„Să fumăm sau nu?”-propaganda împotriva fumatului, la începutul sec. XX

Într-un articol intitulat „Să fumăm sau nu?” din anii `20 ai secolului trecut, chirurgul C. Poenaru Căplescu nota despre lucrările de medicină veche ce tratau subiectul consumului tutunului. Acestea îl prezentau într-un mod fantezist și total eronat: de pildă, Baillard, în „Discours du Tabac” (Discursul Tabacului), propunea că planta este un medicament miraculos, iar cuprinsul cărții era aprobat de medicii vremii. Autorul scria așadar despre tutun că „întărea și păstra vederea, vindeca astmul și oftica, febra terță și quartă (frigurile), vindeca rheumatismul, durerile de ficat, grăbea facerea la femeile gravide, vindeca guta, hidropizia și chiar rănile, vindeca bătăturile”. Tutunul mai avea proprietatea de a albi dinții, apărându-i totodată de inflamații, mai „potolea histericalele, topea cataracta (perdeaua din ochii bătrânilor), deștepta din letargie, vindeca epilepsia, omora viermii intestinali, distrugea păduchii de tot felul și șoarecii”. Nu în ultimul rând, tutunul avea proprietatea de a vindeca chelia. „Colica nefratică, rănile otrăvite și gangrenate, cancerul, mușcăturile de câini trubați și de viperă, toate erau vindecate!” remarcă ironic autorul articolului. Din pricina afirmațiilor eronate, remarca el mai departe, fumatul s-a răspândit rapid asupra maselor cucerite de efectele benefice multiple promise de plantă, deoarece fiecare avea câte o boală ce necesita trarament. De abia mai târziu au fost luate în considerare efectele nocive asupra sănătății, luându-se, de altfel, măsuri drastice. Ludovic al XIII-lea pedeapsea pe oricine vindea tutunul, în afară de cei autorizați; în Anglia, Iacob I publica lucrarea „Misocapnist”, contra „unei buruieni murdare și rău mirositoare”; în Orient, Sultanul Amurat al IV-lea tăia buzele fumătorilor. În multe alte teritorii, fumatul devea astfel grav pedepsit – chiar și în Biserică a fost interzis de Papa Urban al VIII-lea în anul 1820.

Același dr. C. Poenaru Căplescu susținea o conferință la Ateneul Român în 1930, în care trasa o hartă a spațiilor geografice cele mai vechi în care fusese menționat consumul tutunului. Despre utilizarea sa în America, înțelegem că avea loc în situații ceremoniale și de mare însemnătate: de pildă, în timpul ceremoniilor religioase sau în timpul ședințelor conducătorilor poporului. Mai mult, fetele îl purtau la gât, în amulete, sau la cingători. Până în sec. XVI, în Europa nu exista o modă a tutunului, fumatul fiind rezervat puținor oameni, până la răspândirea sa prin intermediul reginei Franței, Catherina de Medici. Regina suferea de grave dureri de cap care au putut fi tratate numai prin consumul frunze de tutun mărunțite, adică tabacul. Consecutiv, cum orice activitate putea fi ușor transformată într-o comoditate, au apărut și tabacherele scumpe, în interiorul cărora se pictau, de pildă, portretele iubiților.

Nu în ultimul rând, dr. Căplescu ne prezintă în discursul său cum tutunul poate distruge geniul, axându-se asupra unor cazuri din literatură și punând pe seama acestuia mediocritatea; își încheie argumentul citându-l pe Tolstoi, ce blama, din propria experiență, fumatul masiv. Nici femeile căzute sub acest viciu nu au fost iertate de prezentatorul care nota succint și efectele negative ale nicotinei asupra sănătății: tulburări ale stomacului, lipsa poftei de mâncare, iritarea farigelui sau colorarea danturii, până la bronșite sau cancer.

În imagine vedem o tabachera metalică din colecția dr. Nicolae Minovici, ce datează de la începutul secolului XX; este incizată elegant cu semnătura „Dr. Moruzi”. Tot în colecția dr. Minovici se regăsesc mai multe vase ceramice de tipul „scuipătorii”, accesoriu întrebuințat de mestecătorii de tutun.

Text: Manolache Mădălina, muzeograf Muzeul de Artă Populară Prof. Dr. Nicolae Minovici

Surse:

C. Poenaru Căplescu, „Să fumăm sau nu?”, Rampa, Anul IV, no. 1443, 21 august 1922, p. 1-2.

C. Poenaru Căplescu, „Obiceiul de a fuma”, Anuarul Ateneului Român, București, Tipografia Ion C. Văcărescu, București, 1931, pp. 46-59.