Premierul Sorin Grindeanu a declarat joi, la o zi după ce ministrul Justiției Tudorel Toader și-a făcut publică evaluarea în cazul procurorilor șefi, că DNA nu e reprezentată de ”domnul Negulescu sau de doamna Kovesi”, ci este o instituție care trebuie să funcționeze dincolo de anumite persoane fizice.
„Am acordat și acord ministrului Justiției credit total. Faptul că dânsul a prezentat, ieri, o evaluare, pe care dânsul și Ministerul Justiției au făcut-o, e un lucru care se înscrie în prerogativele pe care ministrul Justiției le are din acest punct de vedere. Am urmărit foarte atent, am avut o discuție înainte de prezentarea publică cu domnul ministru. Am înțeles foarte bine argumentele pe care dânsul le-a prezentat, sunt de acord cu ele. Ca și concluzie, aș putea spune: ca lupta anticorupție să fie cu adevărat puternică în România toate mecanismele trebuie să funcționeze foarte bine, dar mecanismele nu stau și nu sunt legate de persoane. DNA nu e reprezentată de domnul Negulescu sau de doamna Kovesi, ca să trec de la o extremă la alta, ci este o instituție care trebuie să funcționeze dincolo de anumite persoane fizice”, a spus Sorin Grindeanu.