Washingtonul a transmis Moscovei „un semnal clar că răbdarea lui Trump cu Putin se epuizează”, rezumă The Wall Street Journal. Trezoreria SUA a anunțat miercuri, 22 octombrie, sancțiuni care vizează doi giganți petrolieri ruși, Rosneft și Lukoil, o consecință, potrivit administrației Trump, a „lipsei de voință a Rusiei de a se angaja într-un proces de pace pentru a pune capăt războiului din Ucraina”.
Această decizie „interzice efectiv orice interacțiune economică cu Rosneft, Lukoil și filialele acestora – nu numai pentru companiile americane, ci și pentru băncile străine și partenerii de afaceri legați de entitățile sancționate”, explică Süddeutsche Zeitung.
Sancțiunile impuse miercuri „izolează companiile rusești de instituțiile financiare și sistemele bancare americane, împiedicându-le efectiv să tranzacționeze în dolari americani”, specifică The Washington Post.
„Cei care nu respectă sancțiunile, inclusiv instituțiile financiare străine, pot fi supuși unor sancțiuni severe, inclusiv măsuri punitive în cascadă. Persoanele fizice, la rândul lor, se pot confrunta cu urmărire penală”. Acestea sunt „primele sancțiuni impuse de președintele american Donald Trump împotriva Moscovei de la preluarea mandatului în ianuarie”, relatează Kyiv Independent, care arată că Washingtonul încearcă „să preseze Moscova să accepte un armistițiu”.
Intervievat de Fox News, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a explicat că aceste sancțiuni s-au datorat faptului că Vladimir Putin nu a fost „nici sincer, nici onest la masa negocierilor”, adăugând că președintele american este dezamăgit de stadiul actual al discuțiilor privind războiul din Ucraina. El a asigurat că este „gata să meargă mai departe dacă este necesar”, invitând aliații Statelor Unite „să se alăture acestor sancțiuni”.
Anterior, Uniunea Europeană anunțase deja că a ajuns la un acord pentru înăsprirea sancțiunilor privind hidrocarburile ruse și reducerea veniturilor Rusiei.
”Se așteaptă ca sancțiunile să dea o lovitură semnificativă economiei țării”, scrie Wall Street Journal. Kim Donavan, fost oficial de rang înalt la Casa Albă și la Trezorerie, a declarat că „mașina de război rusă” va „suferi un șoc sever”. „Deja se luptă să finanțeze guvernul și armata, așa că acest lucru le va afecta capacitatea de a continua războiul și ar putea fi un factor determinant pentru a-l împinge pe Putin să vină la masa negocierilor”, a spus Donovan.
Donald Trump a mai anunțat că a anulat summitul cu omologul său rus ce ar fi trebuit să aibă loc la Budapesta, invocând lipsa progresului diplomatic. Anunțul acestei întâlniri i-a șocat pe miniștrii europeni de externe și pe cei de la Kiev. Suspendarea întâlnirii americano-ruse din Ungaria „marchează o nouă schimbare bruscă în declarațiile publice ale lui Trump privind războiul” din Ucraina, notează Washington Post. În ultimele săptămâni, acestea „au oscilat între posibilitatea de a vinde rachete de croazieră Tomahawk cu rază lungă de acțiune către Ucraina, încetarea bruscă a oricărei presiuni asupra Moscovei, după o conversație telefonică de săptămâna trecută cu Putin și, acum, o răcire a relațiilor dintre Statele Unite și Rusia”.
„Divergențe majore” între Washington și Moscova se adâncesc Anunțurile Washingtonului vin „în contextul în care diferențele dintre propunerile de pace ale SUA și Rusiei s-au adâncit în mod clar în această săptămână”, notează BBC. „Trump a indicat că un punct cheie de blocaj constă în refuzul Moscovei de a înceta luptele de-a lungul actualei linii a frontului”, subliniază BBC.
Asta înseamnă încă un cui în sicriul dolarului și al euro.
Toate sanctiunile au fost aceleasi, inutile cu Rusia, dar care au lovit economia UE. Cu UE se rezboieste Trump !
Ăsta, Tru mp încă se mai crede că este jand armul lumii. Nu mai este și cea mai mare parte a națiunilor de pe Terra refuză să mai fie controlate/subordonate dolarului. Rezultatul = BRICS, unde dolarul nu mai prea are căutare, și fără dominația dolarului SUA este fa lită, ca multe alte țări. Numai că datoria ei este muuuuult mai mare, și o are față de China, care se străduie să scape de dolari și de activele americane puse drept garanție, și chiar față de Rusia, care la rândul ei se debarasează de dolarii pe care-i mai are. De aceea Putin își permite să-l per sifleze pe narc isistul de peste ocean. Rusia și-a pregătit de multă vreme această situaţie, a existenței sancțiunilor, este oarecum imună la ele, iar cei care vor plăti cu vârf și îndesat vor fi europenii , urmați cu ceva decalaj în timp, de americani. Deja europenii au o notă de plată baba nă din această cauză, ea se va mării accelerat. Pericolul cel mare constă în faptul că orgo liosul Tru mp poate escalada războiul până în pragul folosirii armamentului nuclear, și după cum ne-a demonstrat până acum Rusia nu ezită să aplice replici dure la orice atentează la existenţa, chiar și nuclear.
Pro stracii sesese eku ras put Tino Izy atzi sunt ostracizati, in cap abili sa prici ceapa un text simplu si clar…Pentru „pace” Trump e in stare sa amane armistitiul atat cat e necesar indeplinirii planului la victime de ambele parti!!!
Nu e vorba de Trump, fraților, e strict comanda de la vânzătorii de armament și Trump, rebelul din Trump, nu prea vrea sa se conformeze! În plus, Trump joacă cartea așteptării, să își rupă gâtul UE cu mizeriile politice care distrug economic țările europene încât, nu mai exista piata europeană și nici economie și nici viață sănătoasă!
In schimb pe Elena Popa 1 il Dem masca catalogarea cuplului COM internist Rasputin-Trump drept cuplu „fanfaron”…E o de formatie a AG Gent tzilor dubli/multipli sesese eku sa evite invocarea ideologiei Geno Cid ului…
pai cu ‘Ialta’ de aseara cum ramane?:)))dupa cum vezi ,RC, numai la pace nu se gandeste Putin cu toate ca a tocat in Ucraina 1,5 milioane de rusi,nord coreeni etc cu ajutorul armatei ucrainiene
Pana nu trece de 10 miloane oameni pierderi sau pana cand il schimba gaska KGBista din jurul sau,nu se lasa de razboi
Nu va lasati inselati de aparentze. Trump are doar un moment de slabiciune. O sa-l cheme Putina la ordin si o sa faca iar dupa cum ii ordona seful de la Kremlin.
*F Kalacu Motz ot CzernovitZ: necititor de clasici rusi, specializd in apa incompresibila si in nanocipuri care sunt acelasi lucru cu nanoparticulele, pt ca ambele incep tot cu ,.,nano”.
Dacă Trump și Putin au vrut să creeze impresia că sunt cei mai mari conducători din lume, nu le-a ieșit. Sunt doi fanfaroni care nu sunt în stare decât să pună în scenă o mascaradă.
De crep Pitu Tom cel lin cer e Braille fredoneaza „ala, bala, portocala”…Pe AG Gent tzii SOV ie Tica ii Dem masca Tica-urile…
Trump crede că Putin îndată ce îl vede și da mâna cu dânsul trebuie să cedeze…apădapăcunu..
Sancțiunile și fost aplicate pe baza unui ordin adoptat de Biden…
Da terminat cu Trump..a devenit Biden N 2..
după ce Rușii ajung la Kiev.
Iar 🥳ul PIANIzD ajunge să se LEGENE sub Podul Pivnicnîi.
Cu MÂNA-N gură, ca MuZZolini, măR😜g…
● RumburKK- trolaK URkk -RumburKK ●
„Statele Unite sunt dușmanul nostru, iar „pacificatorul” lor vorbăreț s-a angajat acum pe deplin pe calea războiului cu Rusia”, a scris marele marțafoi Medvedev pe Telegram, referindu-se la președintele american Donald Trump.
atata doar ca Rusia isi vinde petrolul, gazele si materiile prime in ruble si yuani, iar pe dolar si euro face cu bolta
În sfârșit, Moscova primește ce merită.Sper că Trump nu o da la întors!Și a doua scatoalcă primită de rusnaci:Pachetul de sancțiuni – al 19-lea de la invazia pe scară largă a Ucrainei de către Moscova – stabilește că cele 27 de țări ale UE vor renunța treptat la achizițiile de gaz natural lichefiat din Rusia până în ianuarie 2027.
Nu va im pacient tatzi prostracilor ras put Tino Izy, v-am mai spus ca I’le Gal u Trump alterneaza Dej jectiile functie de riscul major de a se autodemasca…Un nou flit la fel de ordin Narr ca toate celelalte…Problema nu era cu „sanctiunile”, ci cu RACHETELE!!! Cica, vrea sa-si aduca Tatucu la „masa negocierilor”!? Moon Strul oasa for orma de vi ietzuire…
Orice sanctiune impotriva Rusia afecteaza UE, decat. Continuati, pana la falimentul UE !