Armata rusă a reuşit să intre pentru prima oară în oraşul ucrainean Avdiivka, scena celor mai crâncene lupte în estul ţării, dar a fost respinsă, a afirmat miercuri primarul oraşului pentru AFP, într-o nouă ilustrare a asalturilor repetate ale Moscovei în Donbas.
„Grupuri de sabotaj şi de recunoaştere ruseşti au intrat în partea de sud a Avdiivkăi, dar au fost respinse”, a declarat Vitali Barabaş, apreciind că situaţia este „dificilă, dar sub control”.
„Ei nu mai sunt acolo la ora actuală, armata ucraineană i-a alungat şi şi-a recâştigat poziţiile”, a asigurat el, dar „inamicul continuă să atace”.
Vitali Barabaş a confirmat că este vorba despre „prima” incursiune a forţelor ruse în acest oraş industrial din regiunea Doneţk. Dar nu a indicat când a avut loc lupta şi nici cât timp a durat.
Forţele ruse încearcă de mai multe luni să încercuiască Avdiivka, iar soldaţii ucraineni s-au regrupat pe poziţii fortificate.
Oraşul este unul din epicentrele luptelor de după eşecul contraofensivei ucrainene din vară.
Avdiivka a căzut pentru scurt timp în iulie 2014 în mâinile separatiştilor proruşi înarmaţi de Moscova, revenind ulterior sub control ucrainean. În mare parte distrus, el a devenit un simbol al rezistenţei ucrainene.
Circa 1.078 de civili mai trăiesc aici, în pofida bombardamentelor neîncetate, potrivit primarului său.
Din toamnă şi după eşecul contraofensivei ucrainene, armata Moscovei a preluat iniţiativa, în special pe frontul de est.
Săptămâna trecută, Rusia a revendicat astfel cucerirea a două mici localităţi în regiunile Doneţk şi Harkov.
Ucraina şi Rusia se acuză reciproc de intensificarea loviturilor asupra zonelor civile.
Noi atacuri masive au vizat marţi mai multe oraşe ucrainene, în urma cărora şi-au pierdut viaţa circa 20 de persoane.
Doar la Harkov, în nord-est, aceste bombardamente au ucis 10 persoane şi au rănit altele 70, a indicat miercuri guvernatorul regional Oleg Sinegubov.
Acesta a fost unul dintre atacurile „cele mai masive” asupra oraşului de la începutul anului 2022, a adăugat el.
Si la mine in oras exista un cimitir al ” eroilor soldati sovietici”. Multi decedati in 1948-1949. Cum au murit oare ? Nu cumva loviti cu un par de taranul care isi apara porcul pe care acest ” erou ” voia sa il fure ?
Uite primul oraș unde au fost declarați indezirabili! Așa ar trebui sa fie oriunde,ce-ar fi sa începem cu simbolurile sovietice din orice oraș românesc? Cum ar fi de exemplu „cimitirul ostașilor sovietici”? Ce treabă are poporul românesc cu morții sovietici? Ca ăia au fost combatuti de chiar armata română? Că s-au dovedit mai răi ca naziștii!Ce legătură au cu noi??
Au rușii carne de tun, nu-i interesează ca mor ai lor, important e sa omoare ei pe altii.Avdiivka s-ar putea sa devina unul dintre cele mai mari cimitire rusesti din Ucraina dupa razboi. Orcii care avanseaza zilele astea o fac ascunzandu-se dupa alti orci care dorm de cateva zile in frig. Cu maxime de 1300 trimisi la culcare in zilele bune in jurul Avdiivkai, au ajuns sa geama campurile de orci adormiti.
Eu mă bucur și când rușii omoară la haholi, și când haholii omoară la ruși. Ambii sunt dușmanii românilor. E bine?
Rectific: rusii ocupasera zona industriala din estul Avdiivka
Rusii ocupasera zona industriala din vestul Avdiivka. Apoi au gasit o conducta subterana est-vest de care ucranii nu stiau. Au bagat 150 de oameni care au traversat prin conducta 2km si au iesit in vest semi incercuind trupele ucrane. Multi ucrani s-au predat linia de aparare din sud a cazut.
rusii au reusit în Avdiivka fara loc
Urmează să intre pentru prima oară după 1991 în Kiev, și nu vor mai pleca de-acolo. Iar tikiații $$oroșijdi C.I.A. în frunte cu măscăriciu’ criminal Jale’n’sky vor părăsi în grabă teritoriul sfînt al Ukrainei creștin-ortodokse!
Vom vedea scene ca alea recente de pe aeroportu’ din Kabul……[Rumburak]
Dupa 2 ani au intrat in adiiva? O sa iasa cu picioarele inainte direct sub pamant.
Ggitza si pros.ta.laul dinaintea lui sunt exemplu viu de pros.talai cu ifose, numai wokisme de neam pr.ost in capatzanile lor seci…
Aceleași aiureli le debitau trolacii Urcaci și la BahmutZ.
Schimbați placa, buey trolaci !
Că e Zgâriată rău, măRog…🤣
{● RomBorKaK-UrKaK BuimaK-RomBorKaK ●}
Mno ja,ja, alles klar! A murit și scroafa asta…
Ucranii se lupta in transee cu soarecii si sobolanii, nu cu verii lor, rusii. Dar CIA cu „organili” de presa ne lamureste cum rezista Ucra, cea cu masini de lux fara rovigneta prin Ro.
Sa iei un sat-orasel cu prtetul a zeci de mii de victime,morti si raniti,este de noaptea mintii,de asta numai rusii sunt in stare!Sunt disperati ca Putin,criminalul de razboi(TPI spune asta,dar si eu),nu are cu ce se lauda acum ca vin alegerile.Rusii nu vor lua Avdivka,deoarece Ucrainienii s-au fortificat puternic acolo.Asa cred eu si cred ca sunt in asentimentul tr0lilor prorusi rationali.Daca totusi vor lua oraselul ruina va fi ceva ,,a la Pirrus”.Ma mir ca Ucraina rezista in zona celor trei fronturi majore unde rusnacii ataca furibund,fara sprijinul masiv al occidentului(vezi blocajul Congresului SUA).Am incredere,totusi,in curajul,daruirea,speranta ucrainienilor care rezista de doi ani in fata celei de-a doua armata a lumii(din Ucraina,desigur)Nu am stramosi kazari ori interese in Ucraina,insa de fiecare data cand ma trezesc ma gandesc la acest brav popor care se apara indarjit.Voi nu faceti la fel?nu simtiti la fel?,stimati parteneri de dialog civilizat?
La Avdiivka se da o batalie care face 2 ani in februarie din care Rusia a pierdut peste 30.000 de oameni si cca 800-1000 de tancuri si piese de artilerie
Colonelul Igor Girkin, naționalist rus arhicunoscut și critic al efortului de război prostesc al Rusiei în Ucraina, a spus că forțele ruse nu au putut obține câștiguri din cauza artileriei ucrainene,care toaca literalmente diviziile de prostalai rusi
Din cauza ca Avdiika rezista ,rusii nu se pot bucura de Donetsk, care e rusificat numai cu numele,hartile arata alceva
Presedintele Zelenski a vizitat zona in 29 dec 2023
Incet,incet propaganda trebuie sa recunoasca REALITATEA.
Rușii se joacă de-a șoarecele și pisiCA CA la BahmutZ.
Avdiivka e pe ducă, maRog…😜
{●● RomBorKaK ●●●}
Secolul XXI și ne vînd bătălii a la primul război mondial din tranșee. Teatrul de război continuă deși sala e pe jumătate goală iar spectatorii tot pleacă.
Ce încredere să avem în informaţiile date de voi, care citează un ucrainean, cât de veridice să fie, câtă minciună, propagandă, dezinformare pot să conţină. De ce le daţi?