Statul român, prin justiția incontrolabilă-fapt unic în lume, s-a transformat în grupuri infracționale organizate. Nicăieri în lume, inamovibilitatea magistraților nu este confundată cu bunul plac, cu lipsa profesionalismului sau de deligență în soluționarea cauzelor în conformitatea dispozitivului legal. Sistemul securistic a căutat și a reușit să mențină puterea judecătorească sub controlul unui centru care să dispună conform intereselor unor grupuri de influență politice, și nu numai. Nici legislația, nici Constituția nu permit ca cineva să fie deasupra legii, însă nu există dispoziții legale care să concretizeze o asemenea realitatea.
Justiția românească s-a constituit astfel într-o veritabilă armă împotriva unor prezumtivi adversari ai celor care dețin puterea politică, subternă, mafiotă, ajungând pâna la cele mai odioase forme de solidaritate în subminarea statului și a cetățenilor. Un asemenea sistem se regăsește în principal în administrarea celor care asigură polaritatea. Corupția din justiție nu este doar pe umerii titanici ai magistraților, ea se regăsește și în casele de avocatură tot mai aliniate aiuritor traficului de influență al comandourilor de tip african. Cauze importante pot fi tranșate între avocații părților și judecători cu eludarea flagrantă a legii, întru păgubirea adevărului și persoanelor fizice sau juridice. Foarte multe case de avocatură pot fi numite de tranzacții, practic nu au nici o legătură cu roba.
În acest moment în România, conform unor surse ultraspecializate, infracționalitatea din justiție privind magistrații are corespondent direct și precis în avocați, categorie deja asimilată fenomenului corupției. Casele de avocatură asigură traficul de influență, firul banilor, de unde succesul material suspect al unor pledanți și al șefilor de instanțe. Cei care au obligația să apere legea și să o invoce ca atare, raportată la cazuistică, fac parte din implacabilul prin care sunt, deseori, în fapt parteneri ai magistraților nu ai celor pe care îi reprezintă.
Nelegalitatea, neconstituționalitatea și încălcarea procedurilor fac parte din demersul judiciar ca un fel de regulă de care nimeni nu se mai sinchisește. Ba mai mult, litigiile din instanțele inferioare nici nu se mai desfășoară conform procedurilor. Legitimarea părților, în cazul entităților juridice, se face după principiul dacă “vrea” instanța. Și tot dacă “ vrea “ instanța este și admiterea probelor. Și tot dacă “ vrea” este dreptul la apărare. Avocații care trebuie să strălucească prin elocință și să pledeze întru legalitate, sunt deseori curbați în fața instanțelor ca niște veritabili impostori morali, de parcă ar fi sub anestezie .
Dacă înaintea intrării în UE justiția mai avea câteva personalități cu oarecare aplomb, iar respectul legii și a pricipiilor superioare ale dreptului se făcea printr-un anume profesionalism ireproșabil, acest fapt nu se mai regăsește sub nici un aspect. Mediocrizarea pare să fi ocupat ca un cataclism sistemul, cu efect asupra stării de fapt din societate. Nu este de mirare cum justiția a luat locul scenelor de execuție publică în același format cu cel din anii ’50. Legea românească în sine este deficitară și grav viciată procedural, fiind o veritabilă modalitate de exercitare a abuzurilor și sursă nelegală de câștig pentru persoane afiliate structurilor de forță.
Întregul sistem rezidual totalitar s-a refăcut sub masca compatibilității cu justiția comunitar – europeană, fapt care convine de minune celor care vor și au reușit, ca Bucureștiul să fie un simplu centru de comandă. Cu un asemenea sistem, corupția, degradarea publică, încălcarea drepturilor individuale și colective au ajuns o realitate
pe care Comisia politehnistului Iordache nu cred că o poate ameliora. Pe de altă parte, nu întâmplător, un asemenea sistem a generat un activism civic gălăgios și artificial pe măsură, al cărui sens este realmente antidemocratic și reprezintă o amenințare fățișă. Umbra statului totalitar a devenit o sursă de lapte și miere, cum nu a fost nici pentru cei câțiva ilegaliști comuniști care au pătimit pentru idealurile lor.
Reciclarea imensului gunoi din justiția românească este urgența nr.1, fapt dovedit de tot ce se întâmplă. Metoda simplă și eficientă a serviciilor de a se folosi de magistrații cu vulnerabilități, drept kamikaze, în soluționări aberante, va trebui pusă sub lupă. De presă, dacă mai există, de magistrații tineri și onești, de vreun membru al CSM care poate intra în istoria adevărată, de avocații care au alte scopuri decât onorariile, de cei corora le pasă de modul în care sunt utilizați banii publici. Reformarea în CSM-ului și Inspecției Judiciare în totalitate sunt obiective de luat în seamă. Legea în România trebuie să privească pe fiecare cetățean, indiferent dacă este magistrat sau justițiabil, în egală măsură.
Ceea ce s-a numit până acum justiție în România a fost o simplă organigramă a fostei Securități, a fostei Miliții, a fostelor BOB-uri și altor structuri fundamentale ale unui stat care a decedat sub efectul mirului folosit în greșită procedură. Încrâncenarea de-a păstra un monopol în interese personale și o legislație care nu este întotdeauna eficientă, arată că inamovibilitatea grupurilor infracționale trebuie retrasă printr-o autoreglare disciplinară absolută în sistemul de justiție, ajuns în acest moment total ilegitim.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.