Scaunul de Președinte al României este gol fără îndoială

Acum, ce să zic? Am văzut că pretutindeni pe străzile din București erau montate ecrane uriașe. Cine să le fi montat? Unii au zis că extratereștrii. O fi, câte nu sunt pe lumea asta. Și pe ecran, ce să vezi? Se ducea care cum îl tăia capul să se așeze pe scaunul de Președinte care era gol fără îndoială, cine știe, poate chiar de o sută de ani încoace. Poporanii la zbânțuială se înghesuiau acolo, pe scaunul de Președinte.

S-au perindat, ce crezi, vreo câteva milioane de români. Uite, vezi, asta e istoria noastră, întotdeauna am avut mai mulți președinți decât am fi avut nevoie. Sau n-am avut deloc, se bagă-n vorbă alde Viorel Smuncitu, întors și el de la Cotroceni, cum a fost, acolo, pe scaunul de Președinte al României, păi n-a fost mișto, se binocla toată țara la mine și știi, bine vere, că mi nu-mi place să stau așa, în lumina reflectoarelor.

A fost și Margareta Trotineta, și Geta Energeta, aia de la Divertis, și Marinela Pumpincescu și Ostropel, și Rântaș, și au mai fost și alții, să vezi ce coadă era, tu, la Cotroceni! Dar acum, uită-te tu la ecranul de peste drum, să-i vezi pe români cu se prostesc ei pe scaunul de Președinte al României, caterincă, tevatură, lumea-njură, hai, băi, că vrem și noi.

Păi n-au dreptate? Ca Președinte nu trebuie s-o mermelești prea mult în funcție, servești țara, o aperi, ai grijă de poporul tău și pe urmă așa, pe după-amiază, lași scaunul de președinte al României altuia, ce s-o mai perpelim. Dar acum, uite, a venit bărbosul acela și nu se mai dă jos de pe scaunul de Președinte al României, ori s-a stricat televizorul, ori tâmpiții ăia de extratereștrii care lucrează la negru la companie de rețele stradale de televiziune nu și-au făcut treaba așa cum trebuie.

Și uite că în timp ce vorbim, bărbosul acela, uită-te bine la el, nici nu-i pasă, ce comedie, ce sicofanță, ce abstracțiune, ce moment, ce pedanterie, ce golănie, mă, n-auzi?! Dar el se face că nu aude. Stă acolo pe scaunul de Președinte al României și nu scoate nici o vorbă, parcă nici nu ne-ar vedea. Și uite-așa te trezești cu unul din ăsta care devine Președinte al României chiar pe bune, și începe ăsta să te oropsească, să te schingiuiască, să pună mâna pe armata și pe serviciile secrete și să dea la moacă poporului român cum îl taie capul.

Păi ce fel de treabă e asta?! Alde Uscălete Trotonel, văr bun cu Nebunu Agamamnon, ce să vezi, le trece prin cap să dea cu bolovani în marele ecran numai să nu-l mai vedem pe bărbosul acela cum și-a trântit curul lui pătrat pe scaunul de Președinte al României, hai că nu mai are nici o noimă povestea asta. Pe seară, așa, s-a dus alde Țuică Petronel, uite-așa s-a dus lângă scaunul de Președinte al României, așa s-a dus, prin grădina părăginită a Palatului Cotroceni, s-a dus, pâș, pâș prin iarba vestejită, și-a dres glasul, s-a holbat, și-a răcnit din toți rărunchii de ne-a băgat pe toți în boli, băi, scaunul de Președinte al României este gol fără îndoială! Bărbosul, i-al de unde nu-i.

Da’ noi tot îl vedem pe ecran. Asta e, universul ăsta e sucit rău de tot, noi am rămas fără Președinte, sau poate că n-am avut niciodată niciodată Președinte iar ce vedem noi acum e un fel de miraj, o fata morgana, o fantomă, o fantomă din alea nasoale cum au fost sau n-au fost toți Președinții României, așa să ne ajute Dumnezeu!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3

6 Comentarii

  1. Daca e gol cu devarat, puneti pe scaun un carton cu inscriptionari gen:
    – Pierdut presedinte!
    – Cautat interpol!
    – Gasit la DNA!
    – Flotant pandaimos!
    – Alegeri anticipate pentru scaun!
    Si puteti continua cu brio pana se va ocupa scaunul!

  2. Lasa ba Buhnila, presedintele nu e de nasul tau. Poate Putin sau Kim te multumesc. Democratia si inteligenta nu este pentru toti mai Buhnila .

  3. „Golanii” astia hoti din guvern impreuna cu plavanul de lux, au dat legi cu dedicatie! Sa si explic: proprietarii locuintelor de la bloc sunt obligati sa plateasca la asociatie aceeasi suma indiferent de numarul membrilor din familie care locuiesc in acea locuinta! Mai pe intelesul tuturor: o persoana este obligata sa plateasca aceeasi suma ca o familie cu 2-3-4-5 membri! Cum naiba sa plateasca o persoana care iese din casa odata pe saptamana in liniste si fara sa faca galagie, mizeria sau sa distruga scarile, la fel cu familia a caror copii sunt obraznici, fac galagie si mizerie pe casa scarii?! E NORMAL ASA CEVA?! Leprele astea din guvern nu mai stiu cum sa fure de la cetateanul singur in casa sa isi poata acoperi bonusurile pentru case si terenuri primite ca cetatean de oroare sau ce masa isi mai acorda, pentru care nu platesc niciun ban gaurit la stat?! Am inteles ca din ianuarie anul asta a intrat in vigoare legea!

  4. Nu este gol, scaunul de președinte al României domnule Bufnilă, este ocupat. Dar este ocupat în varianta doua din răspunsul regretatului Grigore Moisil la reproșul tov. Elena Ceaușescu că ,director fiind nu stă destul la birou: -Dumneavoastră ce vă doriți în scaunul acesta un cap sau un cur?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.