Finteșteanu nu mă crede când îi spun că eu manevrez de ani și întreaga politică românească în scopuri secrete, bineînțeles, galactice fără de îndoială. Și-n toți acești Șapte Ani Apocaliptici, din 2016 încoace, am dovedit-o pe deplin! Pe ce te bazezi, întreabă Finteșteanu luându-l de guler pe Brânzovenescu, zău așa, când zici de Marea Sarmatică de care zice Bufnilă? Au ei o pricină, ce să mai vorbim, controversă aproximativ științifică, eu parcă aș pofti un șerbet de trandafiri. Ninge tomnatec. Tomnatec? Uită-te la mine, zice Aurel Vlaicu. Tu ești Gagarin? Ce confuzie. Evidentă, sigur foarte evidentă! Titulescu caută și el un loc în vagonul cu numărul 1986. Tocmai acolo, ce să fie oare? Paulo Fresu slobozește un ton înalt, din trompeta lui măiastră, îl scapă pe fereastra vagonului cu numărul 1925. 1925? Tocmai atunci? Cineva a încurcat rău borcanele. Hercule Poirot mă întreabă de Vogoride. Eu îl întreb pe conductoul blondiu de Vogoride, un val electromagnetic șterge clipa asta, momentul ăsta, uite-așa. Einstein zice că în vagonul cu numărul 1957 e un tip care zice că universul e vălurit și că Big Bang-ul e o gogorțiă, cum așa, zice Angela Merkel, Gorbaciov e supărat că nu știe care a plecat hai-hui cu valiza lui, undeva prin vagonul cu numărul 1944. De ce tocmai acolo? Și nu aici? Acum și aici, în simultaneitatea vălurită. Vogoride are el niște idei despre asta. Vogoride ăsta al tău știu unde se ascunde Troțky, zice Stalin, sfredelindu-mă cu privirea lui oțelită de avântu-i revoluționar, nu mișcă nimeni strigă un polițioto, gata, gata să ne arestuiască, nu știu care a făcut o crimă în Orient Expres, lumea se agită, vagonul cu numărul 1984 e blocat, se zvonește, Orwell ar de gând să ia niște ostatici, niște cititori fervenți din Cadrilater. Enrico Fermi umblă un un aparat de radio după el, ascultă Europa Liberă. Ce zice Caraion la Europa Liberă? Cine întreabă, dacă nu e cu supărare, întreabă Botnăraș, pornit să tragă și el cu pistolul pe Calea Victoriei. Nu e Calea Victoriei, e Orient Expres, nu e Alba Iulia, e Instanbul. Un turcit râde cu gura până la urechi, s-a urcat la Balcic, se duce la război, Primul Război Mondial cică nu s-a terminat, Kissinger are el ceva de spus în privința asta, ascultă Reagan, îmi zice, adică eu sunt Reagan, așa zici? Ce confuzie. Evidentă, sigur foarte evidentă! Și câte vagoane are Orient Expres, vrea să știe o duduie din Olanda, cică ar fi o principesă, acolo, ceva mai răsărită, niște vikingi urcă la Sofia și coboară la Berlin, și la București coboară și se îmbată criță, unde, tocmai în vagonul cu numărul 1965. Nu cumva în vagonul cu numărul 1968? Nuuu, în vagonul cu numărul 1968 e un tip, Svoboda care se tot ceartă cu Depardieu, au și ei o pricină, Depardieu zice că el ar fi de fapt Cyrano de Berjerac, Svoboda nu-l crede, dumneata ești agent sovietic, întregul tren o ia razna, trecem printr-o avalanșă de zăpadă pe Coasta Dalmației, nici în Făgăraș nu scăpăm de avalanșe, Arsenie Boca ne oprește enigmatic la barieră, la Giurgiu, are ceva să ne zică, nu ne zice, un val electromagnetic pornește o cometă peste Europa, se face seară de vară. Se aude un tulnic.
Primul Război Mondial nu s-a terminat.