Scapă cine poate!

S-a intrat în linie dreaptă. Suntem în faza „care pe care”. Se numără voturi, procente de tăiere, luni şi ani de plătit ponoasele. Acum e acum!

Complet fals. Azi nu se întâmplă nimic. Votul la moţiune e o jalnică telenovelă dâmboviţeană. Cum îi şade bine telenovelului. Se îmbracă la ţol festiv, se tolănesc în fotolii, cu ochii pe cine i-ar putea filma. Se bat pe umăr, trecând pe rând pe la şeful care pare să aibă şansa zilei de mâine.

„Şansa zilei de mâine” a ajuns sloganul anului. Aparent se votează pro şi contra unor documente de partid şi de stat. Complet fals. Nu e decât un împiedicat joc de picioare de ambele părţi ale baricadei. Cei aflaţi la guvernare, era să spun la putere, au venit cu o jalbă la FMI sterilă şi iresponsabilă.

Cei aflaţi pe nicăieri, era să spun în opoziţie, se dau revoltaţi. Sar la bătaie. La bătaie de joc. Nu au aflat încă cel mai important lucru menit să dea valoare opoziţiei în democraţie: să oferi, să fii, să faci posibilă o alternativă.

Cei doi, pentru totdeauna, „noi preşedinţi” ai partidelor din afara puterii (PSD şi PNL) nu inspiră, nu generează şi nu pot susţine o alternativă. Competenţă, clarviziune, curaj. De unde? O dimensiune locală a crizei pe care criza o scoate în evidenţă fără ambiguităţi.

Deci un spectacol inutil, irelevant şi uşor infantil.

În 2010, societatea românească este prizoniera unui mediu politic steril. Ca să pară viu e de fapt vioi, scoate la vedere o agitaţie politicianistă permanentă, copleşitoare. Încearcă să compenseze, să ascundă incultura, incompetenţa şi mai ales dezinteresul pentru elaborarea, adoptarea şi susţinerea unei politici publice eficiente. E mult mai uşor decât să asigure funcţionalitatea instituţiilor statului 24 de ore din 24, şapte zile pe săptămână. Simplu şi la obiect. Adică NIMIC.

Dezbaterea la moţiune – un desen animat precar în care diferite maimuţici se arată cu degetul.

Tema principală a intervalului: cine, ce, cum, când, din ce va asigura depăşirea crizei în România. Ce vedem? O puzderie de teme parazitare, dintotdeauna pe buzele şi creierul acestor surogate cu funcţie, maşină şi bodyguard. Chiar aşa, ce păzesc flăcăii aştia?! Şi de cine? Sau pe noi cine ne păzeşte?!

Costul actual major: timpul. În sfârşit, în România, „timpul costă bani”. Pentru că înseamnă continuarea cheltuielilor nejustificate prin achiziţii publice dubioase şi risipitoare. Înseamnă scurgerea de bani prin contrabanda din vămi, înseamnă bani ascunşi sub preş prin evaziune, înseamnă bani băgaţi pe degeaba în buzunare şi poseţica celor care taie frunze la câini în birouri ministeriale.

Dacă moţiunea trece, hărmălaie mare! Mult zgomot pentru nimic. Sau vine guvernul Boc 5, sau să-i vedem pe Ponta şi Antonescu pe unde scot pisica. Să vezi miorlăială. Toate ţările europene sunt în criză! Unele chiar au alternative. România, nu.

Mai mult ca sigur, moţiunea nu trece! Bucuria invinşilor. Belea pe capul neinvinşilor. Încă nu s-a născut ăla să-l învingă pe Băsescu! Ca şi când asta ar folosi la ceva. Deci, la treabă, învingătorilor.

Scăderea masivă a veniturilor, a consumului, a încrederii şi a suportului public. Devenim numai buni pentru anticipate. Adică alegeri. Dar se pare că românii aleg prost. De ce?! E vina lor! Greşit.

Din ce să aleagă românii?!! Cât de mult se poate regenera mediul politic românesc în aceşti ani? Nu vă vine să credeţi, cât!

Uşoară bătaie pe umăr. Hai, că nu-i chiar aşa. După moţiune urmează remanierea. O şmecherie mult prea modestă. Noii amatori promovaţi în echipa naţională de la PDL descoperă gaura de la macaroane. Şi vin cu soluţii dure. Îl dau afară pe ministrul meu de la „împachetat vânt”. Aduc altul mai tare, proaspăt parvenit în gaşcă pe val.

Şi asta nu e totul. Se pune şi de o restructurare. Prea multe ministere (şi miniştri de care am vrea să scăpăm). Deci, ca la unguri. Hai să zicem 15 ministere. Cifră rotundă. Punem împreună transporturile, agricultura, turismul ş.a. Nu trece trenul prin câmp în drum spre mare?! A început sezonul cald. Puţin spus, e o vară fierbinte.

„Deci, ce atâta dezbatere, ieşiri în stradă, critici, contestaţii la Curte?! Tineţi România în loc! S-au pierdut deja două zile! Ştiam din 2009 că se alege prafu’.”

Două zile, de ce!?

Oricât de repede vom merge în direcţia greşită, tot nu ajungem acolo unde trebuia! Să vedem cine prinde finalul…