Avocaţii s-au întâlnit sâmbătă ca să-şi aleagă nouă conducere. Simpatizanţii principalilor candidaţi, Ion Ilie Iordăchescu şi Mihnea Stoica, s-au acuzat însă reciproc de fraudă, iar urnele au fost închise la prânz, deşi mai erau avocaţi care voiau să voteze.
La ora 9,.00 când era anunţat votul, nu venise prea multă lume. Aşa că adunarea s-a amânat cu o oră, ca să fie cvorum. Numai că la ora 12.30, când urnele s-au închis, încă mai erau avocaţi care aşteptau să voteze, scrie realitatea.net.
„Nu se poate aşa ceva. Nu se poate să ai avocaţi pe care nu îi primeşti în sală, nu se poate ca să trimiţi lumea acasă şi după aia să dai buletine de vot. Nu se poate să ai colaboratorul care să stea călare pă urne. Sunt chestiuni care nu fac onoare profesiei de avocat”, a spus avocatul candidat, Mihnea Stoica.
Contracandidatul său, actualul decan, are însă altă părere. „Toată lumea a votat”, a precizat decanul baroului.
Votul s-a terminat la prânz, însă rezultatele vor fi aflate sâmbătă noapte. Nouă avocaţi se luptă pentru a conduce Baroul Bucureşti timp de patru ani. Miza este mare, Baroul are 12.000 de avocaţi din totalul de 21.000 din întreaga ţară.