Şapte dintre cele 11 victime ale accidentului de la Tuzla, identificate

Şapte dintre cele 11 victime ale accidentului aviatic din judeţul Constanţa au fost identificate, a declarat, marţi, procurorul-şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, Marius Iacob, adăugând că speră că până la sfârşitul zilei vor fi identificate şi celelalte patru persoane din avion. „Vă mai pot spune că au fost identificate şapte din cele […]

De cotidianul.ro - Autor

Şapte dintre cele 11 victime ale accidentului aviatic din judeţul Constanţa au fost identificate, a declarat, marţi, procurorul-şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, Marius Iacob, adăugând că speră că până la sfârşitul zilei vor fi identificate şi celelalte patru persoane din avion. „Vă mai pot spune că au fost identificate şapte din cele […]

Şapte dintre cele 11 victime ale accidentului aviatic din judeţul Constanţa au fost identificate, a declarat, marţi, procurorul-şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică, Marius Iacob, adăugând că speră că până la sfârşitul zilei vor fi identificate şi celelalte patru persoane din avion.

„Vă mai pot spune că au fost identificate şapte din cele 11 victime aflate la Serviciul de Medicină Legală. În prezent se efectuează necropsiile şi sperăm ca până în cursul serii să fie toate identificate şi autopsiate”, a declarat procurorul Marius Iacob.

El susţine că, deocamdată, nu a fost stabilită cauza producerii accidentului şi sunt luate în calcul mai multe variante de lucru.

„Din punctul de vedere al cauzelor nu ne putem pronunţa, nu excludem niciuna din cele trei variante care au în vedere factorul uman, factorul de mediu şi factorul tehnic. Nu putem spune care ar fi cea mai probabilă, încă nu avem o confirmare, aşteptăm răspunsurile instituţiilor pe care le-am solicitat. În paralel, au fost efectuate mai multe audieri de către procurorii militari, se fac şi în prezent şi sperăm ca aceste audieri împreună cu expertizele tehnice să conducă la stabilirea circumstanţelor exacte ale producerii evenimentului”, a mai spus procurorul-şef al Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică.

El a mai precizat că raportul final despre ceea ce s-a întâmplat la Tuzla ar putea fi gata peste aproximativ 60 de zile.

Conform unor surse din rândul investigatorilor, citate de Mediafax, sunt cercetate două variante care ar fi dus la producerea accidentului, una dintre acestea fiind o defecţiune tehnică, iar cea de-a doua o eroare umană, specialiştii înclinând mai degrabă spre cea de-a doua variantă. O versiune oficială legată de cauza accidentului aviatic de la Tuzla va fi prezentată după finalizarea anchetei.

Bilanţul catastrofei aviatice petrecute luni după-amiază la Tuzla este de 12 morţi şi doi răniţi, după ce unul din cei trei militari răniţi în accident a decedat, în cursul nopţii, la Bucureşti.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.