Guvernatorul Californiei, Arnold Schwarzenegger, şi-a apărat iniţiativa legislativă de legalizare a marijuanei, declarând, în cadrul emisiunii „Tonight Show”, realizată de Jay Leno, că „nimănui nu-i pasă dacă fumezi un joint sau nu.” Aflat la ultimul mandat de guvernator, Schwarzenegger a promulgat, în urmă cu cinci săptămâni, o lege care dezicriminează posesia unei cantităţi de maxim 28 de grame de marijuana. Cei asupra cărora se descoperă această cantitate nu riscă decât echivalentul unei amenzi de circulatie, aproximativ 100 de dolari.
În ziua alegerilor pentru Congresul SUA, cetăţenii Californiei au respins o iniţiativă care le-ar fi permis adulţilor cu vârsta de minimum 21 de ani să cultive marijuana. Schwarzenegger a fost de părere că o asemenea lege ar fi mers prea departe.