Președintele Comisiei Economice a Senatului, social-democratul Daniel Zamfir, spune că propunerea de reducere a CAS de la 25% la 20% este un lucru inacceptabil.
Daniel Zamfir a criticat, la RFI, proiectul PNL privind reducerea CAS de la 25% la 20%.
„Aici, vreau să se hotărască până la urmă domnul Cîțu și chiar PNL, în situația asta, dacă reducerea cu 5% a CAS-ului, deci de la 25% la 20%, înseamnă practic o reducere cu 20% a bugetului asigurărilor sociale, bugetul de pensii. Așadar, sigur, reducerea cu 5% ar însemna 317 lei în plus la toți salariații, dar reducerea cu 20% a bugetului de pensii, că despre asta este vorba, de acolo se iau acești bani, va însemna o scădere a pensiilor sau o creștere a deficitului bugetului de pensii. Ce înseamnă o creștere a deficitului? Să ne împrumutăm. Păi, hai să ne hotărâm când suntem
cinstiți și când suntem ipocriți. Ne împrumutăm la dobânzi foarte mari, pentru că iată, avem nevoie să ne împrumutăm sau reducem acest CAS ca să creem acel deficit?”, a declarat Daniel Zamfir.
Senatorul susține că proiectul PNL este inacceptabil.
„Încă o dată, toate lucrurile astea sigur că sunt bune, eu nu cred că se îndoiește cineva că PSD nu vrea să crească veniturile oamenilor, știți bine că ăsta a fost primul lucru pe care l-am făcut de când am intrat la guvernare și ăsta este un obiectiv major al politicii PSD, creșterea veniturilor oamenilor. Or nu poți să crești pe o parte veniturile salariaților și să diminuezi veniturile pensionarilor, lucrul ăsta nu este acceptabil”, a mai declarat președintele Comisiei Economice a Senatului.
Inițiativa a fost criticată miercuri și de sindicaliștii de la Cartel ALFA.
„Sub acoperirea dezastrului umanitar şi economic provocat de războiul din vecinătate, politicienii noştri accelerează cu cinism agenda de dezintegrare a sistemelor publice şi pregătirea terenului pentru a fi preluate de afacerile private.
Este o reţetă ultra-cunoscută la nivel global: corporaţiile şi capitalul (prin servitorii lor din politică) au folosit în ultimii 50 de ani fiecare dezastru care provoacă un şoc populaţiei pentru a elimina sisteme publice şi a le înlocui cu servicii private pentru profit. Aşa s-a întâmplat şi după dezastre naturale – când, spre exemplu, după uraganul care a devastat New Orleans sistemul public de învăţământ a fost înlocuit aproape peste noapte cu şcoli private, şi după dezastre provocate, precum războiul din Irak.
Cea mai recentă iniţiativă vizează amputarea sistemului public de pensii prin tăierea bruscă a unei cincimi din contribuţie. Sub pretextul nobil că lasă mai mulţi bani la dispoziţia oamenilor (cu care să-şi permită preţurile crescute necontrolat), de fapt se aplică încă o lovitură unui sistem deja şubrezit de inechităţi, pe care niciun guvern nu vrea să le corecteze.
Iniţiativa vine de altfel la foarte scurt timp după ce Guvernul a propus creşterea contribuţiei la fondurile administrate privat (pilonul II). Din nou, propunerea pare dictată de administratorii de fonduri private şi este făcută în condiţiile în care încă NU SE ŞTIE ce fel de pensii va plăti acest sistem, după ce fel de calcul, şi fără să fie vreo minimă garanţie că pensia din sistemul privat este cel puţin egală cu partea care se pierde din sistemul public.
Scopul principal şi real al reducerii contribuţiei nu este acela de a ajuta oamenii (doar cine este extrem de naiv îşi poate imagina acest lucru). Chiar dacă pe termen scurt oamenii ar rămâne într-adevăr cu ceva mai mulţi bani în mână, obiectivul vizat este acela de a dezmembra sistemul public de pensii. De altfel, autorii propunerii admit că banii din sistemul public vor trebui înlocuiţi prin transferuri de la bugetul de stat, însă în motivaţie afirmă că se bazează pe “o colectare mai bună” a veniturilor bugetare. Drept pentru care, ne întrebăm următoarele:
- Admiţănd că anul acesta va fi o colectare mai bună (deşi ipotetică), cât de sustenabil este acest transfer pe termen lung
- Nu vom auzi oare peste un an sau doi că sistemul public de pensii este nesustenabil şi trebuie desfiinţat? Ba cu siguranţă, aşa cum deja auzim în prezent, după ce s-a eliminat contribuţia capitalului şi a tot scăzut numărul de contribuabili la sistem, prin exceptări
- Cu ce se pregătesc guvernanţii pentru valul de decreţei care vor ieşi în curând la pensie?
- Şi o întrebare cheie, de ce nu se reduce sau elimină impozitul pe venit? Cum se face că tocmai contribuţia de asigurări sociale e vizată?
În fapt, politicienii, prin acţiunile lor, fac sistemul de pensii nesustenabil în mod deliberat, ca să-l poată da apoi în mâini private! Aşa cum fac şi cu transportul public, şi cum tot se străduiesc să facă şi cu învăţământul, şi cu sănătatea! Vom asista la un asasinat social în dorinţa de a face din România un paradis fiscal pentru capital.
Situaţia economică şi condiţiile de trai se înrăutăţesc accelerat şi oamenii au nevoie de sprijin. Acest sprijin trebuie să vină prin:
- creşterea urgentă a impozitării pe capital (unii fac profituri imense din criză, şi din cea sanitară şi din cea energetică);
- schimbarea sistemului de impozitare prin introducerea impozitării progresive;
- creşterea urgentă a salariului minim,
- mărirea indemnizaţiei de şomaj şi aducerea la o valoare adecvată a Indicatorului Social de Referinţă,
- actualizarea coşului minim de consum şi corelarea salariilor cu acesta,
Aşa cum precizează şi iniţiatorii acestei măsuri aberante, se preconizează încasări mai mari la buget anul acesta, încasări care sunt realizate prin sacrificarea bunăstării populaţiei, sărăcirea accelerată a cetăţenilor. Acestea trebuie redistribuite prin sprijinirea cetăţenilor astfel încât să facă faţă cheltuielilor în acestei perioadă, NU prin DISTRUGEREA sistemelor de protecţie socială!
Când România a ratificat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, s-a angajat să promoveze, întreţină şi susţină o economie socială de piaţă, iar România este, prin Constituţie, un stat social! Pentru actualii politicieni, această noţiune fie este dificil de înţeles din lipsa unei minime culturi politice, sau se află în solda unor interese private.
STOP distrugerii sistemelor de securitate socială!
Stop asasinatului social!„, a cerut Cartel ALFA prin intermediul unui comunicat.
Reducerea CAS de acum, înseamnă pensii viitoare proporțional mai mici pentru contribuabili de azi. La chestia asta nu se gândește nimeni ? Scade contribuția, scade pensia pe care o vei lua. Iar în sărăcia asta, să nu credem că oamenii pot pune ceva la păstrare pt. bătrânețe.