
Avocații Sorinei Pintea au depus o sesizare către Centrul de Reținere și Arestare Preventivă nr. 1 din București, reclamând faptul că fostului ministru i-au fost încălcate mai multe drepturi, că a fost expusă în situația în care se află, adusă în cătușe la medic și împinsă de un agent din escortă.
Potrivit sesizării, avocații spun că au fost încălcate drepturile pacientului și art. 3 CEDO.
Avocații au cerut să știe cine este persoana decidentă și care sunt motivele pentru care Sorina Pintea nu a fost transportată marți la Policlinica MAI – Dr. Nicolae Kretulescu, unde trebuia să facă investigații medicale, cu un mijloc de transport adaptat stării sale de sănătate, „dat fiind faptul că, din actele medicale aflate la dosarul individual, cât și din examinarea clinică, reiese faptul că prezintă probleme locomotorii și neurologice, cauzate de paresteziile instalate pe partea stângă a corpului”.
Apărătorii cer și să li se comunice cine sunt persoanele care au efectuat și asigurat transportul Sorinei Pintea și ce funcții au acestea, dar și cine a dispus comunicarea către mass-media a faptului să fostul ministru urmează să fie transportat la Policlinica MAI – Dr. Nicolae Kretulescu, respectiv a orei acestei deplasări, cu încălcarea manifestării exprese de voință a acesteia, exprimată în scris, prin cerere transmisă Centrului de Reținere și Arestare Preventivă nr. 1, în sensul ca toate datele privind starea sa de sănătate să rămână confidențiale.
De asemenea, se solicită să se comunice către avocați cine a decis ca accesul în Policlinica MAI să fie realizat prin intrarea la care se aflau toți jurnaliștii „chemați de dumneavoastră”, scriu avocații în solicitarea către Centrul de Arest.
Aceștia mai întreabă de ce nu au fost folosite celelalte intrări ale Policlinicii MAI care nu permiteau filmarea Sorinei Pintea „în această postură umilitoare și degradantă”.
Apărătorii întreabă Centrul de Arest care au fost motivele pentru care Sorina Pintea a fost transportată încătușată „raportat la starea ei de sănătate și simptomatologia existentă” și care sunt motivele pentru care persoanele din escortă „nu doar că nu i-au asigurat paza și protecția, ci acestea au folosit-o drept scut uman pentru a-și face loc printre jurnaliștii și cameramanii care obturau accesul în clădire, la intrarea aleasă de dvs.”
Avocații Sorinei Pintea acuză că fostul ministru a fost împins de o femeie aflată în escortă, care a „bruscat-o și îmbrâncit-o pe Sorina Pintea, astfel cum se poate observa din imaginile video difuzate de televiziunile naționale chemate de dvs.”, potrivit solicitării trimise de avocații Sorinei Pintea Centrului de Arest.
Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a fost dusă, marți seara, înapoi în Arestul Capitalei după ce a fost la Policlinica MAI pentru consultații medicale.
La ieșirea din sediul policlinicii, fostul ministru a refuzat să vorbească cu presa și s-a îndreptat direct spre mașina de poliție care a transportat-o înapoi în arest.
Recent, Sorina Pintea a anunțat că a fost diagnosticată cu o boală autoimună gravă.
Tribunalul Bucureşti a decis, sâmbătă, arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea. Decizia nu este definitivă. Ea este acuzată că a luat de mită sumele de 10.000 de euro şi 120.000 lei, bani ce reprezintă un procent de 7% din valoarea unui contract.
Vela a cerut o anchetă
Ministrul interimar de Interne, Marcel Vela, a anunţat, miercuri, că a cerut şefului Poliţiei Române să înceapă o anchetă în cazul Sorinei Pintea.
Ancheta vizează modul în care au acționat poliţiştii care au asigurat transportul fostului ministru de la arestul central, la policlinica MAI.
ASISTAM LA UN NOU SPECTACOL DE CIRC DE PROASTA FACTURA BAGAT ROMANILOR PE GAT CU DEASILA .
DACA MADAM PINTEA ERA ASA BONAVA CUM DE ERA LA MUNCA ATUNCI CAND S-A FACUT FLAGRANTUL ???.
BOLNAVI INCHIPUITI IN PSD SI IN POLITICA CAND DNA I-A UMFLAT AVEM DESTUI :Nastase,Oprescu ,Nicusor Dan ,Niculescu etc.
AU FACUT INDIGESTIE ,LE-A CAZURT GREU SPAGA .
Luati FISA MEDICALA A SORINEI PINTEA si va lamuriti :diagnostice ,tratamente evolutie ,investigatii,restul este CIRCOTECA AVOCATEASCA.
felicitari psd cu asemenea jeguri precum fabricantul de palinca zetea ( mare zmecher in zona cu neamul strecurat in FUNCTII). ciolacule ce sluga esti !
Imi pare rau ,eu nu am vazut catusele buclucase,am vazut doar o patura…acuma,daca doamna era asa de bolnava,n-ar fi trebuit sa-si agraveze maladia cu stresul inerent functiei de ministru,ba mai mult : acela al unei campanii electorale pentru functia de primar(se stie ca in cazul bolilor autoimune,stresul este decisiv)-trebuia sa se pensioneze si sa aiba linistea pe care o au cei in situatia respectiva,ocupandu-si timpul cu calcule relaxante de genul : la ce renunt azi,la patrunjel sau la cele trei oua pe saptamana,la malai sau plates electricitatea(ca atata imi ajunge pensia)?:mai ales ca dansa,contabila de meserie fiind,ar face aceste calcule pocnind din degete…eee!da’ cand trebuie sa-ti bati capul cum imparti spaga ca sa nu superi pe nimeni…uite ce stres iese daca banii nu ajung la toti…
Chiar si multi medici care o cunosc spun ca simuleaza boala ca sa scape de puscarie si descriu cu cata energie ii haituia noaptea la controalele inopinate din spitale in cautare de mita de la doctori. Dar si daca simuleaza e periculos pentru santate, pentru ca se poate trezi cu tratament pentru o boala pe care nu o are dar pretinde ca o are, in ciuda analizelor care dovedesc ca nu are nimic. In definitiv ea alege. Ca si daca nu primeste tratament, zbiara ca este neglijata. Si ar fi pacat sa pierdem acest personaj de basm, pe insasi Frumoasa Ador Mita.
https://adevarul.ro/locale/craiova/fotografia-sorina-pintea-distribuita-medici-starneste-controverse-mediul-online-penibila-postare-foto-1_5e5f1d5a5163ec4271b18af4/index.html
Banditul de Zetea de la Maramu ar trebui demis urgent din functie pentru ideile fasciste expRimate in direct si la o ora de varf despre Pintea! Banditul vreA exterminarea oamenilor bolnavi in ultima faza precum fascistii. Asemenea oameni nu au ce cauta intr-un partid umanist precum PSD! Afara javra extraordinara care te-ai luat de mana cu cel din deal! HHUOO!
@bandyt : scrie-i lui Ciolacu, seful PSD. Si eu fiind de aceeasi parare cu tine.
Sorina nu e moarta ci scoasa din anturajul mafiot. Probabil justitia a instituit arestul pentru conservarea probelor si deslusirea cauzei.
Remaarc dubla masura :
1.cand politia,jandarmeria bate reprezentantii #rezist ,pesedocii posteaza :eroii Romaniei in uniforma,,asa trebuie legal,foarte bine face
penelocii:hua,militia comunista ,banditii jandarmeriei,etc
2.cand politia ,jandarmeria,bate lideri PSD,pesedocii posteaz:”Kukuvesmul DNA a murit, traiasca kukuvismul DNA!””Milițianca e o reprezentanta exponențială a generației millennials, loaze multe, cu diplome colorate, ”
postacii peneloci posteaza: politia si-a facut datoria,incaatusarea e legala,etc
Pana la urma e o chestie de gust,exact ca deciziile CCR !
Jardain, pentru că ai îndrăznit să utilizezi un fragment din postarea mea, ca un simulacru de drept la replică trebuie să-ți precizez că postarea mea indignată este enunțată de UNUL care a fost defilat în cătușe și aruncat în închisoare chiar de o clică de borfași cu robe cu afinități…. pesediste.
Dar, înțelepciunea ce o dobândești în urma unei asemenea experiențe umilitoare și degradante te îndeamnă să ignori autorii direcți ai exercițiului de represiune căreia i-ai fost subiect și să te rezumi doar la aspectul dezumanizant al acelei îmbrînceli comise de scrofița milițiancă.
Postarea mea NU ESTE POSTAREA UNUI TROLL PESEDIST, ci este îndreptățita indignare a unuia care știe ce anume înseamnă încătușarea și întemnițarea.
Voi, talibanii brainwashed, nici măcar n-aveți habar despre ce este vorba atunci când behăiți ca nebunii „SĂ I S EPUNĂ CĂTUȘELE!” „SĂ FIE LEGATĂ CU LANȚURI ȘI PRIPONITĂ DE BILA DE FIER!”
IRESPONSABILILOR, NICI N-AVEȚI HABAR DESPRE CE OROARE PSIHOLOGICĂ ESTE VORBA!
Iar ca să fii lămurit asupra inutilității brutalității comise de scrofitza milițiancă, ia de aici o întâmplare reală:
toamna anului 2017 Găești.
Un „hoț” (egal deținut) aproape de liberarea la termen, a fost călcat pe bătături de o șefă de secție de deținere. Ei bine, chiar asumându-și comiterea unei infracțiuni în interiorul unei pedepse privative de libertate, DEȚINUTUL IRITAT s-a lansat să-i șteargă o rachetă inspectoarei șefă de secție de deținere. Nu s-a materializat acțiunea datorită intervenției agenților supraveghetori de serviciu. 😮 Ce am vrut să spun cu asta? Doar o paralelă analitică: milițianca aia care o face pe-a căpcăuna cu o amărâtă de femeie în vârstă, cu evidente semne de pareză ce-i afectează posibilitatea de deplasare, are mare norocuț că nu-și desfășoară apucăturile de Maromet într-un penitenciar regular! Căci, sunt al naibii de sigur că la nici 48 de ore de la începerea serviciului, tembelei obeze și cu instincte de torționar ÎI ZBOARĂ câteva rachete în căpuțul ei blond de se lecuiește pe veci să mai comită brutalități și violențe gratuite și fără rost.
Concluzie: purcica aia cu apucături de Maromet ar putea să-și încerce talentele într-un penitenciar normal.
Sunt SIGUR că-și înghite singură cioburile lentilelor sparte de capul ei cel prost și înfumurat.
Și, amice, ultima remarcă:
Am vreo 3 ani de când mi-am ispășit integral pedeapsa. (mică – doar 8 luni)
Eu zic că am fost tare și nu m-a afectat prea tare regimul penitenciar, comparat cu cei 13 ani de activitate în RoArmy.
Închisoarea mi-a părut doar un fel de „armată” fără instrucție.
Însă, în plan psihologic, și acuma am coșmaruri, chiar destul de dese, în care mă visez în închisoare, în care sunt anunțat că mi-a venit decizia de liberare dar caut traseul de la vreo secție de deținere la poartă și culoarele alea mărginite de ziduri și de sârmă ghimpată se tot amestecă ca într-un labirint nebunesc și de fiecare dată au ca finalitate … O UȘĂ ÎNCHISĂ.
Știi cum te trezești după un asemenea coșmar?
Lac de sudoare și secat de vlagă.
Și reține că Io* am dus pârnaia destul de bine, cu oarecare indiferență.
Acuma, ia spune-mi tu, inconștientule, cam care va fi structura psihologică a unei persoane de condiție intelectuală, ocupantă de înalte funcții administrative, care nu are nici cel mai mic bagaj de cunoștințe referitor la mediul carceral sau la mediile care presupun violență sau infracționalitate!
Să-ți spun eu răspunsul?
femeia aia (indiferent cum o chema și din ce partid o fi făcând parte) VA FI UN OM TERMINAT D.P.D.V Psihic!
Acuma dă fuga la art. 223 C.p.p. și mai citește o dată acele alineate, în lumina celor descrise de mine!
Moare Sorina, ati Editat steagul! Nu va spala nicio hartie acoperitoare. Ne vedem la baricada.
Asta iti este Romania normala Her IohannSS si justitia independenta?
Justitia lui iohanniSS extermina nu doar ucide..
Pentru ROMAN de la 16:33…Vezi pe Youtube ,,JANE FONDA arrested,, Celebra actrița de 81 de ani ,arestată cu cătușe pentru o simplă tulburare a ordinii publice…
Încătușarea PROTEJEAZĂ viața celui reținut, căci acesta nu mai are posibiliatea de a sări pe geam sau peste balustradă ! Ca să nu mai vorbim că-i protejează și pe polițiști de nervozitatea inevitabilă a celui care a fost prins cu ocaua mică…
@Ciripoi Publik. Doamne fereste, CTP spunea ca Năstase și-a băgat unghia în gât ca pițigoiul.
@Darius
Din perspectiva Codului Penal Român, Sorina Pintea primește succesiv titulaturile standard de SUSPECT, respectiv INCULPAT, după începerea urmăririi penale „in personam” și apoi la trimitera în judecată.
INFRACTOR îi spui doar DUPĂ ce o eventuală Hotărâre de condamnare are caracter definitiv.
Iar ceea ce faci cu, cu afirmațiile tale nesăbuite, încalcă atât drepturile personale nepatrimoniale ale persoanei, stipulate la art 69 și următoarele Cod civil, dar sfidează și prevederile Directivei (UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție.
Sper să te dibuie avocații suspectei și să-ți inițieze o acțiune în răspundere civilă delictuală (1349 C.Civ) în urma căreia să te lase homeless și în c*rul gol!
Știu că n-am nici o șansă de a convinge în vreun fel vreun brainwashed hastag dar sper că al meu comentariu va fi apreciat de alți cititori, care încă mai au ceva materie cerebrală intactă.
Mă uitam la comentariile pline de venin ale unor zombies hastgag. Și mai apoi mi-a sărit în ochi un alt comm., realist, uman, al unui fost deținut politic. Și atunci am concluzionat: cei ce-și manifestă empatia, își afirmă oripilarea față de brutalități și afirmă primatul caracterului umanist al procedurii penale SUNT DOAR CEI CARE, ÎNTR_UN MOMENT AL VIEȚII LOR, AU SIMȚIT CÂT DE UMILITOR ȘI DEGRADANT ESTE ACESTE FESTIVAL AL DEFILĂRII ÎN CĂTUȘE.
Dar, este un dar cu caracter de profeție: oare nu se întoarce ea roata? Și mai e un proverb care spunea să ai grijă ce-ți dorești că s-ar putea să ți se îndeplinească. Așadar, fără a face apologia vreunei formațiuni politice, fără a mă pronunța pe detaliile speței, LE DORESC CĂTUȘE, LANȚURI ȘI BILE DE FIER ȘI-I BLESTEM PE TOȚI TALIBANII CE ACUMA CHIUIE DE BUCURIE VĂZÂND O BOLNAVĂ ÎN CĂTUȘE, REPEZITĂ DE O MILIȚIANCĂ TEMBELĂ! #Demonilor, nici n-aveți habar despre ce anume vă bucurați! Dar… o să aveți privilegiul sortit…
n.a. această scriere indignată nu este vreo pledoarie în favoarea infracționalității și nici nu reprezintă vreo apologie a vreunei formațiuni politice.
Este doar o răbufnire de obidă, determinată de înfiorătoarele sfidări ale unui principiu fundamental al procedurilor judiciare penale: UMANISMUL DREPTULUI PENAL:
„Umanismul dreptului penal este obligația legiuitorului și a persoanelor care aplică legea penală, de a respecta drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Altfel spus, umanismul dreptului penal reprezintă o cerinţă indispensabilă pentru opera de creare şi aplicare a dreptului penal.”
CE COMITE KRETINA AIA BLONDĂ, CU O SINGURĂ CIRCUMVOLUȚIUNE PE CREIER CREATĂ DOAR PRIN PURTAREA EXCESIVĂ A CASCHETEI, NU DIFERĂ CU NIMIC FAȚĂ DE ATITUDINEA TIRANICĂ A CELEBRULUI TORȚIONAR MAROMET. (n-ai văzut să fie chiar nepoată-sa sau strănepoată-sa?)
Actiunea derulata ieri de catre niste autoritati ale tarii,care vremelnic,au un cetatean in ”custodie” iese din limitele oricarei normalitati.Circ ieftin care nu se poate vedea in nici o tara din lume.Speranta ramane ca cineva sa raspunda tuturor problemelor solicitate de avocati care-i intereseaza si pe oamenii de rand!!!!
Din perspestiva CODULUI PENAL roman , ex. ministrul Sorina PINTEA este un infractor ! Si nu ce spune un propagandist PSD jalnic , sau un avocat la fel de jalnic , sau o tv. de manipulare la fel de janica ! DNA este o institute a statului roman , in care poporul cinstit chiar crede ! Sigur ca hotii , excrocii , politicieni tradatori , sunt inspaimintati de DNA ! Urmeaza nota de plata !
E corect ceea ce spune un procuror portocal jalnic de la DNA. Noroc ca portocalul gaseste destui imbecili care sa-l creada.
A luat punga crezând că înăuntru e o glajă cu pălincă , a zis ,,super tare,, căci spera la o pălincă de calitate superioară , de 50 de grade, fără adaosuri, fără conservanți !
Hai că le dăm idei arvocaților !
Ce atata scandal pentru o escroaca? Are si puscaria rolul ei educativ, nu i se sfarseste viata daca hoata intra la inchisoare, acolo va fi reeducata si redata societatii eliberata de tentatia de a mai prada statul in dauna cetateanului care plateste bani pentru buget, nu ca s-i fure ei. Pentru ea si pentru societate, ispasirea prin penitenta este un lucru bun, pozitiv, nu o mai cainati atat pe corupta aceasta!
@Avram Olivia
Daca era grav bolnava statea acasa la pensie pe caz de boale, nu era Ministru sau director de spital de stat, ca sa fure evident, tot de la stat, adica de la prostii care platesc impozite ca sa aiba ei ce fura. Nu e bolnava, nare nimic, simuleaza. E drept ca e daramata psihic pentru ca a fost prinsa, dara daca a furat este vina ei, nu a procurorilor.
ba dacan tea facut matha doftor da femei si pa tine, ardetear focu de tatar nespalat tradator de tara si popor. Faci ca scursura aia subhumana de besescu petrov1, hotii hotii, can hotu era tomna el. Sa cerut azil in tari straine din cauza lu, frasu, tasu, mana lui dreapta, toti hoti plus ce nu stim noi.
D-le @Flocescu, de unde stii tu ca Pintea nu-i bolnava? Esti tu doftor asa de dastept ca sa dai verdictul de sanatoasa, fara s-o consulti?
Tu te-ai uitat ce fatza umflata avea? Aia era fatza de femeie sanatoasa, bai nesanatosule la cap?
@Gogu
Si tu ai fi aratat la fel daca te prindeau ca ai furat de la stat. Dupa parerea voastra de oameni iubitori de coruptie, cei bolnavi de ceva au dreptul sa fure si sa plece cu prada acasa? Majoritatea oamenilor au cate o boala cronica, dar asta nu inseamna ca trebuie sa talhareasca statul.
@picior de lemn
Sa-ti dai in cap cu piciorul ala de lemn, ca lemn la lemn trage. Ce are sula cu prefectura? Basescu e un caz, Pintea este alt caz. Fratele llui Basescu a facut puscarie, Udrea era cat pe aci sa intre la bulau daca nu fugea si nu o salvau Dragnea si Tudorel Toader cu legile lor cu dedicatie pentru talhari.
Daca la tine vine un mafiot si iti lasa la secretara o punga neagra despre care habar n-ai ca e cu bani [sau cu caltabosi], inseamna ca ai luat mita?
Tu judeci cat de cat?
Pt. Olivia : Această doamnă ar fi trebuit să știe demult că a lua mită nu e o chestie super-tare, ci una de bulău !Iar dacă e grav bolnava trebuia să se pensioneze !
De fapt, vedem cum această doamnă urcă voinicește treptele , de parcă n-ar avea nimic ,cel mult o coli-cinstită cronică…
Neprimindu-și doza așteptată de stimă din partea celorlalți, milițianca comite gesturi instinctuale prin care-și cerșește idolatria neacordată voluntar: ÎMPINGE CA UN MAROMET* CU FUSTĂ O AMĂRÂTĂ BOLNAVĂ, AJUNSĂ ÎNCĂTUȘATĂ PRINTR-UN INCERT CONCURS DE ÎMPREJURĂRI.
Cu atât mai mult este sugestivă brutalitatea Tutei Milițience mai ales când aceasta se produce în fața camerelor de luat vederi ale televiziunilor naționale.
Prin gestul său brutal și neomenos, milițianca se simte răzbunată și împlinită. Se simte răzbunată pentru toate împrejurările în care dascăli, mentori, cunoscuți, vecini din generația celei încătușate, au umilit-o pe Proastă spunându-i neaoș că-i de o Prostie Tulburătoare.
Și se simte împlinită atunci când, în fața întregii națiuni își defilează chintalul de șunci, osânze și celulite, repezind-o pe aia care mai are un pic și o aduni cu fărașul de lângă bordură.
Văzând brutalitatea paradigmaticei Proaste ajunsă la Putere, mai că-ți vine în minte o sudalmă de genul celor scornite de gardianul Gicuță dintr-un roman de Marin Preda (roman necunoscut Tutei Milițiancă):
Editat
Uimitoarea agri-cultură generală dobândită din fuga touchpadului aifonului, pe site-uri intelectualiste de tipul „e-referate” și „clopoțeldot ro”, uimitoarele deprinderi teoretice și practice exersate în Bambuu și alte asemenea așezăminte de cultură bananieră, evident că au îndreptățit-o pe Tuta millennials să acceadă la una din cele mai prestigioase facultăți din lume: Factoria de boacteri de Noapte, de la Câmpina – Valahia.
Evident că rezultatele examenelor au fost dezastruoase – atât testele scrise picate ”Cum Laude”, dar și probele fizice căzute ”Magna Cum Laude”, nu de alta dar între timp Tuta millennials se metamorfozase într-o panaramă cu grație de balenieră și tonaj de poloboc nedestupat.
Norocuțul tutei a fost babacul – milițian pensionar – care-l cunoștea din tinerețea-i „comunistoidă” pe Comandantul Fabricii de Milițieni de la Câmpina.
În fine, grăirea lungă e sărăciea omului și belșugul pochilor.
Evident că azi Tuta Millennials a ajuns milițiancă.
O milițiancă aidoma tutor celorlalte milițience.
O milițiancă standard, ale cărei țâfnă și infatuare își au sustenabilitatea doar într-un element vestimentar: cașcheta de pe dovleacul purtător de șuvițe blonde. Căci doar blond este culoarea predestinată a mințișoarelor mononeuronale ale milițiencelor.
Pentru acest accesoriu formal, milițianca este străbătută permanent de un fior inspirat din cel de-al patrulea palier al Piramidei lui Maslov: nevoia de stimă şi de recunoaştere socială!
Ce că* cat stimă să mai primească tuta de nota 2,45, proastă ca o noapte polară și năroadă ca un taraș de gard înfipt într-o groapă adâncă?
Milițianca millennials
(pamflet mustind de ciudă la adresa tuturor tutelor absolute, ajunse milițience)
Milițianca e o reprezentanta exponențială a generației millennials, loaze multe, cu diplome colorate, și extrem de costisitoare.
Loaza millennials aparține acelei generații de nătângi care afirmă plină de emfază că „vor porni o revoluție” iar veteranii lui 89, le replică cu dispreț nedisimulat că „generația lor nu știu să pornească nici mașina de tuns iarba, darămite o revoluție”.
Tuta millennials și-a desăvârșit pregătirea școlară participând la Simularea Educației Naționale, pe care a parcurs-o în ritm uniform accelerat, cu aplomb de rățușca turboreactată prin apă.
Tuta millennials, la Examenul de Evaluare a Școlii Românești care scoate TâNpiți, a realizat uimitoarele performanțe de a obține nota 2,45 la ”Aritimetică” și nota 3,40 la Limba și Literatura română.
Tuta millennials a absolvit unul dintre cele mai performante colegii din țară: Colegiul Tehnic din Neisprăviții din Deal, (localitate învecinată cu Cucuieții din Vale).
Tuta Millennials a susținut Bacalaureatul la 5 obiecte: sport, muzică, educație civică, săritura în lungime și săritura în grosime.
Popescule, mai ca ti-as da dreptate.Dar cred ca tu l-ai votat pe Basescu, tu l-ai votat pe Johanis, pe Blaga, pe Videanu ,pe Kovesi, pe Coldea si sirul poate continua.De ce nu ceri averile la controlsi astora,sau macar sa nu ii alegi.In rest trebuie sa sti ca daca drepturile unui om ,indiferent cine e si ce a facut nu sunt respectate, nici ale tale sau ale celor citeva milioane care au procese prin Romania nu sunt respectate.Dar se pare ca pe multi bucura batjocura suferita de altii.Probabil ca te simti implinit, ti se satisface setea de ” dreptate”.Ia uitate tu un pic prin conturile tale ,posesiile tale.Chiar le poti justifica pe toate?