Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, candidat la alegerile prezidenţiale din aprilie şi mai, a propus marţi modificarea condiţiilor în care imigranţii pot beneficia de ajutoare sociale.
Sarkozy a declarat că există „prea mulţi străini” în Franţa pentru ca sistemul de integrare să funcţioneze bine şi a promis că va reduce la jumătate numărul imigranţilor primiţi în fiecare an dacă va fi reales.
„Sistemul nostru de integrare funcţionează din ce în ce mai rău deoarece avem prea mulţi străini în ţara noastră şi nu mai reuşim să le găsim o locuinţă, un loc de muncă, o şcoală”, a declarat Sarkozy în timpul unei emisiuni la postul de televiziune France 2, potrivit mediafax.ro.
În mandatul următor de cinci ani, „consider că pentru a relansa integrarea în bune condiţii, trebuie înjumătăţit numărul de oameni pe care îi primim, adică de la 180.000 la circa 100.000”, a propus el.