Salarii de peste 1.000 de euro pentru vorbitorii de limbi străine

Cunoscătorii de limbi străine, în special cei care vorbesc bine o limbă nordică sau una slavă, pot câștiga peste 1.000 de euro dacă au și o funcție de conducere, spun recrutorii.

„Externalizarea către România a centrelor de asistență a suplimentat cererea de vorbitori de limbi străine atât pentru pozițiile de entry level, cât și pentru poziții specializate”, explică Monica Dona, Human Capital Consultant la firma de recrutare Lugera & Makler.
Potrivit acesteia, anul trecut, mai multe companii au preluat prin centrele din București serviciile de call center derulate anterior prin birourile din Polonia și Anglia.

„Într-un top al celor mai căutate limbi străine rămân engleza, franceza, germana, italiana și spaniola, însă cel mai bine plătiți sunt vorbitorii de suedeză și norvegiană, dar și olandeză, ebraică, greacă, arabă, turcă sau slovacă, rusă, slovenă și poloneză”, adaugă Monica Dona.

Cele mai intense solicitări pentru limbi mai puțin comune au venit pe zona București și Cluj, iar ocazional din partea centrelor de asistență din Iași (aici cel mai mult pe italiană și germană).
Salariul unui cunoscător a două limbi străine, engleză şi o limbă „rară”, angajat într-o multinaţională variază între 500 şi 700 de euro lunar, pentru un nou angajat şi pot ajunge la 1.200 de euro pe lună în cazul celor care deţin o funcţie de conducere.
Bineînţeles, veniturile variază şi în funcţie de limbile străine vorbite. De exemplu, un vorbitor de cehă sau slovacă și engleză primește între 500 și 700 de euro lunar, un salariu similar are și un vorbitor de limbă bulgară, albaneză, sârbă sau greacă.

Un vorbitor de poloneză poate câștiga până la 700 de euro lunar fără a mai vorbi și alte limbi străine, în timp ce unul care știe limba italiană poate primi un salariu de 400 de euro.

„Un team leader care are bune cunoștințe de cehă sau slovacă și engleză și bune abilități de coordonare poate câștiga între 1.000 și 1.200 de euro lunar”, afirmă Monica Dona.

Și reprezentanții Catalyst Solutions, firma organizatoare a târgului de joburi „Angajatori de Top”, spun că vorbitorii de cel puţin două limbi străine au cele mai multe oportunităţi de angajare și se numără printre cei mai căutați candidați.

Centrele de servicii externalizate au creat peste 5.000 de noi locuri de muncă în 2010.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.