Săptămâna scumpirilor

Companiile de taxi din București și Ilfov care în prezent au tarife de 1,39 lei/km vor trece la tarifarea de 1,69-1,70 lei/km până pe 20 octombrie, în săptămâna 16-20 octombrie, pe măsură ce aparatele de taxare vor fi resoftate, iar pe portierele mașinilor se vor afișa noile prețuri.

Majorarea tarifelor de la 1,39 la 1,70 lei/km era prevăzută, anterior, pentru data de 1 octombrie, dar din cauză că numărul mașinilor este mare – de ordinul miilor – companiile au amânat acest termen până la 20 octombrie, afirmă taximetriștii bucureșteni.

Până în prezent, după 1 octombrie, doar Speed Taxi a majorat tarifele, de la 1,39 la 1,69 lei/km, și Cristaxi Service – de la 1,39 la 1,70 lei/km.

„De data asta, nu mai e un zvon și nu ne mai lăsăm în offsaid unii pe alții. Tarifele au să crească la toți, dar e o problemă de resoftare a aparatelor și de recolantare – de afișare pe portiere a noilor tarife – la câteva mii de mașini. Din cauza asta n-au crescut la toți din 1 octombrie, dar avem termenul de 20 octombrie pentru încheierea acestor manopere”, a declarat pentru MEDIAFAX reprezentantul unei companii de taximetrie.

Motivul majorării tarifelor este, potrivit taximetriștilor, acela că pentru angajații care aveau 2-4 ore pe zi ca timp de lucru oficial contribuțiile sociale nu se mai plătesc fracționat, ci integral, ca și cum timpul de lucru oficial ar fi de opt ore pe zi.

„Pentru patroni, acum este același cost cu CAS-urile, practic nu mai are rost să țină contracte doar pe două sau patru ore, că plătesc tot ca la angajații pe opt ore, iar ca să suporte aceste creșteri măresc tariful. Unii, probabil, vor mări și planul zilnic, alții poate nu”, a mai spus taximetristul.

În prezent, tarife de 1,39 lei/km încă mai au companii precum Pelicanul, Next, Cobălcescu, Dartex, Total, AS sau Leone, celelalte fiind trecute deja, încă din vară, la tarife mai mari.

Companiile care au acum tarife de peste 1,70 lei/km nu vor majora aceste costuri odată cu societățile care vor trece, până pe 20 octombrie, de la 1,39 la 1,70 lei/km.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugenia Solomon 1416 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.