Rusia declară mișcarea LGBTQ+ drept extremistă

Pentru apărătorii drepturilor omului, Vladimir Putin şi regimul său duc o politică homofobă şi transfobă.

De B C
Rusia declară mișcarea LGBTQ+ drept extremistă

Pentru apărătorii drepturilor omului, Vladimir Putin şi regimul său duc o politică homofobă şi transfobă.

Ministerul rus al Justiţiei a anunţat vineri că a cerut interdicţia pentru ”extremism” a ”mişcării sociale internaţionale LGBT” şi că o audiere în acest sens este prevăzută începând cu 30 noiembrie la Curtea Supremă rusă, informează AFP.

Scurtul comunicat al ministerului nu precizează dacă el vizează de o manieră generală mişcarea LGBT+ sau dacă vizează una sau mai multe organizaţii specifice.

„Ministerul Justiţiei a depus o cerere administrativă la Curtea Supremă (…) pentru a clasa drept extremistă mişcarea socială internaţională LGBT şi a interzice activităţile sale pe teritoriul Federaţiei Ruse”, a anunţat el.

Rusia, care se erijează în apărător al moralităţii în faţa Occidentului decadent, îşi înmulţeşte măsurile conservatoare ce vizează comunităţile LGBT+, afirmând că apără astfel copiii în faţa comportamentelor considerate deviante.

Pentru apărătorii drepturilor omului, Vladimir Putin şi regimul său duc o politică homofobă şi transfobă.

„Puterea rusă uită încă o dată că membrii comunităţii LGBT+ sunt oameni, cetăţeni ai acestei ţări la fel ca alţii. Şi acum ei nu vor doar să ne facă să dispărem din spaţiul public, ci să ne şi interzică în calitate de grup social”, a reacţionat Dilia Gafurova, directoarea fondului „Sfera”, o asociaţie pentru apărarea drepturilor LGBT+ în Rusia.

„Aceasta este o măsură tipică a regimurilor represive şi nedemocratice: persecutarea celor mai vulnerabili”, a continuat ea, promiţând să lupte pentru drepturile LGBT+ în Rusia.

Distribuie articolul pe:

28 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.