Nicușor Dan și Ilie Bolojan ar fi ajuns la un compromis care să deblocheze criza politică, iar Bolojan să fie desemnat premier. Potrivit surselor Profit.ro, Bolojan a acceptat solicitarea președintelui să nu fie majorată acum cota generală de TVA de la 19% la 21%, dar în schimb vor crește cotele reduse de TVA, în prezent la 5% și 9%.
Agenţia News.ro scrie, citând surse, că în contextul în care ECOFIN ia în calcul să acorde României termenul de 15 octombrie pentru a lua măsurile necesare reducerii deficitului bugetar, o creştere cu 2 puncte procentuale a TVA ar putea fi decisă după acea dată.
În octombrie se va face o reevaluare a cifrelor și dacă cifrele nu sunt bune, atunci va crește automat la 21% TVA.
De asemenea, relatează News.ro, coaliţia de guvernare urmează să decidă dacă în cazurile în care în prezent cota de TVA este 9%, aceasta va fi majorată la 19%.
TVA pentru alimente şi medicamente ar urma, însă, să se menţină la 9%, aceasta fiind una dintre condiţiile impuse de PSD.
Nicușor Dan a refuzat creșterea cotei generale de TVA de la 19% la 21%, după ce a dat scris în campanie că TVA nu va crește. Dar iată că TVA tot ar crește într-o formă sau alta.
Vrajeala ieftina,mucusor stia de la inceput ca o sa creasca ,dar sa de-a bine la prostime a tinut sus si tare ca nu vrea TVA la 19 % si apoi a iesit cum a stabilit mucusoros si incruntatul bolovan !