E oficial, mai întâi a fost găina şi apoi a apărut oul. A fost nevoie ca oamenii de ştiinţă să îşi pună mintea la contribuţie pentru a da răspunsul la celebra întrebare copilarească din toată lumea, informează The Sun.
Oamenii de ştiinţă au rezolvat celebra enigmă după ce au descoperit că ouăle nu se pot forma decât dacă au o proteină găsită în ovarele găinilor. Adică ouale se formează în interiorul găinii. Proteina numită ovocledinina 17 (OC-17) este responsabilă pentru grăbirea procesului de dezvoltare a coajei de ou.
Cercetatorii de la universităţile britanice din Sheffield şi Warwick au folosit un super computer să vadă cum se formează un ou şi au descoperit că proteina e vitală în procesul de cristalizare. Carbonatul de calciu este transformat în cristale de calciu, care mai apoi formează coaja oului.