Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor visează la UE și redeschid dosarul secesiunii

Apropierea dintre UE si Canada a coincis cu o mișcare neobișnuită a Scotiei, Irlandei de Nord și Țării Galilor. Sunt țări cu autonomie parțială, membre ale Regatului Unit, care ar avea șansa aderării formale la UE, fiind state europene. La începutul săptămânii în care președinta Comisiei Europene a făcut Canadei oferta statutului de ”membru asociat” al UE, liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord  au semnat o declarație de intenție prin care solicită organizarea unor referendumuri ce ar putea duce la independența față de Marea Britanie si apoi aderarea la UE.

Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord bat la ușa UE

„Viitorul națiunilor noastre este în Uniunea Europeană… Pentru oamenii care privesc din aceste insule – pentru oamenii care privesc din întreaga lume – nu ar putea exista un semnal mai clar că epoca Westminsterului se apropie de sfârșit. Există un elan în spatele mișcărilor noastre; credem că schimbarea constituțională este inevitabilă”, se arată în memorandumul de înțelegere semnat de șefii guvernelor din cele trei țări.

În ce privește situația Țării Galilor, a Irlandei de Nord si a Scotiei, invitația făcută de Ursula von der Leyen Canadei nu face decât să agite spiritele în Regatul Unit. Liderii care au semnat recenta declarație din Țara Galilor care ar duce la destrămarea Regatului Unit și aderarea la UE a celor trei țări nu au acționat în calitate de premieri, ci de lideri ai unor partide cu platforme independentiste și anti-Brexit.

Un nou front secesionist in Regatul Unit?

Partidul Național Scoțian (SNP), pro-independență, guvernează Scoția din 2007. Sub presiunea sa, Londra a acceptat referendumul din 2014, însă independența a fost respinsă: 55% dintre scoțieni au votat pentru rămânerea în Regatul Unit. Însă scoțienii au votat, pe de altă parte, pentru rămânerea în UE.

În Țara Galilor, sondajele au arătat în mod tradițional că majoritatea populației se opune desprinderii de Regatul Unit. Situația politică s-a schimbat însă în mai, când partidul pro-independență Plaid Cymru a ajuns pentru prima dată la guvernare.

În Irlanda de Nord, problema este mai complexă din cauza istoriei violente. Naționaliștii irlandezi susțin reunificarea cu Republica Irlanda, în timp ce unioniștii vor ca Irlanda de Nord să rămână în Regatul Unit. Asta a făcut ca, paradoxal, Irlanda de Nord să aibă de câștigat de pe urma Brexitului. A înregistrat creștere economică, pentru că nu au fost instituite controale la frontiera cu Irlanda (parte a UE), pentru a nu compromite acordul de împărțire a puterii din 1998.

Într-o scrisoare către liderul scoțian John Swinney, noul premier britanic Andy Burnham a subliniat: „Independența și un referendum sunt excluse, deoarece ne-ar distrage atenția de la creșterea economiei și sprijinirea familiilor care se confruntă cu costul vieții”.

De ce Regatul Unit nu trebuie să revină „în bucăți” în UE

Regatul Unit este un partener de securitate esențiale al UE, inclusiv după Brexit. Președintele Volodimir Zelenski declara anul acesta că securitatea Europei nu se poate obține fără Regatul Unit, Ucraina si Turcia. Industria britanică de apărare, experiența frontului pe care o are armata ucraineană și a doua cea mai mare armata din NATO (Turcia) sunt esențiale. Este puțin probabil ca Bruxellesul să-și dorească o secesiune a Scoției sau Irlandei de Nord, urmată de aderarea la UE, în condițiile în care multe dintre deciziile privind securitatea Europei și războiul din Ucraina au ajuns să se ia în așa-zisul format E3 – Germania, Franța, Marea Britanie – căruia i se adaugă Polonia și Italia.

Trump pune paie pe foc în Irlanda și Falkland

Londra este îngrijorată de posibile represalii din partea administrației Trump, pe fondul unei dispute tot mai accentuate între cei doi aliați tradiționali, alimentată în parte de refuzul Marii Britanii de a se alătura Statelor Unite în războiul cu Iranul. În acest context, Trump a declarat recent și că administrația sa reconsideră poziția tradițională de neutralitate a SUA în disputa privind suveranitatea Insulelor Falkland dintre Marea Britanie și Argentina, arhipelagul fiind controlat de britanici.

În timpul vizitei in Irlanda de la finalul săptămânii trecute, Donald Trump și-a exprimat sprijinul pentru reunificarea Irlandei cu Irlanda de Nord, spunând că ar fi „un lucru fantastic”. ”Știți cum văd eu lucrurile? Se va întâmpla, în cele din urmă. La fel de bine s-ar putea întâmpla acum. „Evident, Regatul Unit va avea ceva de spus în această privință. Dar cred că ar fi un lucru extraordinar. Adică, cum ar putea fi rău?” Comentariile lui Trump marchează o schimbare față de poziția de neutralitate adoptată de mult timp de Washington în privința reunificării Irlandei. La fel pune Trump sub semnul întrebării neutralitatea SUA in chestiunea suveranității asupra Insulelor Falkland (Malvine), disputate de Regatul Unit si Argentina, în special după venirea la putere a aliatului ideologic Javier Milei în Argentina.

Mai multă Europa nu înseamnă mai multă secesiune

Apropierea sau aderarea la UE ca expresie a voinței politice a guvernelor sau direct a electoratului este legitimă, însă până la secesiune. Efectele fluture ale unor noi mișcări și referendumuri secesioniste pot fi nebănuite, în special în epoca războiului hibrid. În plină confruntare hibridă cu Rusia și cu un război în Ucraina, Europa nu-și permite redeschiderea unor răni încă recente (Regatul Unit, Belgia, Spania) pentru a demonstra că proiectul european exercită atracție.

Înaintea referendumului pentru independență din Scotia, în 2014, un referendum recunoscut de guvernul de la Londra, în Catalunia avusese loc referendumul pentru independenta nerecunoscut din 2013. Mișcarea catalană s-a radicalizat și a urmat referendumul ilegal și violențele din 2017, cu declararea ”independenței”. Au urmat procese, condamnări la zeci de ani de închisoare ale liderilor pro-independență. Eliberarea unora dintre ei, în 2021, apoi o lege a amnistiei în 2024 au avut un preț politic greu pentru guvernul socialist și acum la putere – acuzații de trădare justificate prin faptul că socialiștii aveau nevoie de voturile separatiștilor pentru a forma o coaliție în 2023. Nu este întâmplător că formarea partidului de extremă dreapta spaniol Vox a venit în 2013. Ascensiunea sa a fost alimentată nu numai de problema imigrației, ci și de tendințele secesioniste ale regiunilor spaniole.