Nu se opresc mesajele de condoleanţe de la colegii de breaslă și fani îndoliaţi. Muzica răsună, este cea care a inspirat generații întregi, așa supusă cum era unor încercări grele.
”(…)ascultam Beatles, Rolling Stones, Birds, știam piesele pe de rost, cantam notă cu notă, asta a fost școala noastră, mărturisea artistul. ”Munceam enorm de mult, am renuntat la foarte multe bucurii pe care le avea tineretul”.
”Că am fost interzis, că la şcoală ne fugăreau, că voiau pe stradă să ne taie părul. Stau să mă gândesc… sunt fleacuri.
Şi am izbândit!”.
Nu a fost acceptat în Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România
Nicu Covaci: Vă rog să-mi spuneţi sincer ce şanse am să mi se facă dreptate în România
S-au stins reflectoarele și a plecat cu un regret. ”Sunt dat la o parte, le stau în drum…”
”Dacă eu am peste o sută de compoziții, predate, scrise, care au fost șlagăre. S-au vândut milioane de discuri! Și eu nu sunt recunoscut de compozitor”.
Nicu Covaci a plecat și nu se mai întoarce
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Nimic nu reprezinta mai bine epocile intunecate ale medicinei alopate decat radioterapia, chemoterapia si vaccinurile. 10.000 mSv este o doza fatala. Intre timp, industria cancerului folosește in mod obisnuit 60.000 mSv concentrat pe cap si gat ca o modalitate de a „preveni” cancerul. Tac-tu nu e etalon de referinta pentru chemo si radioterapie, ignorant fudul, e o exceptie. Nu sunt religios si nu ascult manele, gascane si nu il apreciez nici pe Covaci si nici pe Pheonix.