Șapte județe din România, „zone de risc” în Germania

Șapte județe din România au fost incluse de autoritățile Republicii Federale Germania în lista „zonelor de risc“. Partea germana a informat partea romana cu privire la măsurile luate, pe canale diplomatice, anterior deciziei de revizuire a condițiilor, informează MAE.

Ca urmare a noilor decizii adoptate, șapte județe din România: Argeş, Bihor, Buzău, Neamț, Ialomița, Mehedinți şi Timiş au fost incluse pe lista zonelor de risc.

Această măsură a intrat în vigoare de la data publicării deciziei, respectiv de vineri, 7 august.

„Conform informațiilor comunicate public de autoritățile germane, toate persoanele, indiferent de cetățenie, care intră pe teritoriul Republicii Federale Germania după ce s-au aflat într-una dintre zonele/regiunile incluse în lista „zonelor de risc“ trebuie să prezinte un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii sau, alternativ, să se supună testării, în mod gratuit, pentru infecția cu COVID-19, într-o perioadă de cel mult 72 de ore de la sosirea pe teritoriul Republicii Federale Germania”, arată MAE, într-un comunicat transmis sâmbătă.

Testarea se poate efectua direct pe aeroport, la medicul de familie sau la autoritățile locale de sănătate.
În cazul neîndeplinirii acestei obligații, autoritățile germane pot refuza intrarea sau vor dispune măsura autoizolarii la domiciliu. Indiferent de opțiunea aleasă, testarea este obligatorie pentru toate persoanele care vin din zonele de risc.
Măsura autoizolarii la domiciul nu se va aplica celor care prezintă un test negativ COVID-19, efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii pe teritoriul Republicii Federale Germania. În schimb, daca testul este efectuat la momentul sosirii în Germania, se va dispune măsura autoizolarii până la primirea rezultatului testului.

De asemenea, persoanele care intră în Republica Federală Germania venind dintr-o „zonă de risc” (inclusiv din cele șapte județe menționate) sunt obligate să completeze un formular de localizare a cărui variantă în limba engleză – Public Health Passenger Locator Form – poate fi regăsită la: https://www.rki.de/DE/Content/Infekt/IGV/Aussteigekarte_Fluggast_EN.pdf?__blob=publicationFile.

Informații cu privire la noua măsură de actualizare a „zonelor de risc“ prin includerea în listă a unor județe din România sunt disponibile la: https://www.rki.de/DE/Content/InfAZ/N/Neuartiges_Coronavirus/Risikogebiete_neu.html (lista completă și actualizată a zonelor de risc).

Regulile de conduită, restricțiile și măsurile de relaxare decise la nivelul fiecărui land german pot fi accesate pe pagina cancelariei federale:

https://www.bundesregierung.de/breg-de/themen/coronavirus/corona-bundeslaender-1745198.
De asemenea, informații cu privire la măsurile adoptate de autoritățile germane ori recomandările pe care acestea le fac populației pot fi accesate în mai multe limbi de circulație internațională: germană, engleză, franceză.
Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berlin: + 49 30 21239555, + 49 30 21239514 şi + 49 30 21239516, Consulatului General al României la Bonn: +49 228 6838135; +49 2286838211; + 49 228 6838244; + 49 228 6838254 şi Consulatului General al României la München: +49 89 553307; +49 89 98106143, Consulatului General al României la Stuttgart +49 711 664 86 11, +49 711 664 86 12, +49 711 664 86 13, +49 711 664 86 14 și +49 711 664 86 15, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Berlin + 49 160 157 9938, oficiului consular al României la Bonn +49 173 5757 585, oficiului consular al României la München +49 160 208 7789 şi oficiului consular al României la Stuttgart +49 171 681 3450.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51913, http://berlin.mae.ro/ și http://www.mae.ro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Timis are 1581 cazuri si 37 azi, iar Brasov are 3579 si 32 azi si nu-i pe lista Germaniei, in schimb este Ialomita cu 805 si 18 cazuri azi, iar Sibiu, care nu-i pe lista, are 1055 si 38 cazuri azi? Cat de rationali si ”buni tehnicieni” sunt germanii?

  2. Hai ca se poate! Daca ar ateriza sau aparea autocare cu sclavi pe aeroport sau in autogari, stiti ce urgent ii rezolva!? Ceea ce scriu ei, nu pare a coincide cu realitatea din agricultura si nu numai, a lor!

  3. In curind nu vor mai avea acces in Germania decit cetatenii de peste 1.80 m, blonzi si cu ochi albastri (ma rog, este exact ceea ce gasim pe la Tandarei ! …), cu cel putin unul din bunici cu prenume Helmuth, Franz sau Gunther ! Iar testul covid va fi in curind acompaniat de un test de cultura generala, cu mitologia popoarelor germanice si a primelor 100 de masuri din „Inelul Nibelungilor” !

  4. sibiul e pe primul loc la infektati
    da nui voie ca e wernelul din sibiu,nu din hermanshitat

  5. Mari smecheri si astia. 🙂

    Or fi venit pana la urma vietnamezii sa le tranșeze scrofițele si vierii, pe bani mult mai putini, eventual pe cativa saci de orez.

    Daca faceau asta din martie aveam si noi mai putin Covid.

    Era interesant de vazut un studiu cu variantele de Covid din Romania, un clasament al tulpinilor cu care NE-au infectat, adicatelea cati au tulpini din Spania, cati din Italia, cati din Germania, cati din Franta si cati din UK.
    Bine,cred ca probabilitatea ca-n Romania sa vedem un asemenea studiu e foarte mica.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.