două rafinării de prelucrare ţiţei şi de uleiuri şi o întinsă reţea de pompe şi depozite.

Dumitru Minovici (în smoking alb, plan îndepărtat) alături de câţiva dintre colegii săi de la Societate

După anexarea Austriei la Germania, pe baza raporturilor şi expunerilor pe care ni le-a făcut asupra situaţiei noi create în care se găseşte Societatea noastră din Viena, în urma acestui act, Consiliul a hotărît vinderea organizaţiei de detaliu şi a acţiunilor ce aveam la Rafinăria Korneuburg şi limitarea activităţii noastre la vânzări en gros – când va fi posibil, din depozitul dunărean Deggendorf.

De asemenea D-sa a lichidat şi filiala noastră din Berlin, mutînd sediul societăţii la Viena.

După efectuarea acestor probleme făcute de d-sa în condiţiile cele mai satisfăcătoare pentru societatea noastră, Dl. Ing. D. Furnică-Minovici a fost numit în Centrală, director al Departamentului filialelor din străinătate şi anume:

Crédit Minier Franco-Roumain, Paris, capital 35 milioane franci.

Nile Oil Alexandria, Egipt

Petroleum Associatie, Rotterdam, Olanda

Azienda Petroli Italo-Rumena, Roma, Italia, capital 10 milioane lire

Creditul Minier G.m.b.H., Viena, Austria

Creditul Minier A.G., Berlin, Germania

Union Spolecnost pro obćhod mineralnimi oleji s.r.o., Praha, Cehoslovacia.

A fost apoi şi membru în Consiliile de Administraţie la Crédit Minier Franco-Roumain, Petroleum Associatie, Azienda Petroli Italo Rumena şi Creditul Minier-Viena.

Dumitru Minovici jucând golf la margine de Bucureşti (Jockey Club), la finalul anilor ’30

Pentru o bună administrare a acestor societăţi era util ca Dl. Ing. D. Furnică-Minovici să se deplaseze în ţările respective pentru a da directivele noastre filialelor, lucru pe care îl făcea de atîtea ori decît găsea că aceasta era necesar.

De la începutul războiului mondial, din cauza dificultăţilor de a călători şi de a obţine vizele, deplasările cu timpul au fost, spre regretul nostru, mult reduse. Din septembrie 1939 pînă în primăvara anului 1940 d-sa a stat în Franţa, unde a condus efectiv societatea, directorii fiind unul bolnav timp de luni de zile, celălalt mobilizat în ţară. În urmă a fost scurt timp în Italia unde îl reclamau interesele filialei noastre din Roma şi de unde s-a întors în ţară.

Într-o ipostază rustică, întors de la vânătoare

Între timp, războiul continuînd, relaţiile cu filialele noastre au devenit tot mai reduse. Nu se mai putea avea legături telefonice, corespondenţa încet, încet a fost redusă şi ea, iar conţinutul ei foarte limitat, din cauza cenzurii din ţările respective, care era foarte severă. Dirijarea pe această bază a societăţilor noastre din străinătate, a fost aproape imposibilă de executat de aci din ţară. Pe de altă parte din cauza războiului, probleme foarte importante privind existenţa societăţilor, altele de ordin administrativ a personalului românesc din filiale, se puneau foarte acut.

A fost imposbil, timp de mai bine de trei ani, după încercări zadarnice, să obţinem o autorizaţie de călătorie, pentru directorul nostru, pentru a putea merge în Franţa şi Olanda unde prezenţa sa era în mod imperios cerută.

După nenumărate refuzuri consulatul German din Bucureşti ne-a sfătuit ca Directorul nostru să meargă personal la Berlin unde în baza explicaţiilor documentate ce le va da acolo, arătînd motivele imperioase care determină societatea noastră de a solicita viza pentru d-sa, sprijinită şi pe o notă a numitei autorităţi să încerce obţinerea vizei. Abia în Decembrie 1944 a putut obţine aceste autorizaţii, cînd s-a deplasat la Rotterdam şi Paris, călătoria durînd o lună.

O imagine din anii 1944-1945 cu muzeele Minovici. Imobilul din stânga este astăzi Muzeul de Artă Medievală Aplicată şi a fost reşedinţa inginerului Dumitru Minovici între anii 1943 şi 1982

În ianuarie 1945, la cererea noastră, s-a deplasat pentru trei săptămâni în Elveţia, dată de la care – faţă de evenimentele care s-au precipitat în timpul din urmă – orice deplasare a fost amînată, D-sa lucrînd în Direcţia Generală.

Dl. Ing. D. Furnică-Minovici şi-a îndeplinit întotdeauna însărcinările ce a primit în decursul celor peste 18 ani de activitate, în funcţiuni de conducere şi răspundere, adesea foarte dificile şi delicate, cu deosebită pricepere şi tact, apărînd interesele societăţii noastre, atît în ţară cît şi în străinătate cu hotărîre şi demnitate.”1

Această adresă a fost emisă pentru a-l ajuta pe Dumitru Furnică-Minovici să nu fie epurat din structurile societăţii de oamenii noului regim, epurări care au debutat în vara anului 1945 în toate ministerele şi instituţiile statului. Desigur, nu va scăpa epurărilor în ciuda experienţei sale şi a specializărilor în domeniu.

O imagine din salonul reşedinţei Dumitru Minovici, la începutul anilor ’50. În dreapta imaginii se află Dumitru Minovici

Dintr-o „notă informativă” redactată ulterior despre Dumitru Furnică-Minovici, „informatorul” declară următoarele:

„Profesor Doctor N. Minovici – fondatorul şi donatorul Muzeului de Artă Populară «Dr.N.Minovici» – şi-a exprimat prin testament dorinţa ca după moartea sa acest muzeu să fie condus de nepotul său, ing. Dumitru Furnică-Minovici. Inginerul Dumitru Minovici a condus acest muzeu, mai întîi în mod gratuit pe perioada 1941-1948, şi de atunci şi pînă aztăzi în mod continuu ca salariat cu gradul de director.

Nenumărate sunt obiectele colecţionate şi donate de el muzeului, iar după moartea profesorului a învestit sume importante de bani a căror recuperare nu a pretins-o niciodată, pentru consolidarea clădirii muzeului după cutremurul din anul 1940, pentru scoaterea igrasiei şi pentru înfrumuseţarea uşii de la intrare şi a ferestrelor, cu chenare sculptate în piatră şi foier forjat.

Tovarăşul Ing. Dumitru-Minovici este o personalitate a vieţii artistice şi culturale a Capitalei. A creat şi donat Academiei RSR, Muzeul de Artă Feudală, care îi poartă numele din anul 1945. De 22 ani face parte din comisiile de achiziţie ale Academiei RSR pentru: manuscrise, documente, stampe, cărţi rare, precum şi din comisia de achiziţie a Muzeului de Istorie RSR şi Muzeul de Istorie al Capitalei.

Alături de soţia sa, Ligia Minovici, într-o zi de Crăciun, la începutul anilor ’80

Cunoaşte şi vorbeşte curent cinci limbi străine fiind adeseori solicitat de către Preşedinţia Consiliului de Miniştri, Academia RSR, Institutul pentru Relaţii cu Străinătatea şi alte diferite instituţii şi organizaţii, de a prezenta personal Muzeul, oaspeţilor oficiali.

Muzeul are o activitate culturală intensă. Organizează expoziţii temporare, conferinţă de presă, şezători artistice, concursuri cu şcolarii pe teme legate de muzeu, cîştigătorilor acordîndu-le Directorul personal, premii în cărţi.

Este printre muzeele fruntaşe ale Capitalei, ca mod de prezentare şi ca număr de vizitatori individuali şi în colective-români şi străini, oficiali şi turişti.

Este administrat şi condus ireproşabil atît din punct de vedere cultural educativ cât şi administrativ, întreţinerea clădirii şi a parcului ce îl înconjoară stîrnind admiraţia vizitatorilor”.2

Dumitru Furnică-Minovici a reuşit cu o admirabilă abilitate intelectuală să se adapteze vremurilor. Ieşit din Primul Război Mondial în pragul primei tinereţi şi trimis de părinţi să „înveţe o meserie serioasă”, lăsând iubirea pentru artă în sfera preocupărilor colaterale timp de peste 20 de ani, va sfârşi prin a-şi câştiga existenţa timp de mai bine de trei decenii, începând cu 1948, din experienţa dobândită la licitaţiile de artă la care a participat pentru a-şi mări colecţia sa de artă aplicată medievală. O realitate pe care nu o bănuia la mijlocul anilor ’20, când a început să lucreze pentru Creditul Minier.


1. Adresă oficială cu datare indescifrabilă, eliberată posesorului Ing. Dumitru Furnică-Minovici la cererea acestuia. Aici textul celor trei pagini ale documentului dactilografiat este redat integral.

2. Text cu titlul „Notă informativă” bătut la maşină, nedatat şi nesemnat. Textul celor două pagini ale documentului este redat integral. Aceste două documente au fost publicate prin amabilitatea domnului Constantin Costa-Foru.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adrian Majuru 530 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.