Doi bărbați reținuți de polițiști, care erau transportați cu autospeciala instituției, au fost răniți după ce un autoturism a intrat în coliziune cu aceasta, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
”În urma cercetărilor preliminare desfășurate de polițiști a rezultat faptul că aceasta se afla în misiune și se deplasa pe DN15, în localitatea Căciulești, fiind acroșată de un alt autoturism, care nu ar fi respectat regimul de deplasare prioritar. Două persoane aflate în autospecială au fost rănite, fiind preluate de un echipaj medial și transportate la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, inspectorul Ramona Ciofu.
La fața locului au intervenit mai multe echipaje de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț și de la Serviciul de Ambulanță Județean.
”În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau șase persoane. În urma impactului unul dintre autoturisme, o autospecială IPJ, s-a răsturnat, două persoane rămânând încarcerate. Până la sosirea forțelor de intervenție, patru persoane s-au autoevacuat. (…) Un echipaj SMURD aflat în trecere a oprit la locul evenimentului și a acționat pentru scoaterea uneia dintre victime. Cu ajutorul echipamentelor și procedeelor specifice, pompierii au acționat și pentru descarcerarea celei de a doua victime”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, căpitanul Irina Popa.
Cei doi răniți, de 18 și 45 ani, fuseseră reținuți de polițiști într-un dosar în care sunt acuzați de comiterea infracțiunii de tâlhărie.
În urma accidentului, polițiștii au deschis un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Profesia de șofer a devenit o infracțiune in Romania! De ce? Pentru că oricine își poate achiziționa fara cursuri sau școală un permis de conducere care ulterior prejudiciază orice in jur prin accidente și incidente.