Mircea Geoană îi solicită contracandidatului Marcel Ciolacu să prezinte scuze faţă de diaspora română, după ce şeful PSD a declarat că tinerii pleacă din ţară „pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine”.
„Îi cer lui Marcel Ciolacu să-și ceară scuze față de tinerii români pe care i-a jignit într-o manieră inacceptabilă spunând că pleacă din țară fiindcă nu știu o meserie.
La fel ca doamna Lasconi, care i-a numit trădători pe românii plecați din țară, acești politicieni, rupți de realitatea în care trăiesc oamenii, ne arată zilnic cât sunt de inadecvați funcției la care aspiră.
 
Am fost în toate țările unde există mari comunități de români și am văzut nu doar oameni care au o calificare, ci și studii temeinice și afaceri prospere. Acești oameni au plecat din țară pentru că nu au loc de nepoți “deștepți”, ca al domnului Marcel Ciolacu, care acaparează afaceri de la energie la farmacie, cu sprijinul unchiului.
 
Sistemul politic pe care îl reprezintă domnul Marcel Ciolacu perpetuează un stat disfuncțional, cu o economie neperformantă, care nu oferă nicio șansă tinerilor din orașele mici și mijlocii sau din satele României. Tinerii au plecat și pleacă din România din cauza salariilor mici, din cauza nepotismului și a corupției care le-au omorât orice speranță.
 
1 român din 5 locuiește în afara granițelor. Regresul demografic (-4 milioane de locuitori identificați statistic, probabil chiar mai mult în realitate) a fost de departe cel mai mare din Europa.
2023 a fost un an record al emigrației românilor, a plecat practic un număr de concetățeni egal cu cel al celor care locuiesc într-un oraș de dimensiunea Devei. Este și anul în care domnul Ciolacu a devenit premierul acestei țări.
 
Despre aceste lucruri trebuie să vorbească premierul, de ce acei oameni au reușit în altă țară, dar nu la ei acasă? De ce aleg să plece unde văd cu ochii?”, a scris Geoană, sâmbătă, pe Facebook.
 
Premierul Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că tinerii pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine, iar pentru a îndrepta acest lucru trebuie implementat învăţământul dual.
„Mi-a trimis Cătălin (Manea – n.r.) să citesc programul ‘Romi pentru România 2024-2034’. Vreau să vă spun, nu este aproape nicio diferenţă între programul meu prezidenţial şi programul dumneavoastră. Nu a fost nicio colaborare între noi, nici eu nu v-am copiat pe dumneavoastră, nici dumneavoastră pe mine. Asta înseamnă că de fapt simţim la fel, ne dorim acelaşi lucru, ne dorim învăţământ dual implementat pentru tinerii noştri. Pentru că tinerii noştri, copiii noştri, nepoţii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine”, a spus Ciolacu, la Adunarea Generală a Reprezentanţilor Comunităţilor de Romi din România de la Sala Palatului.
							
								Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
							
						 
Mai Geoana, tu ti-ai cerut scuze vreo data pentru tilhariile pe care le-ai facut impreuna cu famiglia ta? Ai cerut scuze pentru santajul economico-politic pe care l-ai administrat zeci de ani? Ai o oglinda acasa sa te uiti in ea si sa te intrebi; bai este adevarat ce se intimpla?