Rudolph Giuliani versus Augustin Lazăr

Europarlamentarul PSD Emilian Pavel a transmis, luni, că în timp ce Rudolph Giuliani, autorul scrisorii către Klaus Iohannis pe tema protocoalelor secrete SRI – Parchet, decapita mafia din New York, procurorul general al României, Augustin Lazăr, servea ca „procuror al regimului Ceaușescu”.

Reamintim că Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost procuror federal şi fost primar al New York a transmis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români în care cere verificarea protocoalelor PG-SRI şi stoparea presiunile asupra judecătorilor.

„În calitate de membru al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne a Parlamentului European, am învățat că în Europa, drepturile fundamentale sunt esențiale în justiție, că fără ele aceasta nu există, că în momentul în care ele sunt anulate prin protocoale secrete, vorbim de orice dar nu de stat de drept!”, menționează europarlamentarul PSD Emilian Pavel, potrivit mediafax.ro. 

Conform social-democratului, reacţia opoziţiei după scrisoarea lui Giuliani nu vizează problema de fond expusă în scrisoarea despre protocoalele secrete, ci reprezintă atacuri la persoană.

„Am citit şi eu în această dimineaţă scrisoarea adresata de către Rudolph Giuliani preşedintelui Iohanis prin care dezaprobă ferm protocoalele secrete semnate între sistemul de justiţie şi serviciile secrete din ţara noastră. Şi am citit şi câteva reacţii autohtone legate nu de conţinut ci de persoană! Printre ele, remarc de departe ieşirea absolut diplomatică şi pro atlantică a preşedintelui USR, care spunea, citez, că preşedintele Iohanis poate aştepta acum şi o scrisoare din partea frizerului lui Donald Trump – Rudolph Giuliani fiind în prezent şeful echipei de avocaţi a preşedintelui american.

Este în regulă. Opoziţia română s-a remarcat în ultimii ani prin argumentele ad hominem (la persoană) şi prin lipsa totală a unor argumente de fond în ieşirile sale împotriva majorităţii parlamentare alese, PSD-ALDE. Foarte bine. Dacă li se pare că funcţionează şi că este drept, n-au de cât, îi priveşte”, potrivit sursei citate.

Europarlamentarul PSD atrage atenţia că în timp ce Rudolph Giuliani era procuror federal în SUA, Augustin Lazăr şi Monica Macovei era procurori ai „regimului Ceauşescu”.

„Însă dacă vorbim despre persoane, atunci să o facem! Rudolph (Rudy) Giuliani este un lider vechi al partidului Republican din Statele Unite. Nu ştiu dacă are veleităţi de frizer – vecinătate în care îl aşază preşedintele USR, dar ştiu că a fost ales de două ori primar al oraşului New York şi că a activat vreme de aproape opt ani ca şi procuror federal. Cam în aceeaşi perioadă, domnul Lazăr – de grija căruia se cutremură acum ţara, servea, la fel ca şi doamna Monica Macovei, în calitate de procuror al regimului Ceauşescu!

Prea multe despre ce făceau aceşti doi procurori comunişti nu ştim – dar vedem în aceşti ani ce au învăţat, prin dispreţul total pe care îl arată în vorbă şi faptă drepturilor cetăţeneşti fundamentale. O altă doamnă, doamna Prună – fostă ministru în cabinetul Cioloş, le numea deunăzi un lux! În acelaşi timp, Rudolph Giuliani decapita Mafia din New York. Nume despre care restul planetei auzea din filme, precum familia Gambino sau Paul Castellano, puneau recompense de sute de mii de dolari pe capul său.
Pe scurt, este unul dintre cei mai de succes politicieni americani şi este unul dintre cei mai de succes procurori americani – un om care a luptat şi împotriva corupţiei şi a cirmei organizate. Desigur, în limbaj USR, toate aceste nimicuri îl califică pentru postul de frizer…”,mai susţine Emilian Pavel.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 10
Author

13 Comentarii

  1. Fain articol! Reliefeaza nivelul la care este partiduletul usr si partiduletul p(d)nl. Doar de atat este capabila opozitia, de atacuri la persoana si nimic pe problema de fond!Ha, ha! Sa vedeti la urmatoarea votare in ce canal ajung toata opozitia!

    • sa nu ne amagim, majoritatea populatiei Romaniei, din pacate nu stie cat face 2+2, asa ca orice este posibil dupa demolarea, de 30 de ani incoace, a Educatiei si Bunului Simt… 🙁

  2. Chiar v-ați fi așteptat ca rromul maghiar Barna de la USR (Uniunea Subminați România) să zică ceva în favoarea României?

  3. Domnul Rudolph Giuliani este, în prezent, președinte și șef executiv al firmei de avocați „Giuliani Partners LLC”, o companie de consultanță în domeniul securității fondată în 2002 și este asociat legal la firma „Bracewell@Giuliani LLP” cu baza în Houston. Ca avocat al domnului Trump, indiferent ce opinie emite sau scrie, nu reprezintă poziția oficială a guvernului SUA, adică părerea domniei sale contează oficial pe această speță tot atâta cât contează părerea bucătarului, frizerului sau a mea. În orice caz, nu vorbește nici măcar în numele președintelui SUA. Puteți digera acest adevăr, domnule Dragnea și dragi pesedei? Sau continuați să intoxicați cu noile legi ale justiției menite să scape infractorii de pușcărie și să-i facă șefi de stat sau primari?

    • Conteaza ca cineva,ACOLO, cunoaste adevarul despre jegul din justitie pe care-l apara securistul sef din procuratura, tractoristul Lazar

  4. USR-istii nu-s decat fanariotii de rit nou. Majoritatea tradatori de cea mai joasa speta carora le curg balele dupa ciolan. :)))))

  5. giuliani este prea ramolit ca sa citeasca (si sa inteleaga)mult-hulitele protocoale. haide, fiti cinstiti,cine a scris scrisorica, plesoianu sau gadea?

    • Nici nu conteaza cine a scris scrisoarea! E absolut edificator ca a semnat-o! Si mai ales a transmis-o Presedintelui Romaniei care a refuzat cu obstinatie sa ia atitudine fata de aceste protocoale criminale si mai ales ILEGALE! Nu prea stiu daca Rudy e „ramolit” dar, a fost ales de populatie de doua ori primar al New York-ului, asta dupa ce a mai fost si procuror avand chiar rezultate profesionale remarcabile si de necontestat: decapitarea mafiei new-york-eze. Adica omul are toate argumentele si stie ce vorbeste. In orice caz mult mai profesional decat un presedinte profesoras de fizica la liceu care are mari dificultati sa citeasca o luna intreaga o propunere a ministrului justitiei! Mai mult, scrisoarea il obliga pe profesoras sa inteleaga ca discutia despre statul paralel si imixtiunea grosolana si criminala a sri in justie nu mai poate fi ignorata sau tratata cu notiuni de genul „eu am incredere in…Augustin si Hellwig samd. Ii place sau nu acum va trebui sa ia atitudine si la altceva decat la comenzile venite in Deutsch!

  6. @Emilian Pavel : ca Lazar a fost procuror la vremea lui Ceausescu nu-i un argument. Facultatile de drept erau de buna calitate, cu profesori membri ai unor societati stiintifice internationale. Rusine sa-ti fie daca-ncepi în halul asta. Nu conteaza ce-a fost Lazar, conteaza ce note avea la examene si ce-a facut dupa absolvire. Plus ca de la caderea lui Ceausescu au trecut aproape 30 de ani. Lazar trebuie sa fi avut, pe-atuncea, între 30 si 40 de ani. Ce fel de profesionist a fost si este, si cum interpreteaza si aplica legea? Ori, Lazar tocmai la asta se face de bacanie: oportunist si, din pacate, pervers, toxic, tarele personale i-au devenit si profesionale. Asta-i baiul, mister Pavel. Nu cred c-ar fi trebuit sa fii deputat, nu meriti. Nu esti în stare sa judeci si cu propriul cap. Ti-ai luat, la repezeala, date despre Giuliani de pe net, dar n-ai facut acelasi lucru si privindu-i pe calamitatile de Macovei si Lazar. Nu conteaza ce-au fost, conteaza ce-au facut, si-atuncea, si dupa. Macovei a mai si ajuns eurodeputata. Si face rele din chiar interiorul PE. Ori, nimeni si niciodata n-a pus-o pe individa la punct, si nu i-a-mpiedicat alegerea. Ori, în tara, privindu-l pe Lazar Augustin. A fost nevoie de-un Tudorel Toader, SINGUR, si de-un Rudy Giuliani, de peste ocean.

  7. Gunoiul wc Giuliani a semnat un text primit DE LA ALTII …poate nu pentru bani !poate doar,o vorba buna …BA GIULIANI, CE GAGIU MISTO ESTI !!!

  8. Bhai bagace,Clitocybe DeAlbata,dupa mintea lui Lazar cine nu este de acord si critica Potrocoalele Securitatii este un gunoi!Pacat ca stimata doamna ma’ta n-a stiut sa se protejeze,o simpla spalatura cu irigatorul si sapunu’ cheia era deajuns.Dar daca era foarte certata cu apa si cu sapunul,se explica de ce-ai facut tu ochi!

  9. De fapt Barna si asocviatii nu contesta cele reprosate de Giuliani … ei sustin ca sunt acoperiti de Departamentul de Stat ….

  10. Emilica pavelica, in stil mafioto-ciuma rosie are un lapsus si uita sa mentioneze ca si adversarul lui Lazar, Tudorel este si el tot un fost procuror comunisto-ceausist la fel ca niste fosile sustinute de PSD din CCR. Pesedistii se iau de paiul din ochii opozitiei cand ei sunt orbiti de barnele din proprii ochi!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.