În stenogramele prezentate la Ora de foc, Valery Krasnov şi Vitaly Maschitskiy, reprezentanţi ai Grupului MARCO, vorbesc despre pârghiile de la Cotroceni şi despre influenţa politică a Elenei Udrea pe lângă Traian Băsescu. Cei doi reprezentanţi ai MARCO vorbesc despre întâlnirea dintre Dorin Cocoş şi Traian Băsescu care a fost „extrem de utilă”, relatează Realitatea TV.
Clopoţel, Trumpiţa, Cea de sub Trump sunt câteva dintre apelativele primite de fostul consilier prezidenţial, acum ministru al Turismului, Elena Udrea. Deducţia pare logică, de vreme ce porecla Trump îi era atribuită lui Dorin Cocoş, sotul Elenei Udrea. Pilotul este Codruţ Şereş, iar Comandantul este Traian Băsescu. VEZI PORECLELE
Iată câteva noi stenograme din dosarul ALRO prezentate în cadrul emisiunii Ora de foc
23 decembrie 2005, ora 19.06 – Dorin Cocoş îl apelează pe Marian Daniel Năstase, vicepreşedinte CA ALRO Slatina
Cocoş: Ce faceţi?
Năstase: Prost. Nu am reuşit să facem nimic. E fix în 2006. Atât. Şi în alţi termeni decât se discutase. Nu am bătut în cuie nimic. În afară de 2006.
Cocoş: Asta la NUCLEAR.
Năstase: Nu, aia nu e închisă.
Cocoş: Am înţeles.
Năstase: Acolo nu e închis nimic. A rămas să ne vedem marţi şi miercuri cu şeful lor. Şi, deşi am vorbit cu şeful lor, care a zis: Domnule, până la sfârşitul anului o rezolvăm…Nu. Băieţii sunt pe invers. Nu a ieşit nimic. Am trecut azi pe acolo…dar sunt mai receptivi, ca să zic aşa.
Cocoş: O rezolvăm. Cu forcepsul, dar o rezolvăm. Vă voi suna mâine, mai liniştit şi mai…
Năstase: Am înteţes! Să trăiţi!
23 decembrie 2005, ora 16.03 – Dorin Cocoş îl apelează pe M. Daniel Năstase, vicepreşedinte CA ALRO Slatina
Năstase: Să trăiţi, Excelenţă! Mi-am spart telefonul şi..
Cocoş: Iar?! Eşti urmărit de ghinion
Năstase: Am dat cu el de pereţi.
Cocoş: De bucurie sau de supărare?
Năstase: Era de supărare. Deci, am semnat. Dar am semnat cu un final… Am semnat, dar a rămas că ajustarea se finalizează până la sfârşitul lui martie şi că…Oricum, noi am luat doar o copie xerox. Aprobarea o să vină oficial marţi. Când să vă fac o vizită?
Cocoş: Nu ştiu când. Noi mâine plecăm la munte şi ne întoarcem după sărbători. Stai, domnule! Nu s-a revolvat nici acum!
Năstase: Eu acum sunt la NUCLEARELECTRICA.
Cocoş: Mă sunaţi mai pe seară dumneavoatră.
Valery Krasnov l-a apelat pe Vitaly Maschitskiy
Krasnov: Situaţia privind problema noastră concretă este foarte bună. De pe deal se simte o influenţă puternică şi constantă în direcţia noastră. Pozitivă. În special de la Şeful de Birou, care ţine în permanenţă problema sub control, iar săptămâna trecută, vineri sau joi…
Maschitskiy: Stai, stai! Şeful de Birou? Te referi la Comandant.
Krasnov: Nu, nu. Mă refer la…
Maschitskiy: Ah, am înţeles. Am înţeles.
Valery Krasnov l-a apelat pe Vitaly Maschitskiy
Krasnov: Alo? Alo?
Maschitskiy: Alo? Ce faci acolo?
Krasnov: Bine, am aterizat şi direct de la aeroport m-am dus să-l întâmpin pe Trump. M-a sunat Colegul, a spus că întâlnirea a durat multe ore. Eu am întârziat 5 minute. A venit aici. Nu era singur.
Maschitskiy: Trump?
Krasnov: Da. Am stat 40 de minute. M-a lămurit că întâlnirea pe care a avut-o cu Comandantul a fost extrem de utilă.
Maschitskiy: Da, da, am înţeles
Krasnov: S-a implicat activ în problema asta, a avut o discuţie extrem de serioasă cu Pilotul şi a preluat controlul asupra problemei. S-a scris o rezoluţie la hârtiile pe care le-am transmis
Maschitskiy: Ceea ce Pilotul neagă cu seninătate, nu?
Krasnov: Nu, nu, a confirmat că a avut loc discuţia şi totul s-a îndreptat aici după această intervenţie.(…) A avut loc o convorbire telefonică într-o pauză şi Pilotul a confirmat asta, iar discuţia a fost foarte serioasă. A trimis hârtia noastră, unde scria că problema trebuie neapărat rezolvată şi a cerut să facă nu doar în interesul Guvernului, dar şi în interesul poporului. Sper ca o decizie să fie luată nu în interesul Guvernului, ci în interesul poporului. O chestie destul de dură.