Zilele Bucureștiului. Meserii frecvente în capitala comunistă, dar uitate acum

Ați auzit de remaioze? Știți de unde vine expresia: În fund, la taxatoare? Citiți despre câteva meserii uitate ale Bucureștiului comunist.

Magda Colgiu-David - Senior Editor
Zilele Bucureștiului. Meserii frecvente în capitala comunistă, dar uitate acum

telefonista, centralista

Ați auzit de remaioze? Știți de unde vine expresia: În fund, la taxatoare? Citiți despre câteva meserii uitate ale Bucureștiului comunist.

 

Numeroase doamne aveau trecute în cartea de muncă aceste profesii.

Pentru cei mai tineri, poate ar fi interesant de aflat ce făceau aceste femei.

Ce făcea o remaioză?

Remaioza, de obicei  o femeie între două vârste, care „repara” dresuri. Pentru că dresurile mai fine se găseau cu greu, femeile apelau des la remaioze. Acestea foloseau unelte speciale și fire pentru a reface ochiurile și a face ciorapul din nou purtabil. Meseria era întâlnită în ateliere de remaiat sau în centre speciale pentru repararea ciorapilor. A devenit rară și apoi aproape a dispărut odată cu producția de ciorapi mai ieftini și cu apariția materialelor mai rezistente.

În fund, la taxatoare

Taxatoarea de bilete lucra în tramvaie, autobuze sau troleibuze. Ea verifica și încasa biletele călătorilor, iar uneori oferea bilete direct în mijlocul de transport. De aici, de altfel, vine și expresia: „Dați, vă rog, din mână în mână, până în fund, la taxatoare”. Asta însemna că oamenii trimiteau banii din mână în mână pentru un bilet de autobuz doamnei care elibera astfel de tichete pe loc. Meseria a devenit inutilă odată cu apariția chioșcurilor de bilete.

 

Dactilografa lucra, în general, în birouri, instituții sau întreprinderi și redacta documente folosind mașina de scris. Pe la sfârșitul anilor 80, început de 90, erau chiar mici spații în care dactilografele băteau la mașină textile scrise de mână: cereri, contracte etc. Meseria a dispărut în mare parte odată cu apariția calculatoarelor și a programelor de redactare, în special în anii 1990.

 

Centralista telefonică

Fără aceste femei, convorbirile telefonice nu ar fi avut loc. Ani de zile, centralistele telefonică făceau legătura între locuințe, birouri, spitale etc. Ele preluau apelul, identificau numărul cerut și verificau pe panoul de linii dacă există o rută disponibilă. Apoi, introduceau manual fișele în mufe pentru a crea conexiunea. Uneori, monitorizau semnalele tehnice ale convorbirii, notau durata dacă era necesar și interveneau doar când legătura se întrerupea. O data cu apariția centralelor telefonice automate și apoi a telefoniei mobile, ele au dispărut încet-încet.

 

 

Alte figuri emblematice ale capitalei erau coșarii. „Ți-a ieșit coșaru-n drum, ai să ai noroc acum”, cânta pe vremuri Gică Petrescu. Acum, și dacă vrei nu-ți mai iese un coșar în drum indifferent cât l-ai căuta. Dispariția lor a venit odată cu trecerea la sistemul centralizat modern și cu demolarea vechilor case care se încălzeau cu sobe.

Tot pe străzi întâlneai vânzătorii de înghețată cu cărucioare metalice. Erau parte din copilăria cartierelor, dar au dispărut odată cu privatizarea fabricilor și apariția supermarketurilor.

În piețe, manipulanții de marfă și depozitarii de produse raționalizate erau figuri-cheie. Ei descărcau saci, lăzi, butoaie, controlau fluxul de produse și gestionau lipsurile. Era o meserie grea, fizică, care s-a evaporat odată cu dispariția sistemului de rații și cu modernizarea lanțurilor comerciale.

În ateliere de cartier, mai lucrau reparatori de umbrele, cizmari, geamgii, plăpumari sau ceasornicari. Într-o epocă în care nimic nu se arunca, totul se repara, acești oameni recondiționau aproape tot. Astăzi, aceste meserii aproape au dispărut din cauza consumului rapid și al producției ieftine.

În fabrici, meserii precum strungar, sudor de uzină, operator la mașini grele, muncitor la bandă erau coloana vertebrală a orașului. Uzinele din Militari, Republica sau Pipera funcționau în trei schimburi, iar muncitorii erau considerați tăcuți ai economiei socialiste. După 1990, odată cu închiderea fabricilor, aceste meserii au dispărut sau s-au transformat radical.

 

Bucureștiul vechi era un oraș al meseriilor grele, fizice. Astăzi, aceste profesii sunt doar amintiri, dar ele au construit orașul în care trăim. Și pe care îl sărbătorim astăzi, de Zilele Bucureștiului.

 

Distribuie articolul pe:

5 comentarii

  1. Nu doar în „capitala comunistǎ” ci în toate orașele lumii civilizate existau aceste meserii! Pe ce lume trǎiți de puneți astfel de titluri?

  2. În Germania sunt și strungari și coșari și vânzători de înghețată ambulanți și ateliere de reparații. Chestia cu coșarii este chiar exagerată în Dusseldorf peste 95 % din clădiri nu mai sunt încălzite cu cărbuni ca pe vremuri dar fiecare apartament plătește anual 120€ pentru verificarea coșurilor de către coșari. De ce să să piardă o sursă de venit municipalitatea ? Cu costume impecabil de curate coșarul i-ti intră în casă doar să încaseze banii ! Articolul scris de tine Magda este făcut pe fugă ai omis să scrii despre centrele de colectare ale sticlelor și borcanelor despre nelipsitele Sifonarii care în Germania încă mai există !

  3. si acum un provincial daca vine in Bucuresti de unde cumpara bilet de bus daca nu are card, daca spuneti ca a disparut taxatoare sau soferul care vinde bilete in provincie?

    1. In primul rând, expresia era:” va rog, dati din mâna in mâna pana in fund la taxatoare”!😀
      Iar “bilet de bus” se poate asigura printr-o minune: in multe stații de “bus” chiar și la aeroporturi sau gări, sunt niște chioșcuri magice, inscripționate RATB, unde pe un mic gemuleț se întâmpla minunea: dai o bancnota și Primești un card RATB pe care îl utilizezi când te urci in “bus”.😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.