Scandal de pedofilie la nivel înalt, în Marea Britanie. Laburistul Simon Danczuk a fost suspendat din partid după ce s-a aflat că anul trecut a trimis mai multe mesaje cu tentă sexuală unei minore, informează The Sun, potrivit b1.ro.
Dezvăluirile tabloidului vin în contextul în care parlamentarul britanic, membru al Camerei Comunelor, a fost un celebru militant împotriva exploatării sexuale a copiilor. Totodată, el a jucat un rol important în dezvăluirile privind actele de pedofilie ale fostului parlamentar Sir Cyril Smith, decedat în 2010.
Destinatara mesajelor cu tentă sexuală era Sophena Houlihan, o adolescentă de 17 ani, studentă la Facultatea de Arte. Tănăra îl contactase pe Danczuk pentru un loc de muncă la biroul lui.
Potrivit jurnaliștilor britanici, parlamentarul îi scria minorei că abia aşteaptă să o pălmuiască peste fund, invitând-o totodată într-o vacanţă în Spania.
În replică, Simon Danczuk a afirmat că acuzațiile care i se aduc “nu sunt în totalitate adevărate”. Totuși, acesta a admis că episodul a existat, precizând că este vorba despre o “întâmplare nefericită” în viaţa sa.