Scamatoria cu TVA. La ce compromis ar fi ajuns Nicușor Dan și Ilie Bolojan

Nicușor Dan și Ilie Bolojan ar fi ajuns la un compromis care să deblocheze criza politică, iar Bolojan să fie desemnat premier. Potrivit surselor Profit.ro, Bolojan a acceptat solicitarea președintelui să nu fie majorată acum cota generală de TVA de la 19% la 21%, dar în schimb vor crește cotele reduse de TVA, în prezent la 5% și 9%.

Agenţia News.ro scrie, citând surse, că în contextul în care ECOFIN ia în calcul să acorde României termenul de 15 octombrie pentru a lua măsurile necesare reducerii deficitului bugetar, o creştere cu 2 puncte procentuale a TVA ar putea fi decisă după acea dată.

În octombrie se va face o reevaluare a cifrelor și dacă cifrele nu sunt bune, atunci va crește automat la 21% TVA.

De asemenea, relatează News.ro, coaliţia de guvernare urmează să decidă dacă în cazurile în care în prezent cota de TVA este 9%, aceasta va fi majorată la 19%.

TVA pentru alimente şi medicamente ar urma, însă, să se menţină la 9%, aceasta fiind una dintre condiţiile impuse de PSD.

Nicușor Dan a refuzat creșterea cotei generale de TVA de la 19% la 21%, după ce a dat scris în campanie că TVA nu va crește.  Dar iată că TVA tot ar crește într-o formă sau alta.

Recomanda 5
Author

14 Comentarii

  1. Vrajeala ieftina,mucusor stia de la inceput ca o sa creasca ,dar sa de-a bine la prostime a tinut sus si tare ca nu vrea TVA la 19 % si apoi a iesit cum a stabilit mucusoros si incruntatul bolovan !

  2. Eu zic că pt. dreptacii din 2 camere ceaușiste e momentul CU tva 19% să-și ia la YACHT-uri , PETRE Scumpu, Rollexe , Zexe și Merțane și produse de bază : caviar oceanic congelat , ciuperci de pădure trufe , trufandale târfe de vară , sulimanuri , buticuri și baticuri de îmbrobodit proștii ”grămadă adică en-gros .Că mare ^brănză de 16( o face dublu) că la investitorii strategici cu minim pe economie și cu pensia ”în basma , le dublează prețul la parizer cu zgărci ,. Totuși cele mai afectate vor fi pițipoancele pe Litorel cu Enel , Enel de aur la Bouric , că nu se mai pot bronza anticipat la bec , din cauza celui mai extremist Kilowat din Ioropa .

  3. Pai de la niște jalnici scamatori la ce sa te aștepți? Tragedia este ca ăștia fac scamatorii pe pielea noastră și noi nu ripostam. Halal șleahtă românească!

  4. Jigodia a ținut o țară întreagă 50 de zile cu sufletul la gura că sa ni-l propună premier tot pe Bolojan! Un Editat! Daca PSD are sânge în instalație nu ar trebui sa. Orteze un guvern cu Bolovan premier!

  5. Prefera sa reformele viața și traiul cetățenilor români majoritari și nu reformarea sistemului de valori și financiar la nivel înalt.

  6. AUR=SOS=POT=cozile de topor ale lui Putin, cozi folosite pentru a pune mana pe Romania si a o transforma intr-un fel de Belarus.

    Intre asta a avut de ales Romania. De asta nu ati castigat.

    • Ți-o spun prietenește, gratuit, ești dus rău cu pluta! Caută-te urgent la mansardă până nu delirezi total! Dacă ești bătrân roagă-te să te ierte mai repede că suferi rău, dacă nu,încearcă cu medicamente pentru combaterea substanțelor interzise. Apropos’esti vaccinat?? Poate de acolo ți se trage cu „inteligența” care-ți iese prin urechi!

  7. Sa trecem la treaba: reducerea dezmatului din sectorul bugetar,digitalizarea anaf si restructurarea lui ,aproximativ 300.0000 de bugetari care nu sunt necesari sa mearga in privat .

  8. Preturile la detergenți, cosmetice, piese auto, etc ai crescut cu 30-40% în ultimii ani, asa ca 2% nu va face vreo diferența.

  9. Antreprenosii si consumasurosii stiu de cota de 19% celelate cote in functie de HORECA sau imobiliare, nu ne intereseaza
    iar cautati nodul in papura

  10. Va inteleg frustrarea ,gloata draga,dar nu va inteleg insistenta nebuna de a fi contra argumentului suprem si rational ce face ca viata noastra sa fie posibila:orientarea proeuropeana,democratica si spre piata libera.Nu vreau sa va determin sa aveti un colaps de trezire la viata,nici n-am cum sa fac asta,nici nu-mi propun.Bellu va rezolva asta,nu eu,si va doresc,spre binele vostru,sa nu va mai chinuiti,mai bine neantul, unei existente frustrante,pentru voi si pentru cei pe care le-ati influentat mintile plapande.De multe ori ,moartea este o afacere mult mai profitabila,decat existenta frustranta.Asa ,cum si pentru mine,in imprejurari similare,dar contrare,ar fi de preferat.In 18 mai,o parte a societatii,a demonstrat ca vrea cu Europa,vrea sa traiasca normnal.Dati o sansa acestei initiative.Taceti,gloata,macar o juma de an,daca ne-am inselat noi,proeurupenii,veti avea sansa si voi ,cei care nu ati pasit la Bellu,sa demonstrati ca voi aveti dreptate.Dar ,fara mine.Va salut ,cu un respect rezonabil!

    • Inca un imbecil care se crede „Telectual”.
      Faptul ca mugesti toata ziua muuu- Europa arata ca esti un biped care nu are decat 1 1/2 neuroni.Sau esti si tu „Dotore” la Sor-Bona.
      Aluzia ta de intelectual rasat referitoare la Bellu ne cam lasa reci.
      S-ar putea sa ajungi in locurile cu verdeata mai repede decat crezi.Nu se stie cand apare un chegulet de sange dupa multiplele vaccinuri anticovid pe care ti le-ai administrat pe altarul stiintei.
      Cat despre gloata ……vorba lui Dabija nu te f*te grija.
      Iar despre RESPECT nu poate fi vorba. Nu meriti decat un scuipat.

    • Vezi bă că furajele la Silozurile KAUFLAND , vor fi mai scumpe , sau intri la cură ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.