S-au întors barbariile în Afganistan: Cadavre atârnate în public

Fostul șef notoriu al poliției religioase a talibanilor a anunțat că pedepsele extreme, cum ar fi execuțiile și amputările, vor fi reluate în Afganistan, relatează BBC.

De (G.Z.)
S-au întors barbariile în Afganistan: Cadavre atârnate în public

Fostul șef notoriu al poliției religioase a talibanilor a anunțat că pedepsele extreme, cum ar fi execuțiile și amputările, vor fi reluate în Afganistan, relatează BBC.

UPDATE Autorităţile talibane din oraşul Herat, situat în vestul Afganistanului, au ucis patru presupuşi răpitori şi le-au atârnat cadavrele în public pentru a-i descuraja pe alţii, a declarat sâmbătă un oficial guvernamental local, conform Reuters.

Sher Ahmad Ammar, viceguvernator al oraşului Herat, a declarat că bărbaţii răpiseră un om de afaceri local şi pe fiul acestuia şi intenţionau să îi scoată din oraş, când au fost reperaţi de patrulele care au instalat puncte de control în jurul oraşului.

A urmat un schimb de focuri de armă în care toţi cei patru au fost ucişi, în timp ce un soldat taliban a fost rănit.

”Trupurile lor au fost aduse în piaţa principală din oraş şi atârnate ca o lecţie pentru alţi răpitori”, a spus el.

Cele două victime ale răpirii au fost eliberate nevătămate, a mai spus el.

Mohammad Nazir, un locuitor din Herat, a declarat că făcea cumpărături în apropierea Pieţei Mostofiat din oraş când a auzit un anunţ prin difuzoare care atrăgea atenţia oamenilor.

”Când am făcut un pas înainte, am văzut că au adus un cadavru într-o camionetă, apoi l-au agăţat pe o macara”, a povestit el.

Imaginea cu trupul însângerat atârnând de o macara a devenit virală pe reţelele de socializare. Pe un bilet prins pe pieptul bărbatului scria ”Aceasta este pedeapsa pentru răpire”.

Nu au fost văzute alte cadavre, dar postări de pe reţelele de socializare au susţinut că alte cadavre au fost atârnate în alte părţi ale oraşului.

Stirea inițială

Noul regim taliban din Afganistan are în vedere revenirea la formele extreme de pedeapsă din trecut: tăierea mâinilor pentru hoţi şi execuţii pentru infracţiuni mai grave. „Sunt necesare pentru menţinerea ordinii”, se justifică noii conducători de la Kabul.

Declaraţia îi aparţine lui Mullah Nooruddin Turabi, fost ministru al Justiţiei, în prezent responsabil cu sistemul penitenciar.

„Amputările punitive sunt necesare pentru a garanta securitatea noastră internă”, a afirmat el, într-un interviu preluat de mass-media afgană.

Potrivit acestuia, aplicarea unor astfel de pedepse ar putea să nu aibă loc în public, aşa cum s-a întâmplat, în scopuri „descurajatoare”, în urmă cu două decenii, ci în spaţii private.

Încă nu s-a spus nimic despre lapidare pentru femeile adultere. Locuitorii din Kabul încă mai au amintirea acestor pedepse aplicate în faţa mulţimii pe stadionul municipal şi în piaţa marii moschei Ein Gah.

Practic, fiecare oraş şi sat din ţară aveau locuri pentru acele spectacole îngrozitoare, care se ţineau adesea după slujbe, în moschei, în fiecare vineri, la mijlocul zilei.

Mullah Turabi a fost un susţinător ferm al acestor pedepse. El însuşi îşi pierduse un ochi şi un picior luptându-se de tânăr împotriva armatei sovietice.

Pe de altă parte, este clar că la conducerea talibanilor se află conservatori radicali, dar şi elemente mai moderate, preocupate de recunoaşterea comunităţii internaţionale.

În ultimele ore, Mullah Mohammad Yaqoob, noul ministru al apărării şi fiul liderului fondator al mişcării Mullah Omar, a condamnat dur ceea ce el a numit „execuţii şi răzbunare din motive personale”.

Potrivit acestuia, toţi liderii şi oficialii vechilor guverne care au colaborat cu coaliţia internaţională condusă de SUA au fost amnistiaţi.

De când au preluat puterea în Afganistan, la 15 august, talibanii au promis o guvernare mai blândă decât în mandatul anterior.

Dar au fost deja raportate mai multe cazuri de încălcare a drepturilor omului în întreaga țară.

Joi, Human Rights Watch a avertizat că talibanii din Herat „percheziționează femeile de profil înalt, le refuză femeilor libertatea de mișcare în afara locuințelor lor și impun coduri vestimentare obligatorii”.

Iar în august, Amnesty International a declarat că luptătorii talibani se află în spatele masacrului a nouă membri ai minorității Hazara, persecutată.

Secretarul general al Amnesty, Agnès Callamard, a declarat la acea vreme că „brutalitatea cu sânge rece” a crimelor a fost „o aducere aminte a trecutului talibanilor și un indicator îngrozitor a ceea ce ar putea aduce guvernarea talibană”.

Cu câteva zile înainte ca talibanii să preia controlul asupra Kabulului, un judecător taliban din Balkh, Haji Badruddin, a declarat pentru Secunder Kermani, de la BBC, că susține interpretarea dură și literală a legii religioase islamice a grupului.

„În Sharia noastră este clar, pentru cei care fac sex și sunt necăsătoriți, fie că este vorba de o fată sau de un băiat, pedeapsa este de 100 de lovituri de bici în public”, a declarat Badruddin. „Dar pentru cei care sunt căsătoriți, trebuie să fie uciși cu pietre până la moarte…”. Pentru cei care fură: dacă se dovedește, atunci trebuie să i se taie mâna.”

Turabi, cunoscut pentru pedepsele sale dure aplicate persoanelor prinse ascultând muzică nereligioasă sau tăindu-și barba în anii 1990, a declarat pentru AP că, deși formele dure de pedeapsă vor continua, grupul va permite acum televizoare, telefoane mobile, fotografii și videoclipuri.

În anii 1990, execuțiile aveau loc în public pe stadionul sportiv din Kabul sau pe terenul vast al moscheii Eid Gah.

La acea vreme, Turabi era ministru al justiției și șef al Ministerului Propagandei Virtuții și Prevenirii Viciilor – poliția religioasă a talibanilor.

„Toată lumea ne-a criticat pentru pedepsele de pe stadion, dar noi nu am spus niciodată nimic despre legile și pedepsele lor”, a declarat el în ultimul interviu.

La începutul acestei săptămâni, talibanii au cerut, de asemenea, să ia cuvântul la Adunarea Generală a ONU, care se desfășoară la New York.

Ministrul german de externe Heiko Maas a declarat că, deși este important să se comunice cu talibanii, „Adunarea Generală a ONU nu este locul potrivit pentru asta”.

Distribuie articolul pe:

36 comentarii

  1. @mishteaux Da, mi-a placut faza cu batiscaful lui Robinette de Bidet. Ce zic „serverele” despre Covid 1984: originea sa, scopul sau, si cine va castiga?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.