S-a ajuns de la o afacere de familie la una de stat. Unii jurnalişti scriu că preşedintele nu-şi mai stăpâneşte agenda, iar alţii mai rău de atât. Regina planetară a şamponului zguduie Palatul Elysee?
Nicolas Sarkozy le recomandă membrilor guvernului să-şi păstreze sângele rece în faţa polemicii privitoare la pretinsele relaţii ale ministrului Muncii, Eric Woerth, cu miliardara Liliane Bettencourt, relatează Reuters.
Şi, conform purtătorului de cuvânt al guvernului, şeful statului şi-a reînnoit, în consiliul de miniştri, specialele aprecieri la adresa activităţii ministrului Muncii, subliniindu-le pe acelea vizând reforma pensiilor. Subliniem că acest proiect va fi prezentat de ministrul Muncii, Eric Woerth, în timpul următorului consiliu, ce va avea loc marţi 13 iulie.
„Preşedintele Republicii le-a spus miniştrilor că aşteaptă de la ei mult sânge rece şi multă muncă”, a declarat Luc Chatel, adăugând: „Preşedintele le-a reamintit miniştrilor că trebuie să-şi facă munca în serviciul francezilor, cu calm şi cu sânge rece…”.
În ciuda escaladei mediatico-politice din ultimele zile şi a informaţiilor site-ului Mediapart, care, pentru prima oară de la izbucnirea în presă a acestui scandal, îl pun în cauză pe preşedintele Frantei, marţi, şeful statului a evocat „foarte puţin” climatul politic, la întâlnirea cu miniştrii, a spus Eric Besson, ministrul Imigraţiei, interpelat de jurnalişti în curtea Palatului Elysee. Preşedintele, a adăugat Eric Besson, i-a sfătuit pe miniştri „să nu mai alimenteze zvonurile”: „Faceţi-vă munca, nu vă lăsaţi deturnaţi de actualitate, în rest, eu sunt stăpânul calendarului”. Aluzie voalată la o remaniere, mai devreme decât era de aşteptat după demisia de duminică a celor doi secretari de stat, îndepărtaţi pentru conduită necorespunzătoare, Alain Joyandet şi Christian Blanc? „Exclus să fim ostaticii zvonurilor”, a spus prim-ministrul Francois Fillon parlamentarilor UMP, reuniţi la Matignon. Prioritatea noastră politică nu este remanierea, ci securizarea regimului de pensii, prin repartiţii şi reaşezări de cheltuieli publice. Datoria guvernului este de a scoate Franţa din criza economică şi financiară”, a subliniat prim-ministrul.
Semn al voinţei executivului de a restabili calmul, intervenţia prim-ministrului a fost transmisă, în mod excepţional, la televiziune, în direct, deşi întâlnirile dintre şeful guvernului sau preşedinte şi aleşii majorităţii au loc, de regulă, cu uşile închise. Majoritatea membrilor guvernului au respectat întocmai consemnul impus de preşedintele Republicii, discreţie absolută adică, şi n-au răspuns la nicio întrebare pusă de jurnalişti, la ieşirea de la şedinţa consiliului de miniştri. Câţiva au făcut doar scurte referiri la atmosfera în care s-au derulat lucrările. Ministrul de Externe, Bernard Kouchner, a calificat-o drept „excelentă”, Eric Besson a etichetat-o ca „specifică zilei de miercuri, concentrată”.
Eric Woerth, ministrul Muncii, dar şi protagonist în saga politică, născută dintr-o înceţoşata afacere privată, care ameninţă să-l învăluie pe preşedinte chiar, a ieşit ultimul şi foarte zîmbitor de la reuniunea miniştrilor. Jurnaliştii l-au întrebat dacă şeful statului şi-a reafirmat susţinerea privind persoana sa, dată fiind ancheta care se desfăşoara în legătură cu presupusele evaziuni fiscale săvârşite de posesoarea uneia dintre cele mai mari averi ale Franţei, Liliane Bettencourt, moştenitoarea L’Oreal, sub protecţie şi cu presupusul concurs al soţiei prim-ministrului de azi, pe atunci doar ministru al Bugetului. Saga punctată de nenumărate dineuri în privat, decorări la Elysee, trădări şi campanii electorale, asezonate cu sume uriaşe în euro, plicuri grase, cum se exprimă unii…
Ce răspunde prim-ministrul la întrebarea jurnaliştilor, dacă şi-a reconfirmat preşedintele susţinerea: „Oh, desigur. Da, da!”.
„În timpul campaniei mele prezidenţiale am delegat totul lui Eric Woerth, declarase zilele trecute preşedintele Republicii Franceze.
Între timp, 64% dintre francezi dezaprobă politica lui Nicolas Sarkozy, conform Paris Match Infop.