Au apărut noi detalii privind furtul comorilor dacice din Muzeul Drents din Olanda. În timp ce procurorii prezentau noi dovezi, unul dintre suspecți a făcut scandal.
Suspectul a cerut să fie eliberat temporar pentru a aștepta procesul acasă, invocând și condițiile improprii în celulă.
Acesta a declarat în fața instanței că „are dificultăți” să stea lângă un alt suspect și că trebuie „să se abțină să nu-i dea câteva palme”.
Urme de aur au fost într-o geantă de sport cu haine aruncată după furtul coifului și brățărilor dacice,
Geanta a fost găsită într-un container din Assen, iar legiştii olandezi au descoperit particule minuscule de aur.
Potrivit Parchetului, în acea geanta au fost puse comorile furate.
De asemenea, îmbrăcămintea aruncată în aceeași geantă avea urme de ADN ale suspecților.
Cei trei suspecți principali în cazul furtului comorilor dacice vor rămâne în arest pentru încă 90 de zile.
Parchetul a anunțat că ancheta a fost finalizată, dar căutările vor continua. Obiectele nu au fost încă descoperite, dar autoritățile cred că nu au fost topite.
Nu NUMAI Țurcana CREAȚA … ȚI OberLender, Sanki și Târnoviceanu TREBUIE întrebat. Așa, „MaiSTRÂNS”, CumÎmiDOREA-ArdentMIE, Vecinul MEU, Căpitanul ILIESCU, Șăf de Cabinet la Postelnicu. NU a APUCAT. DUPĂ Prăbușirea din Deembrie 1989, se STRECURA p Lângă Zidurile BLOCULUI … Apoi, la Scurtă VREME a decedat … Unii spun că de Inimă REA. Alții că LeSTIA PreÎnDestulDeMulte … RAR mi-a fost dat să văd ATÂÂÂÂTA Ură la un Individ, Câtă a Avut Ăla pe mine … Chiar DEGEABA, că IO ram EXTRANEU f-unei Competiții cu el, adică la PARTID sau „COMPANIE” … …
Păi, mă gîndesc că acu incepe să tremure genunchii la cîțiva din mafia cu epoleți, patrioții rumîni
Căutați poza primului suspect dintr-un magazin de haine. Dacă aia nu-i făcătură hI-A mi-o tai și mi-o dau la rațe! Nu s-a furat nimic, s-a dosit.
Urme de aur, ADN-ul hotilor corespunde … si cu asta lulu.
Cateve palme din alea militienesti, ar fi rezolvat problema in cateva minute. Au ajuns sa se roage de hoti?!……[Rumburak]
,,,mare dreptate ai!…zece minute, cu mine, intr-un atelier auto de tinichigerie si aveam deja artefactele!…
Bă cocainelor și cocalarilor , dacă alegeați pt. Romania și nu pt. Țărili di Gios din Dos , acuma la proces era un MARTOR DENUNȚĂTOR , Turcana . Bine ea ar fi zis că e numai în calitate de MARTOR ( CA ORICE ȘMENAR ANASTASIU ) , dar la următorul termen s-ar fi AUTODENUNȚAT , după ce o „pălmuia ăla puțin prin celulă . Bă cocalarilor , să vă luați lumânări de firfiricii ăia de vi i-au dat HOȚII HOLANDEZI , pt. tezaurul străbun , și așa de azi vă stinge Bolovan lumina .
Și trădătoare de neam și țară țurcană ,stă bine merci nestingherită, abia acum înțeleg ,de ce-au recurs comuniști la acele tratamente față de liberali in anii 50