„Iulian al II-lea” a fost încoronat sâmbătă la Sibiu „împărat” al romilor de pretutindeni chiar în timpul ceremonialului de înmormântare al tatălui său, „Iulian I”.
“Consiliul imperial a luat act de dorința defectului Impăratul Iulian I ca succesorul tronului Imperial să fie prințul moștenitor Rădulescu Iulian al II-lea”, se arată într-un comunicat al „Consiliului Imperial” al Romilor.
Noul „împărat” a declarat și-a propus, printre altele, ca să contribuie la dispariția urii dintre romi și români, iar o altă dorință o constituie împăcarea cu familia lui Dorin Cioabă și o colaborare mai bună cu „familia regală” a romilor.
„Vrem să lucrăm pentru ajutarea etniei. (…) Avem nevoie de un ajutor moral. (…) Trebuie într-un fel să ne ajutăm reciproc, pentru că cu românii trăim împreună. Ura dintre romi și români nu are niciun sens”, a spus acesta.
Noul „împărat” s-a întors din SUA după 30 de ani. Acesta spune că în prezent se ocupă cu afaceri cu camioane în SUA, iar după ce va reveni în România îi va încuraja pe romi să își trimită copiii la școală și să învețe meserii.