Rubens, Titanul Picturii

Diplomat, umanist, colecţionar, Rubens a fost „cel mai european” dintre pictori. „Noul Luvru” din Lens i-a consacrat marelui maestru flamand o expoziţie, ce va fi deschisă până în 23 septembrie, care aminteşte vizitatorilor că artistul realiza cu aceeaşi virtuozitate mari compoziţii mitologice şi religioase, peisaje sau portrete.

Expoziţia care doreşte să înfăţişeze epoca lui Rubens cuprinde 170 de opere ale artistului, ale modelelor sale şi ale câtorva contemporani, provenind de la „Muzeul Luvru” şi din prestigioase muzee europene şi americane, într-o scenografie remarcabilă, semnată de „Studio Adrien Gardère” din Paris.

Organizată în jurul a 6 tematici, „Europa Curţilor princiare”, „Emoţie religioasă şi credinţă barocă”, „Monumentalitate efemeră”, „Rubens, emulaţie şi concurenţă”, „Rubens şi republica literelor” şi „Căile geniului”, manifestarea are drept nucleu o sală consacrată difuzării unui film despre călătoriile lui Rubens, realizat de Alain Fleischer. Pelicula sugerează multitudinea locurilor pe care le-a cunoscut artistul, punând alături imagini vechi şi actuale ale oraşelor europene. O altă sală este atribuită corespondenţei artistului. Printr-un dispozitiv sonor şi vizual, vizitatorii sunt invitaţi să participe citind fragmente din scrisorile lui Rubens.

Adam şi Eva

În 1621, Otto Sperling, prieten şi medic al regelui Danemarcei, l-a vizitat pe Rubens în atelierul lui, aşa cum, de altfel, făceau toate personalităţile care ajungeau în Anvers. Episodul este descris într-o scrisoare: „Am vizitat casa eminentului pictor Rubens şi l-am găsit la lucru. În timp ce picta, cineva îi citea Tacit, iar el dicta o scrisoare. Am rămas tăcuţi, de teamă să nu-l deranjăm, dar el ni s-a adresat fără să-şi întrerupă din această cauză lucrul”. Un episod revelator al personalităţii extravertite şi deschise către comunicare şi al poziţiei sociale la care ajunsese în 1620.

Rubens s-a născut în 1577 într-un orăşel din Westfalia, dar mama lui, când a rămas văduvă, s-a mutat la Anvers. Oraşul era epuizat de războaiele religioase şi de ocupaţia spaniolă, cu cortegiul ei de dezastre economice, dar rămăsese bastionul catolic cel mai solid din Ţările de Jos. Rubens avea 10 ani când a descoperit fleşa „Catedralei Notre Dame”, ajurată ca o dantelă, castelul Steen ce se oglindea în Escaut, animaţia colorată a pieţei de peşte. S-a simţit imediat la Anvers ca acasă. Acolo a şi fost botezat, la dorinţa mamei sale, în 1587.

Venus şi Amor

Nu avea nimic dintr-un copil-minune. Şi-a învăţat meseria răbdător, timp de mai mulţi ani, ca ucenic a doi pictor mediocri din Anvers. În 1598, a fost primit în Breasla Sfântului Luca. Era frumos, avea 21 de ani, era îndrăzneţ şi avea o vitalitate uluitoare. În meserie îi lipseau încă modelele importante şi ocaziile. Pe acestea i le va oferi Italia, unde a plecat în 1600. După opt ani, s-a întors maestru. Şi tot acolo a devenit şi curteanul desăvârşit care a fost.

Prima etapă a fost Veneţia, unde l-a uimit forţa cromaticii lui Tizian. A plecat apoi la Mantova, unde a intrat în serviciul Familiei Gonzaga. De-a lungul întregii cariere a fost atras de relaţiile cu cei din fruntea societăţii şi a intrat astfel în contact cu personalităţi influente.

Căderea lui Phaeton

În 1603 a primit prima din seria importantelor misiuni diplomatice care au reprezentat un capitol glorios al vieţii sale. A trebuit să ducă darurile pe care Ducele de Mantova le trimitea regelui Spaniei. Dar, în 1629, avea să i se încredinţeze misiunea de a stabili pacea între Spania şi Anglia. Primul sejur la Madrid a fost ocazia de a descoperi nenumăratele capodopere păstrate în colecţiile regale spaniole.

Între cromatica muzicală şi creaţia lui Michelangelo şi Tizian

Pacea îmbrăţiţând Abundenţa

Întors la Roma, Rubens este copleşit de comenzi şi pictează cu furie. Nuduri, scene religioase şi mitologice, ca „Venus şi Amor”, portrete, printre care „Tânără cu rozariu”, una dintre surprizele expoziţiei de la Lens. Cromatica lui devine muzicală la contactul cu arta veneţiană. Sub influenţa lui Michelangelo, arta lui capătă amploare, draperiile sunt învolburate de mişcare. Obişnuia să-şi pregătească fiecare tablou printr-o suită de desene şi schiţe pictate. Graţie acestei îndeungate munci preliminare, opera capătă prospeţimea unei improvizaţii.

Pasionat de capodoperele trecutului, Rubens a devenit egalul maeştrilor.

Cele trei graţii

Impresar al propriei creaţii, a trecut sub tăcere succesul rivalilor, mai ales atunci când sursele lor de inspiraţie erau aceleaşi cu ale sale, şi a acaparat cu totul arta flamandă. Aşa se explică şi un oarecare sentiment de solitudine ce se degajă din arta lui.

În ceea ce priveşte trupurile, Rubens s-a inspirat din creaţia lui Michelangelo. Dar epoca lui se caracterizează prin cercetările privind anatomia, iar evoluţia lui Rubens dovedeşte interesul lui în acest domeniu. Cercetările l-au condus la îndrăzneli neîntâlnite până la el: exagerări, inflexiuni expresive ale figurilor. Acest pictor al marilor compoziţii pline de mişcare a dovedit că stăpâneşte în egală măsură reprezentările meditatice, liniştite, pline de graţie. Se simte în ele emoţia prilejuită de Tizian, pictorul extazelor amoroase şi al fericirii creştine, ale cărui peronaje feminine sunt femei şi zeiţe îndepărtate în acelaşi timp, impasibile, prinse în jocul privirilor.

Sosirea Mariei de Medici la Marsilia

Desenele sau picturile cu scene de luptă erau mai mult decât un exerciţiu de virtuozitate. Ele i-au permis artistului să-şi plaseze prinţii pentru care lucra într-o descendenţă a Imperiului Roman, a cuceririlor lui Alexandru cel Mare. Mai mult, aceste bătălii i-au asigurat locul într-o tradiţie artistică, de la Jan Brueghel la „Bătălia de la Anghiari” a lui Leonardo da Vinci, frescă deja dispărută în epoca lui Rubens.

Geniul său baroc

Portretul Annei de Austria

Întors la Anvers, care începea să renască, Rubens începe o uluioare carieră internaţională. Din nou, printr-o stranie coincidenţă, întoarcerea venise la momentul cel mai porivit. În cadrul reconstrucţiei oraşului şi al rolului său de citadelă a catolicismului la graniţa cu „pământul necredincioşilor”, se dezvoltă o artă religioasă al cărei port-parol va fi Rubens. Numit pictor de curte al arhiducilor de Austria, a primit comenzi pentru catedrale, confrerii, ghilde, simpli particulari care doreau o renaştere artistică a zonei. Catedrala din Anvers păstrează două magnifice mărturii ale artei Contrareformei: „Înălţarea Crucii” şi „Coborârea de pe cruce”. Poate că în penumbra şi liniştea catedralei s-a născut geniul baroc al artistului.

Christ pe cruce

Dacă al doilea deceniu al secolului însemnase pentru Rubens, ca şi pentru Flandra catolică, momentul restaurării religioase, al treilea deceniu încheie perioada dedicată exclusiv oraşului Anvers şi inaugurează marile întreprinderi care îi vor ridica reputaţia la nivel european. Atunci a pictat câteva dintre capodoperele picturii baroce, cum ar fi „Adoraţia Magilor”.

Există la Rubens o prospeţime în restituirea episoadelor biblice, o emoţie în înfăţişarea Patimilor, o măreţie în figurarea lui Christ şi a sfinţilor care uimesc. Cele mai pioase compoziţii ale sale sunt întotdeauna graţioase sau sfâşietoare. Evocând Patimile, Rubens se doreşte universal. Ele sunt realizate pentru un public numeros, care trebuie impresionat şi sedus.

Sfântul Sebastian îngrijit de îngeri

Şi pictura lui a evoluat. Paleta s-a luminat, contrastele lumină-umbră s-au atenuat atât în marile compoziţii, cât şi în picturile mai intimiste în care nimeni n-a redat mai bine ca el frumueţea serilor de vară sau a buclelor ondulate pe gâtul lăptos al femeilor. În paralel, a lucrat la una dintre compoziţiile sale grandioase: marele ciclu decorativ în onoarea Mariei de Medici, destinat să împodobească galeria Palatului Luxembourg, păstrat astăzi la Luvru.

Helene Fourment

Rubens se bucura atunci de un prestigiu ce depăşea graniţele ţării sale. Filip al IV-lea i-a comandat decorarea pavilionului de vânătoare de la Parada de lângă Madrid, Carol I i-a încredinţat decorul plafonului sălii de recepţii de la Whitehall.

Helene Fourment cu copiii

La întoarcerea din Anglia, Rubens, văduv din 1626, hotărăşte să se căsătorească cu Helene Fourment, o tânără de 16 ani. El avea aunci 53. Cu această ocazie îi scria prietenului săi Peiresc: „La drept vorbind, mi se pare penibil să-mi pierd libertatea atât de preţioasă în schimbul îmbrăţişărilor unei femei bătrâne”. Din 1637 până în 1640, anul moţii sale, Rubens este atras mai ales de pictarea peisajelor, a portretelor copiilor lui şi ale soţiei sale. Blaise Ducos, comisarul expoziţiei, explica cât este de dificil să-l defineşti pe Rubens, „catolic în serviciul Contrareformei romane, pictor flamand prin excelenţă ataşat arhiducilor de Austria, îndrăgostit de cultura italiană. Moştenitor al Renaşterii concepând arta ca pe un mijloc de cunoaştere a lumii… aceste diferite lumi rubensiene capătă sens atunci când li se restituie întreaga dimensiune europeană”.

Portretul Mariei de Medici

Arta şi viaţa lui Rubens sunt în afara normelor. Impetuozitate, nevoia de a capta cât mai mult din senzaţiile posibile, dorinţa de a cuceri. Timp de 200 de ani, vitalitatea şi elocvenţa artei lui Rubens au influenţat artişti extrem de diferiţi, ca Watteau, Delacroix şi Renoir.