Rovana Plumb a intrat în atenția ANI

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) verifică averea Rovanei Plumb, acțiunile fiind declanșate anterior scandalului din Parlamentului European privind funcția de comisar european, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.

Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI) a Parlamentului European a decis, luni, prin vot, că Rovana Plumb și Laszlo Trocsanyi nu sunt apți pentru funcția de comisar european, a anunțat europarlamentarul PNL Rareș Bogdan. Comisia va trimite o scrisoare către președintele PE, David Sassoli.

Anterior, Rovana Plumb a transmis o scrisoare Comisiei JURI din PE, în care precizează că împrumutul controversat a fost achitat cu două apartamente deținute de aceasta în România, astfel datoria care a generat îngrijorări în cadrul audierii sale în comisie nu mai există.

Potrivit declarației de avere depuse în data de 25 iunie 2019 la Camera Deputaților, Rovana Plumb ar avea un împrumut la BRD făcut în anul 2007, în valoare de 800.000 euro, cu scandență în 2030. De asemenea, Plumb mai are un împrumut făcut în acest an, în valoare de 800.000 lei, cu scadență în 2021.

La categoria „plasamente, investiții directe și împrumuturi acordate” apare suma de 800.000 lei, sumă plătită conform Legii 334/2006. Beneficiarul a fost „mandatar financiar PSD pentru campania europarlamentare 2019”, potrivit declarației de avere care apare pe site-ul Camerei Deputaților.

Președintele Klaus Iohannis a invitat-o pe Viorica Dăncilă miercuri, la consultări, pe tema nominalizării persoanei pentru funcția de membru al Comisiei Europene.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Hai sa fim seriosi, ANI s-a bagat ca sa o spale,o face ca noua!ANI nu mai e ce a fost,astazi este o agentie inutila,la dispozitia mai marilor zilei!Plumb trebuie scoasa ca martira!

  2. S-a trezit ANI din somnul PSDist!?
    Dar pana acum, pana cand a izbucnit scandalul de la Brussels, cat timp PRESA din Romania a scris zi de zi despre banii familiei Plumb, despre Averea cu semne de intrebare, unde-a fost ANI?!!!!!!!!!!!!!!
    Sictir, slugilor!!!!

  3. Mediafax nu depune vreo dovada scrisa ca ANI a inceput actiunea „anterior”greturilor UE ?
    De pilda, din auzite se zice ca ANI a inceput postem „actiunea”…
    Ce averi mai verifica ANI, asa ca fapt divers ?
    A dat in branci si oficina asta secu, Iohannis, Mior-
    De-asta sunt atatea averi scandaloase „verificate”-
    Se trezeste si ea din letargie-
    Vai de capul nostru de trantori bugetari,atacand guvernul care i-a facut trantori-

  4. Si unde-i problema daca s-a imprumutat ca sa imprumute si totul este consemnat in declaratia de avere? Se vede iar un atac poltic jegos si de tip nazist impotriva unui pesedist,atac pornit de la Patzachina-voda si de la stapanii sai nemtzotei pepeeisti care nu mai pot de nerabdare de a lovi PSD-ul care le-a tot stat in calea de a pune stapanire totala pe Romania si pe romani,pentru ca le vine Recesiunea pe ei si vor sa se salveze pe seama muncii pe doi lei a unor fraieri de romani si pe praduirea a cea ce a mai scapat nepraduit in tara asta.

  5. Cu certitudine este vorba de o actiune in forta de albire a infractoarei Rovana Plumb. Verdictul ANI va fi asa cum dicteaza PSD, fara legatura cu realitatea.

  6. Buna dimineata ANI ! Te-a trezit UE, din somnul cel de moarte . Ce rusine si ce penibil ! Ei,si ? Nu-i mare problema , doar suntem in Romania! Asa ca ANI , treci la loc in scutece ; nANI,nANI !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.